Un fermier vrea să-şi aducă vacile la Guvern, nemulţumit că statul nu sprijină agricultorii

Un fermier a avertizat, marţi, oficialii Ministerului Agriculturii, la seminarul Mediafax Talks about Romanian Agriculture, că va aduce toate cele 1.250 de vaci pe care le are în faţa Guvernului, a ministerului şi a Palatului Cotroceni, în semn de protest că statul nu sprijină agricultorii.

377 afișări
Imaginea articolului Un fermier vrea să-şi aducă vacile la Guvern, nemulţumit că statul nu sprijină agricultorii

Un fermier vrea să-şi aducă vacile la Guvern, nemulţumit că statul nu sprijină agricultorii (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Victor Chivu, un fermier din Teleorman, care deţine 1.250 de vaci, s-a declarat nemulţumit de subvenţiile din agricultură şi de preţul mic al laptelui, şi a avertizat că va protesta, aducând vacile la Bucureşti.

"Dacă nu înţelegem problemele agricultorilor, le aduc pe toate la Ministerul Agriculturii, la Guvern, la Parlament şi la Cotroceni", a spus Chivu, adresându-i-se lui Liviu Harbuz, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, şi lui Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.

Fermierul din Teleorman s-a plâns că în luna ianuarie a acestui an li s-au promis agricultorilor subvenţii de patru milioane lei vechi pe hectar, dar acestea au rămas simple promisiuni.

"Cum facem cu preţul la lapte, care a scăzut foarte mult? Cum facem cu subvenţiile la hectar?", a întrebat fermierul.

El consideră că agricultorii români ar trebui să primească subvenţii similare cu cele ale fermierilor din Polonia, Ungaria sau Franţa.

"Ne-am pus garanţii case, maşini. Nu mai am. Ce să mai pun? Un rinichi? Cei mai mari bandiţi şi cei mai mari tâlhari din România sunt băncile", a mai spus Victor Chivu, nemulţumit şi de nivelul ridicat al dobânzilor la creditele bancare.

Un alt fermier, tot din Teleorman, a afirmat că pentru un credit de 19 miliarde lei vechi banca a cerut garanţii de 70 miliarde.

Victor Chivu a mai spus că este necesară capitalizarea CEC Bank şi transformarea instituţiei de credit într-o bancă pentru finanţarea agricultorilor.

La conferinţa Mediafax Talks about Romanian Agriculture sunt dezbătute strategiile de transformare a agriculturii într-unul din motoarele de creştere a economiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici