Yahoo va concedia peste 20% din personal

Yahoo Inc intenţionează să concedieze peste 20% din totalul forţei de muncă, a relatat joi Axios, citând directori ai companiei.

1071 afișări
Imaginea articolului Yahoo va concedia peste 20% din personal

Yahoo Inc intenţionează să concedieze peste 20% din totalul forţei de muncă, ca parte a unei restructurări majore a unităţii sale de tehnologie publicitară, a relatat joi Axios, citând directori ai companiei.

Reducerile vor avea un impact asupra a peste 50% dintre angajaţii din domeniul tehnologiei publicitare de la Yahoo.

Este vorba de mai mult de 1.600 de persoane, potrivit raportului citat.

Schimbările vor pune capăt efortului de ani de zile al Yahoo de a concura direct cu Google şi Meta pentru dominaţia în domeniul publicităţii digitale.

Într-un interviu, directorul general al Yahoo, Jim Lanzone, a subliniat că disponibilizările nu sunt cauzate de provocările financiare, ci mai degrabă sunt atribuite schimbărilor strategice la unitatea de publicitate Yahoo for Business a companiei, care nu este profitabilă. Aceste schimbări vor fi „extrem de benefice pentru profitabilitatea Yahoo în general”, a spus el, ceea ce va permite companiei „să treacă la atac” şi să investească mai mult în alte părţi ale activităţii sale care sunt profitabile.

Yahoo în ansamblu este profitabilă şi aduce venituri anuale de aproximativ 8 miliarde de dolari, a relatat Axios.

Yahoo şi AOL au fost achiziţionate de Apollo, o firmă globală de capital privat, pentru 5 miliarde de dolari de la Verizon în 2021. Apollo a redenumit compania comună Yahoo şi l-a angajat pe Lanzone pentru a conduce afacerea.

AOL şi Yahoo împreună au făcut peste 30 de achiziţii de tehnologie publicitară în urmă cu mai bine de un deceniu. Când Verizon a achiziţionat cele două firme în 2015 şi, respectiv, 2017, Verizon a urmărit să valorifice seturile lor masive de date şi afacerile de tehnologie publicitară achiziţionate pentru a crea o platformă publicitară digitală unificată care să poată concura cu Google sau Meta (pe atunci Facebook).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici