Un nou minim istoric: Cursul valutar leu-euro a atins 4,6782 lei

Cursul valutar leu-euro a atins, vineri, un nou minim istoric: 4,6782 lei, o creştere de 0,04% faţă de joi, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

940 afișări
Imaginea articolului Un nou minim istoric: Cursul valutar leu-euro a atins 4,6782 lei

Un nou minim istoric: Cursul valutar leu-euro a atins 4,6782 lei

Aceasta este a treia zi cu un nou minim istoric. Cursul de schimb pentru euro a atins, miercuri, pentru dată nivelul de 4,67 lei, când a fost stabilit la 4,6722 lei, o creştere de 0,11% faţă de ziua precedentă.

De asemenea, joi cursul de schimb pentru euro a fost stabilit la 4,6764 lei, o creştere de 0,09% faţă de miercuri.

În plus, cursul pentru dolar, care în România este stabilit prin paritate cu euro, a crescut cu 0,03%, vineri faţă de joi, la 4,0586 de lei. Joi, cursul pentru dolar a fost la cel mai redus nivel din ultimele 12 săptămâni, un nivel mai redus de atât, de 4,0557 de lei, fiind înregistrat la 22 octombrie 2018.

În schimb, cursul de schimb pentru francul elveţian a fost stabilit, vineri, la 4,1309 lei, în scădere de la 4,1537 lei joi, a doua zi consecutivă pe această tendinţă.

Nivelul de vineri este cel mai redus curs pentru francul elveţian din ultimele două săptămâni, un nivel mai jos de atât pentru un franc elveţian, de 4,1145 de lei, fiind stabilit la data de 27 decembrie 2018.

Gramul de aur a fost stabilit vineri la 168,7340 lei, în creştere de la 168,5728 lei joi. De la începutul acestui an, aurul a intrat pe o tendinţă de creştere, la data de 3 ianuarie, fiind înregistrat un nivel de 169,8613 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici