COMENTARIU Marius Oprea. „Matrioşca”: femeile şi politica în România de azi

„Săraca, a fost doar o marionetă. Eu nici nu cred că a realizat ce face”, a spus cu ceva vreme în urmă Ana Birchall, ministru al justiţiei în cabinetul Dăncilă, despre fosta doamnă prim-ministru.

3322 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea. „Matrioşca”: femeile şi politica în România de azi

COMENTARIU Marius Oprea. „Matrioşca”: femeile şi politica în România de azi

M-a pus pe gînduri fraza, pentru că, în sine, defineşte soarta celor mai multe femei care au promovat în politică, doar din reflexul comunist al ”reprezentării” lor. Ele au ocupat o poziţie numai în virtutea ”procentului de reprezentare” şi mai puţin în urma calităţilor, a capacităţilor lor de a ieşi în evidenţă, de a ”lua faţa” multora dintre bărbaţii partidelor. Din nefericire petru femei, în România viaţa politică este în continuare una patriarhală şi falocratică. În al doilea rînd, au avut şi neşansa ca ”reprezentarea” lor în politica dîmboviţeană să nu fie una cu care să se poată mîndri – bineînţeles, cu notabile excepţii. Au fost, din păcate, puţine femei care s-au impus prin aceea că simpla lor prestaţie publică le-a făcut aducătoare de voturi, deci promovabile prin sine, pentru că altfel prezenţa lor politică a fost una subsumată ”bărbaţilor de partid şi de stat” care le-au observat şi susţinut în ocuparea unor poziţii de putere. Viorica Dăncilă, un fel de Nicolae Văcăroiu feminin sub aspectul charismei, al capacităţii de comunicare, face parte din nefericire pentru femei, de la cele casnice-asumate şi pînă la feministele radicale, din şirul lung al doamnelor şi domnişoarelor pentru care politica a fost o ”ocupaţie” şi nu o menire, care au ajuns să facă politică pentru că aşa li s-a spus şi nu pentru că a fost vocaţia şi pornirea lor. Un alt fel de a se fi lăsat folosite, de către şefii ”casnici”, de astă dată ”de partid”, care arată că în politica din România femeile încă nu şi-au conturat cu precizie locul.

Există, bineînţeles, femei cu fler politic, iar Ana Birchall face parte din această categorie. Simţind cum se clatină corabia lui Dragnea, a început să ”muşte” din punte, căutînd cu privirea o barcă de salvare, după ce obţinuse postul de ministru al justiţiei, atît de important pentru liderul PSD, în lumina dobîndirii mai rapide a ”vaccinului antipuşcărie”, încît e greu de crezut că doamna Birchall nu promisese marea cu sarea în acest sens. Tocmai din această perspectivă, dezvăluirile ei privind ”pachetul de legi” privind înăsprirea liberării condiţionate pe care îl elaborase, oprit intempestiv de Viorica Dăncilă, care ar fi sunat-o pe ministra Birchall ”şi m-a făcut în toate felurile şi a spus ca eu să retrag ce am spus” sînt mai degrabă amuzante acum, cînd îmi imaginez discuţia. ”Baletul” politic al Anei Birchall este previzibil şi neconvingător, de aceea i se poate aplica perfect proverbul potrivit căruia ”după război, mulţi viteji se arată”. La ALDE, după aceeaşi reţetă şi cam în acelaşi timp, cînd a simţit un cutremur în partid, Graţiela Gavrilescu a ”dansat cu lupii”, adică cu Theodor  Meleşcanu, trădîndu-l fără ca măcar să clipească pe Tăriceanu, care o susţinuse să fie ministru prin toate guvernele coaliţiei.

Astfel de femei, chiar şi foarte bine pregătite şi inteligente (nu ştiu dacă cele două pomenite mai sus se încadrează în descriere), cum a fost de exemplu Monica Macovei, femei care caută să iasă din ierarhia patriarhal-politică şi să-şi făurească un drum propriu n-au avut un succes în şi prin sine, ci au eşuat – Monica, prin aceea că a fost atît de neispirată, încît să-şi lege cariera de cea a lui Traian Băsescu. O promiţătoare excepţie ar fi putut să fie Mona Muscă, dar pe ea nu a doborît-o altceva decît propria ”inhibiţie de protecţie” a memoriei, care a făcut-o să uite, în momentul în care devenise port-drapelul legii lustraţiei şi al luptei politice anticomuniste, că ea însăşi a colaborat cu Securitatea. Puşi în faţa evidenţelor, partizanii şi prietenii ei (printre care m-am numărat şi eu) nu i-au iertat acest lucru. Ascensiunea atît de promiţătoare prin calităţile personale, care o făcuseră absolut imună la orice ”disciplină de partid” a luat sfîrşit brusc.

Prima femeie de care am auzit în ”politica de stat” a fost Hildegard Puwak, fostă activistă de partid comunist, vajnică autoare de ”analize” prin ”Era Socialistă”, promovată de partidul lui Iliescu în postul de ministru al Integării Europene, pe criteriul comunist că ”trebuie să avem şi femei în guvern”, cît şi, foarte probabil, pentru că mai ştia ceva limbi străine. Era perfect integrată în peisajul politic al vremii şi al partidului din care făcea parte, unde Hrebenciuc ”făcea legea” pentru ”a putea fura în baza ei”, fiind, după cum s-a dovedit ulterior, şi prima ”fraudatoare” a fondurilor europene. A urmat-o apoi, pe aceeaşi linie, Rodica Stănoiu, ministră a justiţiei, care asculta la două comenzi: una a şefilor politici, Adrian Năstase şi Ion Iliescu şi alta ”pe linie de securitate”, a generalului Marian Ureche, şeful serviciului secret care controla justiţia şi pe doamna ministru, pe care o recrutase ca informatoare în vremurile lui Ceauşescu. O evoluţie aparte a avut-o Corina Creţu, dar ea s-a bucurat de susţinerea necondiţionată a lui Ion Iliescu, aşa cum se bucură şi senatorul Şerban Nicolae, ambele personaje fiind imune la ”jocurile interne” din partid. Pe Corina Creţu am cunoscut-o în 1999 la Washington, unde avea o bursă ca lider al tinerilor din PDSR. Mi s-a părut foarte inteligentă şi i-am prezis, în sinea mea, o carieră strălucită. Nu m-am înşelat; poate numai în legătură cu disciplina de care putea să dea dovadă şi pe care n-aveam cum să o întrevăd, la discoteca unde ne-am cunoscut. Doi ani mai tîrziu, ajunsă purtător de cuvînt a preşedintelui Iliescu, ea cerea anchetarea mea pentru ”divulgarea de secrete de stat”, pentru că publicasem date şi dovezi privind legăturile dintre mafia arabă şi PDSR, în contextul atacurilor teroriste din Statele Unite.

Femei independente şi puternice lipsesc deocamdată din politica românească. ”Liberalele”, ”useristele” nu fac nici ele excepţie. Poate la acest capitol al excepţiilor ar fi fost Laura Codruţa Kovesi, dacă ar fi intrat în politică, dar n-a făcut-o – aş spune că pentru binele ei, dar şi al nostru, pentru că legătura ei prea strînsă cu Coldea şi latura nocivă a serviciilor ar fi ofiţerizat şi mai mult politica românească. Promovarea în partide, unde criteriile ţin prea puţin cont de competenţe şi unde bătălia pe cîte un post este atît de aprigă şi se poartă cu toate armele din dotare, le face încă inaccesibilă o asemenea opţiune. Femeile nu pot să stea noaptea la şpriţ cu colegii, făcînd ”planuri din cuţite şi pahare”, în inevitabila luptă pentru ascensiunea în interiorul unui partid, ceea ce le creează un handicap major, pentru că acesta este ”cîmpul de luptă” predilect. Ele trebuie să se mulţumească cu acel rol de ”reprezentare”, sau cu accesul la o oarecare demnitate şi vizibilitate obţinute prin tată sau soţ, şi nu prin sine. Acestea aduc însă o putere efemeră: îmi amintesc de juna ministră de la Braşov, ajunsă în frutea ”bucatelor” prin tatăl său şi care s-a dovedit atît de fragilă în faţa istoriei, încît i-am uitat şi numele, şi funcţia.

Cele mai puternice femei din viaţa publică a României au avut cariere în afara politicii, probabil din cauza acestor vicii istorice ”de sistem” ale vieţii noastre politice pe care le-au intuit, dar prin charismă şi forţa lor au reuşit să o influenţeze într-o măsură mult mai mare, decît dacă ar fi luat parte efectiv la viaţa politică. Mă refer aici doar la două nume, fără care politica românească ar fi greu de imaginat, prin aceea că ele au impus chiar bărbaţilor politici o linie de conduită şi atitudine: Doina Cornea şi Ana Blandiana. În rest, din nefericire pentru femeile din România, prezenţa lor în politică este un şir lung de ”matrioşti”, de la Hildegard Puvak la Cosette Chichirău, şi va mai curge încă multă apă pe Dîmboviţa, pînă să apară în cîmpul politic de la noi o femeie în faţa căreia bărbaţii să încline balanţa şi să se încline, cum o fac pe terenul casnic, care e de cînd lumea ”cîmpul tactic” al femeilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici