COMENTARIU Lelia Munteanu: Povestea unei femei capeşe şi dăunoase, de pe cheiul gârlei noastre până la Alep şi din inima Levantului la Stambul

Soţie şi mamă de Domn, era dăruită celor şapte coconi – Petru, Anca, Alexandra, Marina, Dobra, Mircea si Radu – pe care-i purta de la putere în surghiun după cernitele sale fuste, de văduvă a veacului.

1476 afișări

Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Povestea unei femei capeşe şi dăunoase, de pe cheiul gârlei noastre până la Alep şi din inima Levantului la Stambul

La anul una mie cinci sute şaptezeci, Chiajna Doamna, „capeşă şi dăunoasă” (cum a înveninat-o limba lungă a cronicarilor munteni) vindea pinteni de argint, zaharicale şi mirodenii în piaţa Alepului. Vorba vine. În lumea pestriţă, unde clopotele sfintelor biserici se îmboldeau cu ezan-urile muezinilor, întrecându-se care să ajungă mai întâi la Cel de Sus, acolo, în zeama tuturor uneltirilor, îşi găsise vremelnica scăpare fiica lui Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare, apriga Chiajnă (cum îi slavonizaseră supuşii porecla – Despina, ce s-ar tălmăci „Stăpâna”), Ana pre numele ei de botez. Câte nume atâtea obraze avea femeia aceasta nemiloasă şi plină de îndurare, cu inima bătând între credinţă şi tăgadă, plină de fierbinţeli şi rece ca sloiul, ale cărei degete frumoase, când se odihneau pe clavir sau pe patul puştii, miroseau a smirnă şi a sânge închegat.

Hăt-acolo, la capătul Drumului Mătăsii, o azvârlise năpraznica sa fire, înfigând-o ca pe un ţăruş în inima Levantului.

Părea că Dumnezeu o smerise pe cea care şapte ani ţinuse buzduganul domnesc, luându-l din mâna nevârstnicului şi nevolnicului său fiu. Ea, care luptase sub toate porticurile puterii, care-şi făcuse proptele în haremul din Stambul, stând la masă cu sultana-valide (mama lui Soliman, căruia voi îi spuneţi Magnificul, iar noi Legiuitorul), care, când a trebuit, a încălecat punându-se în fruntea oştirii, ea, putred de bogata, altădată podindu-şi cu aur curat (solidus aureus) cărările prin Bosfor, ajunsese în sapă de lemn - negustoreasă de mărunţişuri în bazarurile Alepului. Clevetitorii răspândiseră vorba că cerşea – căci ce mai avea de vândut decât sufletul hainit? Urma să-l dea, dar tocmindu-i un preţ bun.

Se smerise de nevoie. Ochii ei, care altădată aruncau săgeţi, lăcrămau acum, aşa cum lăcrămează (zice prinţul Kantemiroglu în descripţiile sale) ochii cailor frecaţi cu praf de puşcă la înmormântările cu ighemonicon. Dar nimeni ca ea nu ştia să stea la pândă, precum şoimul care-şi atacă prada în aer.

Cetită şi umblată, moştenise toate apucăturile, pe cele bune, şi pe cele rele, încât te putea rătuti cu vorbe filosoficeşti, ca apoi să te spurce ca la uşa cortului. Gura lumii zice că-şi dăduse poalele peste cap în faţa unui pâlc de ieniceri, care-i răpiseră cei trei fii, urlând peste Dunăre: „Luaţi-i, că am cu ce face alţii, procleţilor!”). Lacătele închisorii Edikule se descuiau în faţa ei, zăbrelele se înmuiau ca spermanţetul, nimic nu-i sta în cale decât propriul nărav.

Dacă era frumoasă? Era! Domniţa Dobra, mezina, pe care a măritat-o în cele din urmă (după multe şi eşuate încercări) cu sultanul Murad, i-a moştenit frumuseţea, nu însă şi cerbicia. Moarte de om ar fi făcut pentru coconi. Şi chiar a făcut moarte de om. Capul lui Iacov Heraclit Despotul - pe care l-ar fi dat Dobrei de bărbat, dacă nu l-ar fi dovedit făţarnic şi uzurpator - i-a fost adus pe tavă, în mijlocul ospăţului domnesc, ca Doamna Chiajna să-l scuipe între ochi. Blestemele unui alt pretendent la mâna Dobrei o ajunseseră până la Alep.

N-a fost nici mai bună nici mai rea decât a făcut-o să fie veacul însângerat în care a oploşit-o Dumnezeu. Veacul al XVI-lea, în care se amestecau aurul şi sângele, care o ridicase şi-o coborâse, care o purtase până-n Alep, la 45 de ani bătuţi pe muche, încă invoaltă şi cu chef de putere.

Soacră de sultan, încuscrită prin nepot cu Suleiman însuşi, căruia de trei ori îi cerşise şi-i plătise tronul Ţării Româneşti, de la care fiu-său, Petru cel Tânăr, primise şi hatişeriful, şi năframa neagră de mazil.

Scârbavnice or fi fost căile veacului aceluia, încurcate sunt şi ale veacului acestuia. Gândul meu încă îi mai caută condurii, în cenuşa de astăzi a Alepului.

Chiajna Doamna s-a prăpădit la Stambul, după ce şi-a căpătuit coconii – pe unul trimiţându-l la Dumnezeu, pe trei dăruindu-i lui Allah, pe restul aşezându-i în rosturi înalte.

A îngropat cu sine ceva preţios, ce cu bani nu se poate cumpăra, mai preţios decât taina oglinzilor veneţiene pe care atât le-a iubit.

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria editorialistii

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: lelia munteanu,; alep,; doamna chiajna

Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață

Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”

Citește și: PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dacian Cioloş, REPER-ul zero al politicii româneşti

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.