Ucraina va semna contracte directe cu Rusia pentru furnizarea gazelor

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a declarat vineri că nu vor mai fi intermediari între Rusia şi Ucraina în ceea ce priveşte livrarea gazelor, ci vor exista contracte directe între cele două ţări, relatează Kyiv Post, în ediţia electronică.

16 afișări
Imaginea articolului Ucraina va semna contracte directe cu Rusia pentru furnizarea gazelor

Ucraina va semna contracte directe cu Rusia pentru furnizarea gazelor

"A existat suficientă corupţie în acest domeniu", a afirmat Timoşenko, adăugând că Rusia şi Ucraina vor semna contracte directe pentru furnizarea gazelor după ce vor ajunge la un acord referitor la preţul gazului şi taxa de tranzit.

RosUkrEnergo, o companie mixtă între grupul rus Gazprom şi oameni de afaceri ucraineni precum Dmitri Firtaş, a fost calificată drept entitate coruptă, după ce a acordat profituri unor beneficiari necunoscuţi. În prezent, RosUkrEnergo este beneficiarul autorizat al gazului exportat de Rusia în Ucraina.

"Aş vrea ca memorandumul din octombrie să fie baza acordurilor noastre cu Rusia", a mai spus premierul ucrainean, referindu-se la un acord cu premierul rus Vladimir Putin care prevedea trecerea treptată, în trei ani, la preţuri de piaţă pentru gaz şi renunţarea la intermediari.

"Ucraina va discuta constructiv cu Rusia, va ajunge la un compromis şi va încerca (să se asigure că) în curând vor fi semnate contracte între Ucraina şi Rusia pentru furnizarea gazelor, iar conflictul se va încheia", a precizat Timoşenko. "Cred că sunt şanse" pentru rezolvarea conflictului, a conchis ea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici