Ion Cristoiu: Prin Constituţie, demnă de respect, Moţiunea de cenzură a devenit în ultima vreme, prin folosirea ei de către partide în interes politic, uşa stricată de la WC-ul gării

  • Ion Cristoiu: Comunicatul CCR din 28 septembrie 2021 e un text de o limpezime exemplară. El nu dă nici o şansă posibilităţii de interpretare a Deciziei după cum îl duce pe fiecare nu atît capul, cît mai ales interesul. Comunicatul spune clar că Parlamentul a încălcat Constituţia refuzînd finalizarea procedurilor privind Moţiunea de cenzură
  • Ion Cristoiu: Încălcarea constă în amînarea votului la Moţiune sub pretextul că trebuie să se aştepte Decizia CCR. Numai că amînarea votului s-a făcut după ce Florin Cîţu a trimis sesizarea. Şi Parlamentul a procedat aşa în favoarea lui Florin Cîţu. Rezultă că Florin Cîţu a pîrît la CCR Parlamentul tocmai pentru că l-a ajutat. Iar CCR a fost folosită de Parlament pentru a încălca Legea fundamentală.
  • Ion Cristoiu: Deşi decizia precizează că prin nefinalizarea procedurilor, Parlamentul continuă să încalce art. 113 din Constituţie, Birourile permanente au amînat votul la Moţiunea AUR-USRPLUS. Au fixat în schimb pentru 5 octombrie 2021 votul la Moţiunea depusă de PSD marţi dimineaţă. Ca să vezi!
6976 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Prin Constituţie, demnă de respect, Moţiunea de cenzură a devenit în ultima vreme, prin folosirea ei de către partide în interes politic, uşa stricată de la WC-ul gării

Ion Cristoiu: Prin Constituţie, demnă de respect, Moţiunea de cenzură a devenit în ultima vreme, prin folosirea ei de către partide în interes politic, uşa stricată de la WC-ul gării

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prioritatea acordată  de conducerea celor două Camere ale Parlamentului dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură a PSD, şi nu a USR PLUS-AUR, cu preţul sfidării Constituţiei şi a deciziei CCR din 28 septembrie, are ca scop readucerea formaţiunii lui Cioloş şi Barna în coaliţia de guvernare.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Marţi, 28 septembrie 2021, Curtea Constituţională a României a dat publicităţii următorul Comunicat de Presă:

<În şedinţa din data de 28 septembrie 2021, Curtea Constituţională a luat în dezbatere cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului.

Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:

1. A admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021.

«Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!».

2. Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale.

Curtea a constatat că moţiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare. Însă, Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin.(5) din Constituţie coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi art.113 alin.(2) din Constituţie. Parlamentul nu a dezbătut moţiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura iniţiată şi continuă să încalce art.113 din Constituţie. În consecinţă, au fost încălcate şi prevederile constituţionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept şi alin.(4) privind echilibrul puterilor în stat.>

Decizia CCR a fost imediat interpretată în fel şi chip. Sau, mai precis, după chipul şi asemănarea politicienilor. Fiecare a descoperit în text şi a spus asta întregii naţiuni ceea ce voia să vadă interesul său de moment.

De-a lungul timpului postdecembrist, au fost multe Decizii ale CCR, suficient de confuze pentru ca ele să nu fie aplicate imediat, părţile în conflict, care s-au adresat CCR ca unui Arbitru Suprem, fiind de acord să aştepte Motivarea. Comunicatul din 28 septembrie 2021 e un text de o limpezime exemplară. El nu dă nici o şansă posibilităţii de interpretare a Deciziei după cum îl duce pe fiecare nu atît capul, cît mai ales interesul.

Comunicatul spune clar că Parlamentul a încălcat Constituţia refuzînd finalizarea procedurilor privind Moţiunea de cenzură.

Şi mai spune ceva clar Comunicatul:

Că aşa cum a sesizat premierul <există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern” dar el a fost „generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021.> Cum însă Comunicatul precizează că prin conduita sa Parlamentul a încălcat Constituţia. Încălcarea constă în amînarea votului la Moţiune sub pretextul că trebuie să se aştepte Decizia CCR. Numai că amînarea votului s-a făcut după ce Florin Cîţu a trimis sesizarea. Şi Parlamentul a procedat aşa în favoarea lui Florin Cîţu. Rezultă că Florin Cîţu a pîrît la CCR Parlamentul tocmai pentru că l-a ajutat. Iar CCR a fost folosită de Parlament pentru a încălca Legea fundamentală.

Pentru a înţelege asta, se impune o scurtă trecere în revistă a incredibilei aventuri prin care a trecut Moţiunea de cenzură iniţiată de AUR şi susţinută de USRPLUS şi intitulată Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! (brr, te ia cu frig, la o asemenea demagogie sinistră!)

Trebuie să remarcăm să remarcăm că toate forţele politice în conflict au lucrat din greu la transformarea celui mai important moment al bătăliei politice într-o democraţie într-un film porno realizat cu mijloacele unui grajd dintr-un cătun pierdut în creierii munţilor.

Iniţial, Moţiunea de cenzură a fost redactată de AUR. Deoarece partidul lui George Simion nu avea numărul de semnături cerut pentru a fi depusă s-au lansat chemări către un alt partid de Opoziţie – PSD – să completeze numărul de semnături cerut de proceduri. PSD a respins chemarea susţinînd că are şi el o Moţiune, e drept în stand by, pe care o va depune doar cînd va fi sigur că poate beneficia de numărul de voturi pentru trecerea Moţiunii de cenzură. Dacă AUR vrea să dărîme Guvernul Cîţu, să facă bine şi să voteze Moţiunea PSD, pe care formaţiunea o va depune numai după ce va avea angajamentul ferm al AUR că o va vota.

AUR nu murea la gîndul că la Palatul Victoria se afla Guvernul Cîţu. George Simion avusese iniţiativa Moţiunii pentru a scoate partidul din conul de umbră în care îl aruncase imaginea de partid rău mirositor sub aspect democratic. De aceea, AUR a refuzat să renunţe la Moţiunea sa şi să se angajeze c-o va vota pe cea a PSD. Despre refuzul PSD s-au lansat în spaţiul public multe suspiciuni, cea mai des vehiculată a fost suspiciunea că Marcel Ciolacu e înţeles cu Klaus Iohannis. Nu ştiu dacă Marcel Ciolacu e înţeles cu Klaus Iohannis. Unii au dibuit această înţelegere în refuzul PSD de a intra în jocul Suspendării lui Klaus Iohannis. Poziţia PSD dovedeşte înţelepciune. Suspendarea lui Klaus Iohannis ar fi un act sinucigaş pentru PSD. Cum au fost şi cele două suspendări ale lui Traian Băsescu.

Evitînd speculaţiile, prefer să caut resortul unor decizii politice în interesul electoral. Pe partea Stîngă PSD are ca principal adversar AUR. De altfel, AUR a fost creat înaintea alegerilor parlamentare pentru a justifica şterpelirea prin soft din procentajul real obţinut de PSD a celor 10 procente de care avea nevoie Sistemul pentru ca Klaus Iohannis să-şi adune la Victoria Guvernul Meu. Prin urmare, dacă PSD ar fi răspuns chemării AUR pagubele electorale ar fi fost importante. Mai întîi, pentru că ditamai partidul s-ar fi aşezat în spatele unui partid mult mai mic. Apoi, dacă Moţiunea ar fi fost depusă, AUR ar fi trecut drept cîştigător electoral. AUR primeşte un ajutor de la cine se aştepta mai puţin. USRPLUS – duşman de moarte al AUR, cu care parlamentarii AUR au avut chiar şi păruieli pur şi simplu, partid acuzat de rrromânul George Simion ca trădător al intereselor naţionale, vîndut străinilor – s-a oferit să semneze Moţiunea de cenzură. Nu pentru că Dan Barna şi Dacian Cioloş au fost seduşi peste noapte de Patria cu sînii mari invocată de Document, ci pentru că Florin Cîţu, la indicaţia lui Klaus Iohannis, le administrase un nou bocanc în bot. Cel din aprilie 2021 fusese plin de noroi. Cel de acum era plin de rahat. Isterizaţi mai ceva decît Miţa Baston din D-ale Carnavalului, pentru că fuseseră umiliţi în faţa celor din Bula de pe Facebook, liderii USRPLUS se avîntă în aventura de „reperare a onoarei”, cum spunea o văduvă din opera lui Caragiale. Pierzîndu-şi uzul raţiunii, ei îl anunţă pe George Simion că vor să semneze Moţiunea de cenzură. Rrromânul George Simion accept să se concubineze cu trădătorii de ţară Dan Barna şi Dacian Cioloş. Mai mult, îmbătat la gîndul că face şi el ceva, George Simion acceptă să modifice textul Moţiunii de cenzură astfel încît să fie pe placul USRPLUS. Cum URSPLUS voia <să-şi repereze onoarea> şi nu să pună la îndoială activitatea de opt luni a Guvernului, Moţiunea de cenzură capătă o formă anticonstituţională. Prin document se cere căderea unui membru al Guvernului – premierul – şi nu a întregului Guvern. Dacă ar fi fost un naţionalist autentic, George Simion n-ar fi acceptat în veci să elimine din text atacurile la adresa USRPLUS, partid pe care l-a înjurat timp de opt luni în numele Patriei în catrinţă. Dacă erau nişte democraţi autentici, Dan Barna şi Dacian Cioloş n-ar fi acceptat în veci concubinajul cu un partid denunţat de ei timp de opt luni ca fascist, antieuropean, extremist.

Şi-a spus din nou cuvîntul blestematul oportunism tipic politicianismului românesc.

Rezultatul acestui oportunism a fost o primă lovitură dată Moţiunii de cenzură ca moment semnificativ al bătăliei politice. A apărut, în premieră postdecembristă, Moţiunea împotriva unui singur om. Atît AUR, cît şi USRPLUS susţineau că Guvernul PNL, USRPLUS, UDMR a avut o activitate excepţională. Doar premierul a fost însă catastrofal.

Prin urmare, vineri 3 septembrie 2021 se depune la Parlament Moţiunea semnată de cele două partide cu mîna la ochi să nu se vadă unul cu celălalt şi să le vină greaţa. Potrivit procedurilor, Moţiunea trebuia să-şi urmeze cursul. Birourile Permanente stabilesc calendarul Moţiunii şi, din acel moment, procesul merge fără hopuri pînă la votarea Documentului. Aşa s-ar fi întîmplat dacă PNL, trecut sub puterea echipei lui Florin Cîţu, n-ar fi avut un interes vital din înfăţişarea lui Florin Cîţu la Congres în ipostaza de premier. Ar fi fost normal ca ipostaza de premier să nu conteze în cazul alegerii unui preşedinte al PNL. În definitiv, se puteau înscrie în cursă şi simpli membri ai PNL. Pentru cei 5000 de delegaţi conta personalitatea candidatului şi nu funcţia. PNL e însă un partid clientelar. Ca toate partidele noastre de altfel. Pentru un astfel de partid funcţia de premier conferă unui viitor preşedinte al PNL o aură de Moş Crăciun cu un sac de proporţiile unui tren de marfă. De premier depind fripturile guvernamentale. În consecinţă, cele două birouri permanente ale Parlamentului, dominate de PSD şi de PNL – aripa Cîţu, se dau peste cap pentru a tărăgăna dezbaterea Moţiunii. Cum tărăgănarea prin cunoscutele şiretlicuri nu putea fi lungită timp de o lună aproape, se apelează la un truc şi mai dihai. Pe 8 septembrie 2021, Guvernul sesizează CCR cu privire la existenţa unui conflict între Guvern şi Parlament provocat de caracterul nelegal al Moţiunii.

Pe 9 septembrie 2021, Moţiunea e citită în Plenul Parlamentului. Potrivit Constituţiei, în trei zile trebuia supusă la vot. Supusă la vot pe 12 septembrie 2021 era un risc pentru Klaus Iohannis. Şi dacă Florin Cîţu nu mai era premier la Congres?

Pe 10 septembrie 2021, PNL, UDMR şi Minorităţile, în condiţiile unei absenţe a PSD, votează ca Moţiunea să fie votată după Decizia CCR.

Ar fi fost normal ca instituţia numită CCR să stabilească judecarea speţei cît mai repede. Pînă în 25 septembrie 2021, evident. CCR e dominată însă de PSD şi PNL – aripa Klaus Iohannis. Aripa Klaus Iohannis nu putea sfida interesul lui Klaus Iohannis. Aripa PSD avea în fine prilejul să-i facă un serviciu lui Klaus Iohannis. În consecinţă, judecarea conflictului e stabilită pentru 28 septembrie 2021. La trei zile după Congresul PNL! Florin Cîţu se poate prezenta în Congres ca premier.

Ce spune textul Comunicatului?

Că da, a existat un conflict juridic între Parlament, dar că el a fost generat de încălcarea Constituţiei de către Parlament prin suspendarea procedurilor de dezbatere şi votare în Parlament a Moţiunii de Cenzură.

Prin urmare, Guvernul a sesizat CCR cu privire la un conflict creat tocmai pentru a-l salva pe Florin Cîţu la Congres.

E greu de crezut că juriştii de la Guvern nu ştiau asta.

De ce-au înaintat cererea?

Pentru a amîna votarea pînă după 25 septembrie.

Ştiind că, deşi era o năzbîtie, CCR îi va da lui Florin Cîţu posibilitatea de a se prezenta la Congres ca premier.

 Deşi decizia precizează că prin nefinalizarea procedurilor, Parlamentul continuă să încalce art. 113 din Constituţie, Birourile permanente au amînat votul la Moţiunea AUR-USRPLUS. Au fixat în schimb pentru 5 octombrie 2021 votul la Moţiunea depusă de PSD marţi dimineaţă. Ca să vezi! Deşi Moţiunea AUR-USRPLUS e depusă din 3 septembrie 2021 şi a fost citită în Parlament pe 9 septembrie 2021, Birourile Permanente, dominate de PSD şi PNL, au dat prioritate Moţiunii PSD. Continuînd să sfideze nu numai Constituţia, dar şi Decizia CCR.

De ce?

Pentru ca examenul crucial pentru Guvernul Cîţu să aibă loc după Congresul USRPLUS, programat pentru sîmbătă, 2 octombrie 2021. Se speră că după alegerea noului preşedinte la USRPLUS formaţiunea, scutită de febra scrutinului intern, să revină în Coaliţia de Guvernare şi prin asta să nu mai voteze nici o Moţiune de cenzură.

Biata Moţiune de cenzură! Prin Constituţie, demnă de respect, a devenit, prin folosirea ei de către partide în interes politic, o minge dezumflată.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici