Unii investitori în programul Tezaur îşi vor putea răscumpăra titlurile de stat înainte de scadenţă

Persoanele fizice care deţin titluri de stat vor putea răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al titlurilor de stat achiziţionate prin în cadrul Programului Tezaur către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadenţă, a anunţat, marţi, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Urmărește
2632 afișări
Imaginea articolului Unii investitori în programul Tezaur îşi vor putea răscumpăra titlurile de stat înainte de scadenţă

Unii investitori în programul Tezaur îşi vor putea răscumpăra titlurile de stat înainte de scadenţă

În acest sens, Finanţele au modificat şi completat Ordinul nr. 3139/2017 privind aprobarea emiterii de destinate populaţiei prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului.

Modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului.

„Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere şi numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate”, au subliniat Finanţele.

Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului.

Transferul dreptului de proprietate a titlurilor de stat se realizează prin depunerea unei cereri la sediul unităţii operative a trezoreriei statului prin care au fost realizate subscrierile.

Transferul se realizează pentru întreaga valoare înscrisă pe un formular de subscriere, iar cererea va fi însoţită de formularul de subscriere şi va fi asumată atât de persoana care vinde, cât şi de cea care cumpără titlurile de stat.

Cererile de răscumpărare anticipată şi transfer a dreptului de proprietate pot fi depuse doar ulterior încheierii perioadei de subscriere şi cu cel puţin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau valorii nominale aferente unei emisiuni.

De asemenea, investitorul poate anula subscrierile deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare, până în ultima zi a perioadei de subscriere, la care se anexează formularul de subscriere în original. După încheierea perioadei de subscriere, acestea devin irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Investitorul poate apela însă la răscumpărarea anticipată sau la vânzarea lor.

În perioada 4-22 februarie 2019 românii pot cumpăra titlurile de stat Tezaur cu valoare nominală de 1 leu, scadenţe la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente ce au împlinit 18 ani la data subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat prin transferul dreptului de proprietate. Dobânda este anuală şi plătită la termenele din prospectul de emisiune.

În cursul anului trecut, au fost lansate trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani, cu o valoare cumulată de 2,07 miliarde de lei. În anul 2019, MFP va continua emisiunile de titluri pentru populaţie cu o frecvenţă regulată, cel puţin de două ori pe trimestru.

În perioada 4 – 22 februarie 2019, Finanţele derulează trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani şi cu dobânzi anuale de 4%, 4,5% şi 5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici