COMENTARIU Marius Oprea / Blestemul lui Ceauşescu se numeşte Iohannis

Cine mai poate sta pe gînduri acum, cînd planul lui Klaus Iohannis a ieşit la iveală – anume susţinerea lui Cîţu, un premier şi preşedinte de partid cu o cotă de impopularitate depăşită doar de ineficienţă, cu preţul demolării României şi a lăsării românilor pradă pandemiei, la fel de ucigătoare, precum criza economică? Cine se mai poate întreba ”de ce e necesară” suspendarea preşedintelui? Numai cei de care românii sînt sătui – cei din ”clasa politică”, la care se află şi pîinea, şi cuţitul acestei suspendări. Că de Klaus Iohannis, vă spun, cred sincer, românii s-au săturat.

21352 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Blestemul lui Ceauşescu se numeşte Iohannis

COMENTARIU Marius Oprea / Blestemul lui Ceauşescu se numeşte Iohannis

Cine mai poate sta pe gînduri acum, cînd planul lui Klaus Iohannis a ieşit la iveală – anume susţinerea lui Cîţu, un premier şi preşedinte de partid cu o cotă de impopularitate depăşită doar de ineficienţă, cu preţul demolării României şi a lăsării românilor pradă pandemiei, la fel de ucigătoare, precum criza economică? Cine se mai poate întreba ”de ce e necesară” suspendarea preşedintelui? Numai cei de care românii sînt sătui – cei din ”clasa politică”, la care se află şi pîinea, şi cuţitul acestei suspendări. Că de Klaus Iohannis, vă spun, cred sincer, românii s-au săturat.

Cît de mult îi pasă preşedintelui de români, s-a văzut ultima oară cu prilejul celui mai recent meci de golf, jucat de Klaus Iohannis pe terenul de la Pianu de Jos al prietenului său, om de afaceri din Sibiu, tocmai cînd la Bucureşti se comemorau şase ani de la tragedia de la Colectiv. Tragedie care pentru Iohannis a fost un prilej politic, de a scăpa de Victor Ponta. Ăsta-i omul – sas din Ardeal, care din spatele porţii sale înalte, îşi vede numai de propriul interes, propria lui gospodărie şi, în rest, are grijă să aibă haiele călcate pe el, cînd iese duminica la biserică. Prilej cu care interacţionează cu cei din propria comunitate, dar numai cu ei. O autarhie a gîndirii şi a modului de viaţă, care a asigurat supravieţuirea seculară a comunităţii săseşti din Transilvania este nota dominantă a şefului nostru de stat, pe care n-am văzut-o de la bun început.

Un anume tip de mărginire, egoism şi încăpăţînare. N-am văzut aceste trăsături, din entuziasm (al nostru), de a avea în fruntea ţării ”un om corect”, un ”gospodar”, care ”gîndeşte nemţeşte”. Dar ele erau acolo. O vreme ne-am făcut că nu le vedem şi le-am trecut cu vederea. Dar ele au crescut, nu atît la el, cît mai ales în ochii noştri, pentru că l-am analizat mai atent. El, Iohannis, n-a fost niciodată altfel. Noi ne-am schimbat.

Cum am mai pomenit deja, comportamentul lui Klaus Iohannis nu diferă cu nimic, chiar dacă e ridicat la scara de preşedinte al României, de cel al gospodarului sas transilvănean. Şi chiar dintre cei mai puţin muncitori, intrat în gura satului, nu pentru că i-ar arde de băutură, ci e mai mult dus prin lume şi-şi lasă ograda vraişte, la voia sorţii. Iar acest comportament a sărit în ochi, mai ales din momentele în care voia lui, cea cu ”guvernul meu” nu s-a împlinit decît tîrziu, cu guvernul Cîţu, dar şi în timpurile de criză ale pandemiei, cînd s-a văzut cu ochiul liber şi lipsa aproape totală de empatie a preşedintelui ţării, faţă de cetăţenii ei.

Cetăţeni care e evident că nu-şi doresc ceea ce preşedintele vrea, în continuare, cu încăpăţînare – un guvern ”al său”, condus de Florin Cîţu. Planul a ieşit la iveală, chiar înainte de ceasul în care guvernul primului ministru desemnat, al generalului Ciucă, a fost trimis să se sacrifice în Parlament, pentru ca Florin Cîţu să revină ca ”interimar-plin” la Palatul Victoria. De ce e atît de inseparabil preşedintele Iohannis de premierul Cîţu? Mă îndoiesc că duce lipsă de oameni servili, nu e doar atît. E, mai presus de toate, incapacitatea de a-şi recunoaşte o eroare şi a-şi schimba, pe parcurs, propriul proiect politic. Klaus Iohannis merge, metodic şi dramatic, în marşul teuton al propriei distrugeri. Ca armata germană, înaintînd spre Stalingrad.

Azi, liberalii au postat, ca publicitate pe facebook, înainte deci ca guvernul Ciucă să fi căzut la vot, înainte chiar ca parlamentarii de la AUR să fi început procedura de suspendare a preşedintelui, o imagine care a enervate multă lume, după numărul şi tonul comentariilor: o fotografie cu Florin Cîţu, şi mesajul ”Trecem iarna împreună!” E evident, ceea ce profeţisem, într-un articol mai vechi, de cînd cu desemnarea unui alt premier ”sacrificat” în Parlament, Cioloş, de astă dată pe altarul propriului ego, că acesta a fost planul, de la început: ocolind şi sfidînd Constituţia, dar mai ales bunul simţ, Iohannis merge cu Cîţu, pînă-n pînzele albe. Miza nu sînt nici banii de gestionat din PNRR, pentru că nu pot fi sifonaţi, nici orice alt plan de redresare a imaginii liberalilor – e imposibil, cu un guvern lovit de iarna pandemiei noastre, din al patrulea val.

E doar puterea, de dragul puterii şi incapacitatea de a-şi recunoaşte greşelile grave de strategie politică, bazată exclusiv pe ură, de care s-a lăsat condus Klaus Iohannis. Faţă de acest motiv fundamental, din care decurg, ca exemple şi motive de suspendare, multele acţiuni şi atutidini discutabile ale preşedintelui, reticenţa faţă de o acţiune de suspendare a lui, arătată deocamdată de opoziţie, se află în totală contradicţie cu ceea ce-şi doresc românii, şi sondajele o arată.

Românii n-au chef acum de alegeri. Un preşedinte interimar nu poate dizolva Parlamentul. În rest, are toate celelalte prerogative, în afară de acelea de a adresa Parlamentului mesaje, cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii şi de a iniţia un referendum. Nici n-ar avea de ce. Suspendarea lui Klaus Iohannis e chiar mult mai necesară, decît aceea a lui Traian Băsescu, pentru că ea vine, de astă dată, ca o cheie de rezolvare a întregii crize. O necesitate pentru salvarea României, din criza care altfel se anunţă fără sfîrşit şi fără o altă ieşire.

Nu ştiu cum de am ajuns aici. Unii spuneau, prin Apuseni, de unde m-am întors de două zile, că aşa ne-a trebuit, dacă l-am împuşcat pe Ceauşescu de Crăciun, şi că ăsta-i blestemul lui, să avem preşedinţi tot aşa, ca el. Am o altă părere aici, pornind de la faptul că nu românii l-au împuşcat pe Ceauşescu, ci aceia care au dat o lovitură de stat, revoluţiei române. Acum, urmaşii lor politicieni au o datorie morală, faţă de acest popor: să rupă blestemul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici