Unde găseşti un Porsche vândut la preţ de Logan

Toţi pasionaţii de automobile îşi doresc mai devreme sau mai târziu un BMW, Mercedes-Benz, Audi, Porsche sau un brand şi mai "nobil" precum Ferrari, sau Bentley. Având în vedere că "muritorii de rând" îşi permit cu greu o astfel de maşină, mai ales în vremuri de criză, singura alternativă o reprezintă piaţa de second-hand.

28 afișări
Imaginea articolului Unde găseşti un Porsche vândut la preţ de Logan

Unde găseşti un Porsche vândut la preţ de Logan

Spre exemplu, marca Porsche. Cele mai ieftine modele noi sunt coupe-ul Cayman şi roadsterul Boxter, dar chiar şi aşa, preţul acestora este de peste 50.000 de euro, valoare accesibilă numai celor care au venituri lunare de peste 3.000 de euro.

Dar, cei cu venituri mai mici se pot reorienta tot cătreun Boxter, dar din 2002. Modelul dispune de de 3,2 litri şi 252 CP, are circa 70-100.000 km la bord şi o echipare care include tapiţerie din piele, faruri cu xenon, climatizare şi scaune electrice. Nu este la fel de performant sau modern ca unul din 2010, dar are un preţ de aproximativ 12.000 de euro, adică similară cu cea a unui model Logan MCV diesel de top. Singurul dezavantaj îl reprezintă întreţinerea scumpă, dar imaginea este asigurată. La Porsche o altă alternativă este Cayenne S. Un model din 2004 şi mai puţin de 100.000 km poate fi achiziţionat cu aproximativ 18.000 de euro, adică tot cam cât costă versiunea de top a lui Duster.

Citeşte mai multe despre piaţa auto de second-hand pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici