COMENTARIU Marius Oprea / Un nou partid liberal, căci cel vechi nu mai e: Forţa Dreptei a lui Orban, împotriva nedreptăţii forţei cu care l-a îndepărtat Iohannis din PNL

Ludovic Orban ne-a anunţat ”Forţa Dreptei”. Deocamdată e o contradicţie în termen, pentru că, în România, ”dreaptă” nu mai există de un deceniu.

7749 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Un nou partid liberal, căci cel vechi nu mai e: Forţa Dreptei a lui Orban, împotriva nedreptăţii forţei cu care l-a îndepărtat Iohannis din PNL

COMENTARIU Marius Oprea / Un nou partid liberal, căci cel vechi nu mai e: Forţa Dreptei a lui Orban, împotriva nedreptăţii forţei cu care l-a îndepărtat Iohannis din PNL

Dreapta politică din România a încetat să mai existe, din februarie 2011, de cînd s-a creat ”Uniunea Social-Liberală”, formaţiune cu un scop nobil, la vremea respectivă: opoziţia faţă de acapararea cvasitotală a puterii şi a statului de drept de către Traian Băsescu. USL n-a avut o viaţă lungă. A dispărut, curînd după ce cîştigase alegerile din decembrie 2012, pentru că aşa se întîmplă cu puterea: corupe. Mai ales cînd e vorba de o alianţă atît de eclectică, nu numai între liberali şi conservatori, dar şi cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea şi, mai presus, ca element cu pretenţii de supremaţie, de PSD-ul lui Ponta.

Cam după aceeaşi logică a lucrurilor, şi forţa se înmoaie, dacă ajunge la putere. Ceea ce-i doresc cît de curînd formaţiunii anunţate de Ludovic Orban, măcar să mai vedem cum arată o guvernare de dreapta în România. Căci în alianţă cu USR-ul, având o cu totul altă agendă, ”progresist-globalistă”, guvernarea liberală n-a fost de ”dreapta” şi nici măcar ”iohannistă”, pînă la capăt. Deşi măcar Cîţu s-a străduit, dar a făcut-o pe măsura lui mică.

Întrebarea care se pune din start este: are şanse, un asemenea partid nou? Teoretic, da. Şi foarte multe. Practic? Aici, aş fi mai rezervat şi n-aş crede, din start, că şansele sînt la fel de mari, fără un efort pe măsură.

Am să încep cu partea a doua a enunţului meu. Cea practică. În România, politica s-a osificat de multă vreme şi a devenit profund clientelară în structurile ei interne, indiferent de partid. Chiar şi la USR s-a petrecut la fel, deşi e vorba de o formaţiune politică nouă. Românii activi politic, reprezintă o minoritate extremă, în raport cu marea masă, care nici la vot nu mai merg în proporţie de peste jumătate. Ei sînt mai mult sau mai puţin implicaţi în structuri în care ascensiunea e datorată mai puţin meritocraţiei, în raport cu vechimea şi fidelitatea, măsurabile, cuantificate în contribuţii financiare şi de relaţii, la puterea întregului – a partidului, ori mai ales la aceea a unui lider în ascensiune. Urcarea lui în aparatul intern o atrage şi pe a ta. Ca să nu mai vorbim de ascensiunea generală a partidului. Într-un asemenea sistem de putere, evaziunea celor nemulţumiţi, de pierderea sau de lipsa de perspectivă a unor poziţii care atrag privilegii este destul de rară şi nu mai e de natură să provoace crize, în întregul sistem de putere şi relaţii din partid.

Din acest motiv, al osificării clientelare a partidelor politice din România, de multă vreme încoace nu s-au mai petrecut rupturi politice semnificative. Acesta e primul. Al doilea motiv practic al rezervelor mele e că Ludovic Orban n-a plecat cu jumătate din partid după el, aşa cum m-aş fi aşteptat, după făcătura de Congres, din 25 septembrie. Nici cu un sfert, abia dacă i s-a alăturat o cincime. Dar contează, şi contează foarte mult, avînd în vedere numărul de parlamentari care i s-au alăturat.

Un parlamentar român e în capătul, sau aproape de capătul unui şir de putere, în teritoriu. El are un mare număr de fideli, în aparatul de partid, care l-au susţinut şi îi poate atrage, într-un nou proiect politic, pe mulţi dintre aceştia – fireşte, nu pe toţi. Dar în principiu, un parlamentar înseamnă deja o filială judeţeană.  Orban a anunţat, odată cu ”Forţa Dreptei”, că ”obiectivul nostru pentru 2022 este un unul ambiţios, vrem să avem organizaţii judeţene în toate judeţele şi organizaţii în jumătate din localităţi şi să pregătim candidaţi cinstiţi care să aibă capacitatea de a câştiga alegeri”. Culmea e că va fi mai uşor cu al doilea obiectiv, decît cu primul. El însuşi a gîndit o strategie inteligentă, în acest sens, pentru atragerea aleşilor locali, care nu-şi pot părăsi partidul, decît odată cu mandatul: a inventat ”calitatea de simpatizant, care nu presupune completarea cererii de adeziune, dar dă posibilitatea unui simpatizant de a participa la comisiile de specialitate ale partidului, la elaborarea politicilor sectoriale, de a participa la forurile statutare când au propuneri concrete”. E o mare lovitură pentru actualul PNL – dă naştere ”ilegaliştilor liberali”, simpatizanţii ”orbanişti” din interiorul partidului, care pot funcţiona şi acţiona ca o adevărată Coloană a V-a, cu un efect posibil devastator pentru structurile liberale actuale şi în beneficiul noii formaţiuni. Care nu e nouă, după cum susţine Orban, ci ea are legitimitatea ”istorică” a vechiului PNL: ”Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL a părăsit oamenii care au avut încredere în noi, care ne-au acordat votul şi care şi-au pus speranţele în PNL. Ei au săvârşit o gravă trădare faţă de aceşti oameni care au crezut în PNL, preferând să stea la guvernare în bagajele PSD, preferând să îi aducă la guvernare din motive pe care nici astăzi nu reuşesc să le înţeleg”. E o figură de stil. Le înţelege foarte bine, le-a mai şi spus: e unul singur şi e vorba doar de teama lui Iohannis, de a nu fi suspendat de pesedişti şi de a-şi pierde fotoliul de la Cotroceni în urma unui vot popular, de astă dată fără îndoială favorabil.

Spuneam, în fine, că teoretic Ludovic Orban are şanse foarte mari să izbîndească, cu noua lui formaţiune politică. În primul rînd, pentru că exploatează un moment de nemulţumire maximă, în interiorul partidului pe care l-a condus, dar şi al simpatizanţilor şi mai ales al votanţilor săi – cei care, în fond, contează. Orban însuşi are postura de victimă, de sacrificat pe altarul dorinţei de putere prezidenţială, ceea ce îi conferă o aură de ”martiraj politic”, dacă se poate spune aşa. La cele de mai sus, se adaugă şi lipsa totală de reacţie inspirată din partea PNL-ului, faţă de apariţia Forţei Dreptei, care s-a găsit doar să comenteze, prin vocea purtătorului de cuvînt, Ionuţ Stroe, că ”e bine de menţionat că au ajuns în Parlament prin munca şi pe listele PNL”. Da, dar ce uită domnul Stroe e că ”munca PNL” a fost în mare parte munca lui Orban, că listele le făcea tocmai Orban şi că 16 dintre aleşii de pe aceste liste l-au urmat pe Orban. 

Pe scurt, drept concluzie, cred că Forţa Dreptei are şanse mari de reuşită, pe termen scurt şi mediu, ca opoziţie faţă de actuala politică liberală. Ca dizidenţă la Partidul Naţional Liberal, pentru că astfel îşi semnează singură certificatul de naştere, ca alternativă faţă de alianţa la guvernare între PNL şi PSD. Astfel, noua formaţiune poate fi, paradoxal, mai degrabă ea ”echipa cîştigătoare” din PNL la viitoarele alegeri, dacă ”statul paralel” nu-i strică ploile. Şi nu cred că i le mai poate strica – dacă puteau, băieţii din ”servicii” îl ”făceau” pe Orban, pînă să producă această deranjabilă dizidenţă.

Problema, pînă acum, a Forţei Dreptei e că ea nu se anunţă din start o ”Forţă” şi nici Orban un ”Jedi”, atîta vreme cît această formaţiune are în continuare un electorat restrînsă numai la bazinul liberal, la care îşi raportează discursul. Acesta nu cuprinde ca adresabilitate întreaga ”dreaptă”, în care un segment foarte mare şi fără reprezentare politică este cel creştin-democrat. Înţeleg şi raportarea la ”Forza Italia” a lui Berlusconi, al cărui succes îi doresc să îl aibă, dar Orban nu are forţa financiară şi un imperiu mediatic în spate, ca magnatul Italian. E mai degrabă o Forţă a Dreptei, revanşardă faţă de nedreptatea prin care Klaus Iohannis l-a îndepărtat pe liderul liberal de la conducerea partidului, dar, pentru o construcţie politică de anvergură, nu ajunge atît.

În final, trebuie să-mi recunosc subiectivismul judecăţilor. Sincer, am vorbit cu Ludovic Orban imediat după Congresul PNL – la nici o oră, de la încheierea lui. Sugestia mea a fost că dacă vrea să facă o "construcţie pe termen lung", cum a şi declarat, un nume mai potrivit pentru noua formaţiune ar fi Partidul Creştin-Liberal, sau ceva similar, un nume mult mai conform şi cu propria platformă suveranist-creştină pe care a prezentat-o la congresul din 25 septembrie, care e mult mai generoasă cu un electorat intoxicat şi confuz. Sincer, sper că orice nume ar alege, niciodată nu e prea tîrziu, pentru renaşterea dreptei în România.    


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici