COMENTARIU Lelia Munteanu: Bibi & Sara, nebunia dragostei şi nebunia puterii

1468 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Bibi & Sara, nebunia dragostei şi nebunia puterii

"- De data asta chiar pare că-i sfârşitul. Poate o să renunţ şi o să putem, în sfârşit, să ne trăim viaţa.

-Asta e viaţa noastră! Bibi, asta e viaţa noastră...".

Dialogul s-a purtat în noaptea aceea de la sfârşitul lui martie 2006, după ce s-a anunţat rezultatul alegerilor – o catastrofă pentru Likud, doar 12 locuri în Knesset (parlamentul israelian). În noaptea aceea, Benjamin Netanyahu, liderul Likud şi fostul premier cu cele mai multe mandate, a discutat, ca de obicei, cu primul "consilier", soţia sa Sarah.

Episodul apare în "Bibi: Povestea mea", cartea de memorii care va apărea după alegeri, pe 22 noiembrie (ediţia în engleză, tipărită la prestigioasa editură newyorkeză Simon & Schuster, iar cea în ebraică la Sella Meir) şi a fost dezvăluit de editorul israelian.

Despre volumul său de memorii autorul a spus, pe bună dreptate: "Povestea mea personală implică povestea ascensiunii naţiunii noastre".

Va mai exista însă în carte (atât cât ni se va dezvălui şi cât vom putea cti printre rînduri) încă o povestea pasionantă, despre nebunia dragostei şi nebunia puterii, amândouă la fel de adânci.

Unii sunt gata să pună insuccesele lui Netanyahu - un geniu politic – exclusiv pe seama dominatoarei sale soţii Sara. Frumoasa şi ambiţioasa fostă stewardesă, care astăzi se laudă cu o licenţă în psihologie pediatrică, şi-a cunoscut iubirea la înălţime şi la înălţime a dorit să rămână. În faţa ei, mărturisesc apropiaţii, Bibi e mereu (conform unei zicale evreieşti) "drepţi pe sub covor". Toate demersurile la marginea legii care le-au adus câteva dosare penale, spun cei care o invinovăţesc exclusiv, sunt iniţiativa ei.

Cum poate însă un om de talia lui Netanyahu să se lase ghidat de dorinţa insaţiabilă de parvenire a unei femei? s-au întrebat mulţi. Răspunsul e simplu şi pur: dragostea până la capăt. Iar capătul e acolo unde începe uitarea de sine.

Că dragostea lui Bibi a lipit-o pe Sara de putere e un fapt notoriu. Nu o dată candidaţi la funcţii importante în Stat s-au trezit că sunt intervievaţi la concurs de... soţia premierului.

Fostul şef al Mossad, Meir Dagan (2002-2011) a povestit cum, la o întâlnire de informare cu prim ministrul, la reşedinţa oficială din Balfour (Ierusalim), a intrat Sara. În momentul în care s-a aşezat comod, Dagan a încetat să mai vorbească. Netanyahu l-a invitat să continue. "Ea ştie tot", i-a spus. Iar şeful Mossad a decis să se ridice şi să plece, ştiind că îl va costa prelungirea mandatului.

Parteneriatul de nezdruncinat Bibi-Sara e un amestec tulburător de dragoste şi putere, în afara căruia nu există decât sufocanta banalitate care se numeşte viaţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici