Udrea va petrece o zi pe un vas de croazieră pe Dunăre

Ministrul Turismului, Elena Udrea, va petrece 24 ore pe un vas de croazieră pe Dunare, în perioada 1-2 iulie, în încercarea de a atrage atenţia touroperatorilor asupra destinaţiilor turistice de pe malul românesc, pe care le pot include în circuitele lor.

45 afișări
Imaginea articolului Udrea va petrece o zi pe un vas de croazieră pe Dunăre

Udrea va petrece o zi pe un vas de croazieră pe Dunăre (ImagineŞ Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Astfel de obiective turistice sunt Porţile de Fier, Cazanele Mari şi Mici sau Ostrovul Simian, partea de nord a judeţului Mehedinţi, cu complexul carstic Ponoare, peştera Topolniţa, staţiunea balneo-climaterică Bala, dar şi cele din judeţul Giurgiu, printre care Mănăstirea Comana, Delta Neajlovului şi rezervaţia Parcul Natural Comana", se mai arată în comunicat.

Croaziera este organizată de GTA Sky Ways, unul dintre operatorii cu care ministrul Turismului s-a întâlnit în luna martie la Viena, în cadrul unei vizite de la acea data.

Vasul pe care Udrea îşi va petrece 24 de ore este clasificat la patru stele şi transportă 200 de turişti austrieci, pe un traseu de opt zile, între Tulcea şi Viena.

Partea românească a Dunării va fi parcursă în jumătate din acest interval.

Ministrul Turismului va participa la această croazieră între Tulcea şi Olteniţa, unde turiştii urmează să coboare de pe vas pentru a vizita Bucureştiul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici