COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Şoarecele sinucigaş sau cum şoarecele a devenit pisică

761 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Şoarecele sinucigaş sau cum şoarecele a devenit pisică

COMENTARIU Lelia MUNTEANU

Dintre toate poveştile pe care le ţin sub cortexul cerebral, în partea  medială a lobului temporal, pe asta o scot foarte rar, doar la zile mari. E parabola şoarecelui care se crede pisică, dintr-un roman al lui Yukio Mishima. Visez ca vreodată să o pot spune în japoneză. Asta mi-ar da mai mult avânt. 

Citez din memorie, deci.

Personajul Toru, un posibil reîncarnat care lucrează la o staţie de semnalizare a vapoarelor care intră în portul Shimizu din peninsula Izu, discută cu profesorul Furusawa.

Neterminatul Toru zice:

- Nu-mi plac oamenii slabi şi bolnavi care se sinucid. Există însă o tipologie pe care o accept – oamenii care se sinucid să se consacre, să se afirme.

- Ce fel de sinucidere e asta?

-Te interesează?

- Oarecum.

- Atunci îţi spun. Să luăm un şoarece care se crede pisică. Nu ştiu cum vine asta, dar se mai întâmplă. A trecut prin toate testele şi a ajuns la concluzia că e pisică. Viziunea sa asupra altor şoareci se schimbă. Sunt alimentul ei, dar se abţine să-i mănânce, ca să ascundă faptul că e pisică.

- Un şoarece destul de mare, presupun.

- Nu contează. Nu e o chestiune de mărime, ci una de de încredere. Conceptul de pisică ia forma conceptului de şoarece, nimic mai mult. El crede în concept, nu în substanţă. Ideea e suficientă, corpul nu contează. Fericirea născută din nesupunere e cu atât mai mare...

Apoi, într-o zi, şoarecele întâlneşte o pisică adevărată. Pisica zice:

- O să te mănânc!

- Nu poţi!

- De ce?

- Pisicile nu mănâncă pisici. E imposibil, atât instinctiv, cât şi ca principiu. Eu sunt pisică, a orice altceva aş arăta.

Pisica se tăvăleşte de râs. Pe urmă, dă să-l mănânce, iar şoarecele protestează:

- De ce să mă mănânci?

- Pentru că eşti un şoarece!

- Sunt o pisică!

- Eşti un şoarece!

- Ba sunt o pisică!

- Dovedeşte!

Aşa că şoarecele se aruncă în cada cu rufe plină de spumă şi se îneacă. . Pisica pleacă fără să-l atingă. Pisicile nu mănâncă şoareci morţi.

- Asta e ideea: şoarecele se sinucide pentru a se afirma ca pisică. A rezistat în faţa pisicii fără să fie mâncat şi a murit în faţa ei, stabilind că e acel ceva ce pisicile nu mănâncă. Orice altceva decât un şoarece. Iată cum sinuciderea lui a devenit un succes. Sinuciderea ca afirmare a sinelui!

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici