Trezoreria a primit 300 de milioane de euro, împrumut de la Banca Mondială

Suma de 300 de milioane de euro aferentă primului împrumut pentru politici de dezvoltare aprobat de Banca Mondială a intrat în contul Ministerului Finanţelor Publice, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Trezoreriei statului, Laurenţiu Andrei.

92 afișări
Imaginea articolului Trezoreria a primit 300 de milioane de euro, împrumut de la Banca Mondială

Trezoreria a primit 300 de milioane de euro, împrumut de la Banca Mondială (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pot să confirm că banii de la Banca Mondială din primul împrumut pentru politici de dezvoltare, în sumă de 300 de milioane de euro, au intrat în contul Trezoreriei deschis la Banca Naţională a României", a spus Laurenţiu Andrei.

Anterior, reprezentanţi ai Băncii Mondiale au declarat pentru MEDIAFAX că banii din cadrul primului împrumut au fost viraţi marţi.

La mijlocul lunii iulie, Consiliul Director al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, a aprobat primul împrumut pentru politici de dezvoltare, în valoare de 300 milioane euro, acordat României, precum şi Strategia de parteneriat de ţară a Băncii Mondiale în România pentru perioada 2010 - 2013.

Împrumutul are o scadenţă de 14 ani şi o perioadă de graţie de 13 ani şi jumătate.

Un reprezentant al biroului Băncii Mondiale la Bucureşti a anunţat, luni, că instituţia a amânat vizita de evaluare în România, programată pentru finele lunii octombrie, până la formarea noului guvern, la patru zile după o decizie similară a Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Pachetul de asistenţă financiară în valoare de 19,95 de miliarde euro convenit cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE), ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Băncii Mondiale (BM) include şi trei împrumuturi pentru politici de dezvoltare în valoare totală de un miliard de euro din partea BM, ataşate unui pachet de reforme în domeniul sectorului public, inclusiv educaţie şi sănătate, reforme în domeniul protecţiei sociale şi sectorului financiar.

Al doilea împrumut din totalul de un miliard de euro de la BM este programat pentru prima parte a anului viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici