Videanu: Rezilierea contractului cu Sterling Resources este decizia corectă

Rezilierea contractului de exploatare a unor permitere de hidrocarburi din Marea Neagră încheiat cu compania Sterling Resources este decizia corectă, iar Romgaz ar putea reprezenta statul în acest acord.

27 afișări
Imaginea articolului Videanu: Rezilierea contractului cu Sterling Resources este decizia corectă

Ministrul Economiei, Adriean Videanu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Mie mi s-a părut cel puţin ciudat emiterea unei ordonanţe de urgenţă care modifică două legi organice, a petrolului şi minelor. Cred că s-a luat decizia corectă (de reziliere a contractului, n.r.)", a declarat, joi, la Mediaş, ministrul Economiei, Adriean Videanu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a afirmat că suspiciunile în privinţa acestui acord s-au confirmat, compania canadiană neavând bonitate financiară şi nici autorizaţii pentru derularea acestui acord.

"Contractul cu Sterling a fost modificat ilegal prin OUG 11 din 2007", a spus Iancu.

Comisia prezidată de Iancu va avea, marţea viitoare, noi audieri ale oficialilor Sterling.

Iancu a adăugat că statul nu poate rezilia unilateral acordul cu Sterling, din cauza prevederilor din OUG 11 din 2007, dar va fi anulată această ordonanţă de urgenţă, iar în contract, din partea statului, va fi inclus producătorul de gaze Romgaz, în locul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, astfel încât statul să aibă un beneficiu de 45% din producţia de hidrocarburi, conform prevederilor din contractul iniţial din 1992.

În cazul Petrom, care deţine, de asemenea, drepturi de exploatare în Marea Neagră, statul primeşte 41% din producţie, prin participaţiile deţinute la această companie prin Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea, a mai spus Iancu, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gelu Mărăcineanu, a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX că agenţia a început o anchetă pentru a stabili care sunt posibilităţile de reziliere a contractului cu Sterling.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici