Vosganian: Programul de guvernare PDL-PSD va duce la un deficit de 6% din PIB

Facilităţile fiscale, reducerea TVA şi alocările suplimentare pentru sănătate, educaţie, pensia minimă şi alocaţii, prevăzute în varianta intermediară a programului de guvernare PDL-PSD vor duce la un deficit bugetar de 6% din PIB anul viitor, a declarat ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian.

15 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Programul de guvernare PDL-PSD va duce la un deficit de 6% din PIB

Vosganian: Programul de guvernare PDL-PSD va duce la un deficit de 6% din PIB (Imagine: Mediafax Foto)

"Guvernul Boc va fi nevoit să majoreze unele impozite dacă se menţin actualele angajamente", a spus Vosganian, la Realitatea TV.

El a arătat că faţă de opţiunea de deficit de 2,5% din PIB, programul de guvernare nu surprinde realitatea, economia fiind afectată de criza financiară mondială.

Vosganian susţine că specialiştii celor două partide ar fi trebuit să solicite informaţii de la Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi ar fi aflat că veniturile bugetare au înregistrat în ultimele trei luni cea mai mare scădere, de aproximativ 2 miliarde de euro. El a explicat această situaţie prin condiţiile nefavorabile de pe piaţa creditului şi dobânda înaltă stabilită de Banca Naţională a României, care au determinat firmele să treacă pe arierate.

Ministrul Finanţelor consideră că, în aceste condiţii, veniturile prevăzute în bugetul pentru 2009 ar trebui ajustate cu cel puţin 3 miliarde euro.

Vosganian a mai punctat că, în programul de guvernare, cele două partide "tac mâlc" în privinţa majorării salariilor profesorilor cu 50% şi a taxei pe mediu, deşi anterior au depus moţiuni de cenzură pe aceste subiecte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici