Prima pagină » Economic » Ungureanu i-a cerut şefului ANRE demisia pentru întârzierea legii energiei, dar l-a iertat în final

Ungureanu i-a cerut şefului ANRE demisia pentru întârzierea legii energiei, dar l-a iertat în final

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut lui Dan Iulius Plaveti demisia de la conducerea ANRE, pentru întârzierea cu care a prezentat Guvernului legea privind energia şi calendarul de liberalizare a preţurilor, dar l-a iertat după ce acesta i-a explicat că a trebuit să poarte noi negocieri cu UE.
Ungureanu i-a cerut şefului ANRE demisia pentru întârzierea legii energiei, dar l-a iertat în final

Demisia i-a fost cerută la începutul şedinţei de vineri a Guvernului, dedicată problemei sectorului energetic, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

„Au fost probleme de calendar, iar şeful Guvernului a întrebat cine este responsabil, Plaveti asulându-şi întârzierile. Premierul i-a spus că este nemulţumit de întârzierea cu care a prezentat Guvernului proiectul de lege privind sectorul energetic şi calendarul de liberalizare a preţurilor reglementate şi că nu este posibil să aştepte ultima zi înaintea declanşării de către Comisia Europeană a procedurii de infringement la adresa României. El i-a spus că, în aceste condiţii, ar trebui să demisioneze de la conducerea ANRE”, au relatat sursele citate.

Potrivit acestora, Plaveti i-a spus premierului că, dacă aceasta este concluzia sa şi a Guvernului, demisionează de la conducerea ANRE, dar că doreşte mai întâi să prezinte exact situaţia elaborării acestui proiect de lege. Şeful ANRE a explicat astfel că legea ar fi trebuit aprobată în mod normal până la 11 martie 2011, dar că a fost necesar să fie purtate noi discuţii cu oficialii CE, care nu au agreat forma proiectului de la acel moment şi au cerut îmbunătăţirea documentului.

Plaveti a arătat astfel că negocieri importante au avut loc chiar în ultimele luni, ceea ce a generat întârzieri în finalizarea proiectului de lege.

În urma acestor explicaţii, s-a ajuns la concluzia că nu este vina conducerii ANRE pentru întârziere, iar premierul a renunţat la cererea de demisie. Practic, concluzia a fost că întârzierile au fost reglate şi nu au afectat activitatea ANRE”, au mai arătat sursele.

Proiectul de lege privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a fost aprobat, vineri, de Guvern şi transmis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgenţă.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia