Vânzările Sony au crescut la 17 miliarde de dolari. Profitul companiei a depăşit estimările pieţei

Vânzările Sony au crescut cu 13% în trimestrul încheiat la 30 iunie, la 17 miliarde de dolari, iar profitul producătorului japonez de electronice a depăşit estimările analiştilor, datorită reducerii costurilor, noilor smartphone-uri lansate şi deprecierii yenului.

156 afișări
Imaginea articolului Vânzările Sony au crescut la 17 miliarde de dolari. Profitul companiei a depăşit estimările pieţei

Vânzările Sony au crescut cu 13%, la 17 miliarde dolari, iar profitul a depăşit estimările pieţei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Profitul net al Sony a fost de 35 milioane de dolari în primul trimestru al anului fiscal 2013-2014, faţă de o pierdere de aproximativ 260 milioane de dolari în perioada corespunzătoare din 2012, potrivit unui comunicat transmis joi de grup.

Sony şi-a majorat cu 5,3% prognoza privind veniturile pentru anul fiscal 2013-2014, anticipând noi efecte pozitive datorate deprecierii yenului, însă a redus estimările referitor la vânzările de televizoare şi camere digitale, transmite Bloomberg.

Compania va lansa în acest an consola de jocuri video PlayStation 4, sperând la creşterea profitabilităţii în contextul concurenţei dure de pe pieţele televizoarelor, smartphone-urilor şi tabletelor.

Acţiunile Sony au urcat joi la Tokyo cu 1,7% şi s-au dublat ca valoare de la începutul acestui an.

Fondul de investiţii Third Point LLC, care controlează aproximativ 6,9% din acţiunile Sony, cere companiei să vândă până la 20% din activele în domeniul de entertainment într-o ofertă publică iniţială, pentru a îmbunătăţi performanţele companiei şi pentru a atrage finanţare în vederea revigorării afacerilor cu electronice.

Conducerea Sony a obiectat faţă de propunerea Third Point LLC şi ar putea respinge planul în scurt timp, potrivit informaţiilor apărute în presa japoneză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici