UBS recurge la inteligenţa artificială pentru consultanţa acordată clienţilor

Banca elveţiană UBS Group, confruntată cu pericolul concurenţei venite din partea sistemelor mobile de plăţi oferite de Google şi Amazon.com, a apelat la o companie tehnologică din Singapore pentru a folosi inteligenţa artificială în consultanţa personalizată acordată clienţilor bogaţi ai băncii.

162 afișări
Imaginea articolului UBS recurge la inteligenţa artificială pentru consultanţa acordată clienţilor

UBS recurge la inteligenţa artificială pentru consultanţa acordată clienţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Compania Sqreem Technologies a învins 80 de echipe concurente în Innovation Challenge, un concurs organizat de UBS, cea mai mare bancă elveţiană, instituţia financiară oferind câştigătorului un premiu de 40.000 de dolari şi un posibil contract, transmite Bloomberg.

Sarcina concursului a fost extragerea informaţiilor cele mai relevante pentru un client şi livrarea conţinutului pe telefonul mobil, iPad şi alte dispozitive digitale.

"Sectorul bancar este unul dintre cele mai rudimentare când vine vorba de digitalizare. EBay, Amazon, totul este din ce în ce mai digitalizat. Întrebarea este cum poate fi oferită o astfel de experienţă clienţilor", a declarat Dirk Klee, director operaţional şi responsabil cu iniţiativele digitale la divizia de administrare a averilor a UBS.

Marile bănci internaţionale recurg la tehnologie pentru a colecta date destinate informării clienţilor, în scopul menţinerii competitivităţii în era digitală.

Introducerea sistemelor mobile de plăţi de către giganţi ai Internetului ca Google şi Apple a alertat băncile tradiţionale, în privinţa riscului implicat de companiile tehnologice deţinătoare a unor baze de date vaste şi a cunoştinţelor de exploatare a acestora.

Peste 70% din instituţiile financiare din Statele Unite consideră că analizorii de date le oferă un avantaj concurenţial semnificativ, potrivit unui raport realizat în 2014 de compania de consultanţă Cap Gemini. Peste 90% dintre aceste companii consideră că succesul unor astfel de iniţiative va determina câştigătorii viitorului, se arată în raport.

Într-o prezentare pe YouTube, fondatorii Sqreem Technologies explică cum un sistem cloud colectează o gamă vastă de date disponibile, nestructurate, pentru a identifica toate combinaţiile posibile de interese şi afinităţi a 6 milioane de locuitori din Singapore, în baza a 130.000 de activităţi zilnice.

"Am identificat peste 85 de milioane de modele comportamentale individuale ale locuitorilor din Singapore, de la alimentele preferate şi preferinţele de călătorie şi până la întrebări mai personale, precum aspiraţiile şi perspectiva asupra vieţii", explică Sqreem.

Tehnologia, adaptată la sectorul financiar, permite Sqreem să construiască un profil al unei persoane, arătând posibilele potriviri cu diferite tipuri de modele de management al averilor.

În privinţa confidenţialităţii informaţiilor, Sqreem a explicat că a proiectat sistemul astfel încât datele să fie anonime. UBS va folosi sistemul Sqreem pentru a-l compara cu rezultatele provenite din datele proprii referitoare la clienţi.

"În niciun moment nu vom fi implicaţi în identificarea unor clienţi individuali", a explicat compania.

UBS a precizat la rândul ei că are standarde clare şi stricte referitoare la securitatea datelor.

Şi alte bănci investesc în analizori de date. În luna noiembrie, Goldman Sachs Group a participat la o investiţie de 15 milioane de dolari în Kensho Technologies, o platformă care poate răspunde automat la întrebări financiare complexe, exprimate în engleză, şi intenţionează să folosească la nivelul companiei tehnologia Kensho.

Credit Suisse Group îşi extinde la rândul ei serviciile pentru a include o platformă digitală pentru clienţii serviciilor de private banking.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici