Vrei să-ţi cumperi o casă? Cât mai costă un apartament în marile oraşe

Preţul mediu cerut de proprietari pentru vânzarea apartamentelor a crescut cu 1,6% în luna septembrie faţă de august, dar este mai redus cu 5,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat luni portalul www.imobiliare.ro.

3758 afișări
Imaginea articolului Vrei să-ţi cumperi o casă? Cât mai costă un apartament în marile oraşe

Vrei să-ţi cumperi o casă? Cât mai costă un apartament în marile oraşe (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Valoarea indicelui imobiliare.ro calculat la nivel naţional pentru luna septembrie a ajuns la 1.048 euro/mp util, cu 1,6% mai mult decât în august, dar cu 5,1% sub valoarea de 1.104 euro/mp din aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în marile oraşe a înregistrat variaţii moderate în septembrie. La nivelul tranzacţiilor, însă, există diferenţe mari de la un caz la altul, chiar şi în cazul unor proprietăţi cu caracteristici asemănătoare. În acelaşi imobil, două apartamente cu acelaşi număr de camere ajung să fie vândute la preţuri total diferite", a declarat într-un comunicat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Indicele pentru Bucureşti arată, pentru luna septembrie, o evoluţie în uşoară scădere pe ambele segmente, nou şi vechi.

BUCUREŞTI

Preţul apartamentelor noi din Capitală a înregistrat o scădere de 0,2%, iar pe segmentul apartamentelor vechi preţul a înregistrat o diminuare de 0,1%.

Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns, în septembrie, la valoarea de 1.365 euro/mp util, în scădere cu 0,2% faţă de luna august, valoare foarte apropiată de preţul mediu înregistrat pe acest segment în urmă cu un an.

Pe categorii de apartamente, apartamentele noi cu trei camere s-au ieftinit cu 1,6%, garsonierele noi s-au scumpit cu 0,5% în ultimele treizeci de zile, iar preţul apartamentelor cu două camere a crescut cu 0,3%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, o diferenţă notabilă, de aproape 11%, se constată în cazul garsonierelor, potrivit datelor imobiliare.ro.

În septembrie, apartamentele vechi din Capitală s-au ieftinit cu 0,1%, iar valoarea indicelui a ajuns la 1.111/euro mp de suprafaţă utilă.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu 1,8%. Garsonierele au fost singurul tip de apartament vechi care a înregistrat o creştere de preţ, de 1,4%, apartamentele cu trei şi patru camere s-au ieftinit cu 0,4%, respectiv 0,6%, iar preţul unităţilor cu două camere a înregistrat o scădere de 0,1%.

BRAŞOV

În Braşov, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are o valoare de 861 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1% mai puţin decât în luna august. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele scoase la vânzare sunt cu 3,7% mai ieftine. Preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de 915 euro/mp şi a crescut în ultimele treizeci de zile cu 0,2%. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul solicitat de proprietari a înregistrat o scădere de 1%.

CLUJ

Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca a înregistrat o uşoară creştere, de 0,2%, în septembrie. Preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca are în prezent valoarea de 964 euro/mp util, care este cu 7,1% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni. Tendinţa de creştere a fost resimţită pe ambele segmente, nou şi vechi. Preţul apartamentelor noi a înregistrat o creştere de 0,8% în ultimele treizeci de zile, însă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi sunt mai ieftine cu 10%.

CONSTANŢA

Preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în Constanţa a crescut în ultimele treizeci de zile, iar valoarea medie înregistrată de indicele imobiliare.ro pentru luna septembrie este de 958 euro/mp util, în creştere cu 0,3% faţă de luna precedentă. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a cunoscut o creştere de 3,4% de la 939 euro/mp util până la 971 euro/mp util. Tendinţa a fost diferită în cazul apartamentelor vechi al căror preţ mediu pe metru pătrat util a înregistrat, în septembrie, o scădere de 0,1%, atingând valoarea de 956 euro/mp util.

TIMIŞOARA

Apartamentele scoase la vânzare în Timişoara s-au scumpit cu 1,4% în septembrie, aceasta fiind cea mai mare rată de creştere din ţară. Valoarea indicelui pentru această lună a urcat până la 810 euro/mp util. Diferenţa de preţ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut s-a contractat considerabil, aceasta fiind în prezent de 1,5%. Apartamentele noi s-au ieftinit în intervalul analizat cu 2%, iar preţul mediu pentru această categorie este de 861 euro/mp util.

PLOIEŞTI

La Ploieşti, indicele înregistrează, în luna septembrie, o valoare medie de 869 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Preţurile afişate de proprietari în ultimele treizeci de zile au fost cu 0,8% mai mari, iar în comparaţie cu septembrie 2010, acestea sunt în prezent sunt cu 8,9% mai mici.

Indicele imobiliare.ro reprezintă preţul exprimat în euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă al apartamentelor de vânzare situate în blocuri de apartamente, cu destinaţie rezidenţială, pe baza anunţurilor publicate pe www.imobiliare.ro de către agenţiile imobiliare şi proprietari. Indicele este calculat zilnic în baza ofertelor introduse în ultimele şapte zile faţă de ziua de raportare, la nivel naţional şi ia în calcul, în medie, 22.000 de oferte publicate lunar în 41 de judeţe.

La nivel de oraşe, indicele este calculat zilnic în baza ofertelor introduse în ultimele 30 zile faţă de ziua de raportare şi este disponibil pentru Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara şi Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici