Victor Ponta: România va respecta ţinta de deficit bugetar, deşi CE anticipează că va fi depăşită

România va respecta ţinta de deficit bugetar pentru 2016, a declarat joi premierul Victor Ponta, respingând avertismentul Comisiei Europene că reducerile de taxe planificate vor duce la un deficit de 3,5% din PIB.

264 afişări
Imaginea articolului Victor Ponta: România va respecta ţinta de deficit bugetar, deşi CE anticipează că va fi depăşită

Victor Ponta: România va respecta ţinta de deficit bugetar, deşi CE anticipează că va fi depăşită (Imagine: Mediafax Foto / Octav Ganea)

Ponta a aprobat propuneri de reducere a taxelor din iunie 2015 şi până în 2019, între care reducerea semnificativă a Taxei pe Valoarea Adăugată pentru produsele alimentare, într-un efort de combatere a evaziunii fiscale şi de stimulare a creşterii economice şi a consumului privat.

Propunerile au fost însă criticate de Consiliul Fiscal, ca şi de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care au avertizat Guvernul să nu pună în pericol reducerile de deficit care au avut loc în ultimii ani.

Comisia Europeană anticipează că economia României va înregistra anului viitor o creştere de 3,3%, dar că deficitul bugetar va urca la 3,5%, în urma reducerilor accizelor şi a TVA şi a eliminării impozitului pe dividende şi a taxei pe construcţiile speciale.

Ponta a salutat estimarea referitoare la creşterea economică, dar nu şi pe cea privind deficitul.

"Este o estimare greşită întrucât...s-a bazat pe calcule neeconomice. Sunt sigur că, dacă am respectat până acum toate ţintele, o vom face şi anul viitor", a spus Ponta la o întâlnire cu presa străină.

România a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 1,5% din PIB, conform standardelor europene de contabilitate, şi anticipează un nivel similar pentru 2015. Comisia Europeană prognozează pentru acest an un deficit bugetar de 1,6%.

Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă de la 24% la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice. Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de TVA de la 24% la 20%, din ianuarie.

Autorităţile din România au informat recent autorităţile de la Bruxelles că deficitul din perioada 2016-2018 va fi de până la 1,2% din PIB.

România are un acord stand-by de 4 miliarde de euro cu FMI şi Comisia Eu8ropeană, al treilea din 2009, care se încheie în septembrie.

Negocierile pentru reînnoirea acordului au fost întrerupte, iar Guvernul a respins propunerile de majorare a preţului gazelor şi de adoptare de reforme în minerit.

Ponta a spus că datele preliminare au arătat un excedent bugetar de 0,7% din PIB în perioada ianuarie-aprilie, iar creşterea economică din 2015 va fi de circa 3%.

Premierul a mai arătat că România vrea construcţia unei conducte de gaze cu o lungime de 850 de kilometri de la Marea Neagră până în Ungaria şi dincolo de aceasta. Fondurile pentru finanţarea proiectului, de 500 de milioane de euro, ar putea proveni de la Uniunea Europeană.

Petrom şi ExxonMobil au descoperit rezerve de gaze de 42-84 miliarde de metri cubi în Marea Neagră, care ar putea deveni disponibile în circuitul comercial în 2019.

"Dorim foarte mult să accesăm fonduri europene destinate infrastructurii energetice, pentru construirea conductei de gaze", a spus Ponta, adăugând că mai întâi este nevoie ca mărimea rezervelor de gaze să fie confirmată, întrucât construcţia unui gazoduct fără să ai gazele respective este un nonsens.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici