COMENTARIU Marius Oprea: Ion Raţiu şi ultima picătură de sînge a democraţiei

1796 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Ion Raţiu şi ultima picătură de sînge a democraţiei

COMENTARIU Marius Oprea: Ion Raţiu şi ultima picătură de sînge a democraţiei

Azi se împlinesc deja, 21 de ani de cînd Ion Raţiu nu mai e printre noi. El este cel mai bun exemplu despre cum românii au o adevărată ştiinţă vocaţională de ratare a şanselor istorice şi distrugere a celor care le încarnează. Alături de Regele Mihai, multă vreme ţinut departe de România şi după căderea comunismului, apoi ascuns de puterea post-comunistă prin ungherele realităţii, Ion Raţiu a avut aceeaşi soartă. Cei doi sînt acum siglele acestei istorii, care a ratat prin ei şansa ca România să intre în normalitate, după 45 de ani de dictatură.
 
Destinul lui Ion Raţiu arată cît de greu învăţăm democraţia şi un comportament spontan-uman şi, în schimb, cît de uşor cădem pradă prejudecăţilor, orgoliului şi răutăţii omeneşti. Pînă şi la moartea sa, ca o apoteoză a celor îndurate în viaţă, ultima-i dorinţă nu i-a fost respectată. Preotul ortodox de la biserica Greco-catolică, ctitorită de familia nobiliară Raţiu de Noşlac în Turda, oraşul natal în care Ion Raţiu a ţinut să fie îngropat, s-a împotrivit ca un mic Ion Iliescu în sutană, atît ca trupul defunctului să fie înmormîntat acolo, dar şi ca, măcar, slujba să fie ţinută de preoţii Greco-catolici în biserica familiei lui, ”trecută” de autorităţile comuniste la ortodocşi, în 1948. Astfel că prohodirea s-a făcut în stradă, pe un ger năprasnic, în prezenţa a peste 10.000 de oameni, veniţi să-l conducă pe drumul din urmă. 
 
Poate că aşa a fost mai bine: strada a fost locul în care Ion Raţiu şi-a cultivat ideile care, încet, au prins roade. Nu scena politică, unde orgoliile şi lipsa de orice reper moral a clasei politice post-comuniste, ”prima gereraţie în pantofi” a unei democraţii originale n-avea cum să se obişnuiască cu distincţia papionului. Nici nu s-a obişnuit. În schimb, strada, oamenii de rînd, l-au înţeles şi l-au adoptat mulr mai repede pe politicianul întors în ţară de pe malurile Tamisei, cu visul de a face în România ”ca acolo”. Cînd Ion Raţiu a reuşit să asorteze cu acelaşi succes şi aceeaşi distincţie la papion nu fracul potrivit, ci sumanul de pănură, la ceea ce ar fi trebuit să devină o adevărată uniformă pentru politicienii români, colegii săi parlamentari l-au luat în rîs, strada nu. Pentru că strada, locul adevăratei şi realei renaşteri şi dezvoltări naturale a democraţiei în România după 1989 l-a acceptat imediat şi a început să-l iubească. 
 
Nu-mi ies din minte cei cîteva zeci de arestaţi pe urma mineriadei din iunie 1990, în dosarele cărora procurorii zeloşi ai lui Iliescu, proveniţi din fosta Securitate sau urmaşi obedienţi ai acesteia consemnau în procesele verbale de la dosar că la domiciliul lor s-au găsit, ca piese incriminante, ”fotografii cu Ion Raţiu” sau ”pungi inscripţionate Votaţi Ion Raţiu”. Acest comportament al autorităţilor faţă de Ion Raţiu, a cărei intrasigenţă mai degrabă tipic anglo-saxonă faţă de compromisuri a fost  uneori taxată chiar în interiorul propriulului partid PNŢCD, înclinat să se ”plieze” vremurilor, l-a făcut greu digerabil de către politicieni, dar iubit de oameni.
 
Raţiu spunea, în dezbaterea televizată de la candidatura la preşedinţia României în 1990: ”voi lupta ca să caut să aduc elementul esenţial al democraţiei, care nu este jocul numelor, cifrelor, cine are majoritate, cine are mai multe voturi. Asta nu e democraţie. Democraţia înseamnă înţelegerea că omul este în centrul societăţii şi totul se învîrte în jurul lui”. Politicienii n-au înţeles şi nu înţeleg nici acum acest adevăr elementar, dar l-au înţeles mulţi dintre românii la care au ajuns cuvintele lui. 
 
Rostind adevăruri întodeauna simple, Ion Raţiu şi-a croit drumul său prin hăţişurile istoriei post-decembriste, cu aceeaşi tenacitate cu care şi-a însemnat zilnic, în paginile jurnalului său, întîmplările prin care a trecut de-a lungul vieţii, într-un exil în care a luptat zilnic împotriva tiraniei instaurate în România, continuat de lupta de a vedea ţara intrată pe făgaşul democraţiei. Aceşti ”ani şi ani de luptă în Occident, care sper că se va cunoaşte din ce în ce tot mai bine”, cum spunea Raţiu despre anii de exil, consemnaţi în note zilnice (publicate acum (la al patrulea volum prin grija fiului său Nicolae, de către editura Corint), depăşesc peste 30.000 de pagini şi au ajuns abia să descrie jumătate din zilele vieţii sale, într-un şir de evenimente şi judecăţi asupra lor care ne arată, de fapt, cît a pierdut România, ţinîndu-l pe Ion Raţiu departe de puterea de a decide.
 
Istoria nu se face însă cu ”dacă”. Ne mulţumim cu ce s-a întîmplat şi cu ce avem. Dar nu pot să nu regret că anumite lucruri nu s-au întîmplat. Că nu se înţelege încă, de pildă, nu numai în România, ci şi în întreaga lume, sensul celei mai bune definiţii dată democraţiei, pe care am putut-o afla pînă acum. Ea îi aparţine tot lui Ion Raţiu. Parcurgînd fie şi numai cîteva minute polemicile ”spaţiului virtual”, ori urmărind ceea ce se întîmplă chiar şi în America, patria democraţiei, nu pot să nu mă gîndesc cît de actuală este şi cît de departe sîntem, de împlinirea ei. Raţiu a spus: ”chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază - voi lupta pînă la ultima mea picătură de sînge, ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”    
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici