Un mare producător de bere, prezent şi în România, avertizează că preţurile vor continua să crească

  • Directorul general al Carlsberg a declarat că producătorul de bere se confruntă cu creşteri ale costurilor şi că va trebui să majoreze preţurile.
  • Anunţul a fost făcut după ce compania a raportat rezultate anuale mai slabe decât se aştepta.
3914 afișări
Imaginea articolului Un mare producător de bere, prezent şi în România, avertizează că preţurile vor continua să crească

Grupul danez a raportat miercuri o creştere a veniturilor pentru 2023 de 4,7%, până la 73,59 miliarde de coroane daneze (10,6 miliarde de dolari), dar a spus că volumul vânzărilor a rămas negativ ca urmare a cererii mai slabe a consumatorilor şi a inflaţiei.

Profitul operaţional a crescut cu 5,2% pe bază organică, sub estimările de 5,8%, notează Financial Times.

"Nu observăm nicio relaxare în ceea ce priveşte costurile generale ale afacerii", a declarat directorul executiv Jacob Aarup-Andersen. "Nu vedem aceleaşi niveluri inflaţioniste pe care le-am văzut anul trecut, dar costul absolut continuă să crească. Preţurile vor trebui să crească pentru a acoperi creşterile globale ale costurilor".

În ciuda acestor presiuni asupra costurilor, Carlsberg şi-a ridicat totuşi ţinta de creştere a veniturilor pe termen lung de la un interval de 3-5% la 4-6%, după ce a anunţat o nouă strategie, care include prioritizarea categoriei sale de bere fără alcool şi stimularea creşterii vânzărilor în Asia.

Consumatorii presaţi de criza costului vieţii au sperat că majorările de preţuri se vor stabiliza, deoarece costul materiilor prime şi alte costuri de producţie, cum ar fi combustibilul, au scăzut în comparaţie cu costurile înregistrate după invazia Rusiei în Ucraina. Cu toate acestea, creşterile doar au încetinit.

Producătorul de bere a suferit o lovitură din cauza filialei sale ruseşti, Baltika Breweries, spunând că a înregistrat pierderi acumulate de 5,9 miliarde de dolari legate de această afacere, care a fost confiscată de Vladimir Putin vara trecută.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici