COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Profesorul şi ministrul de pripas...

Domnul ministru Vlad Voiculescu e preocupat de soarta românilor suferinzi şi de altele decât de Covid.

A ţinut să ne probeze lucrul ăsta, anunţându-ne că ministerul pe care îl conduce, al Sănătăţii, a încheiat contracte cu instituţii medicale din Italia pentru transplantul de plămâni.

Stai domnule, zic, dar şi la noi se face transplant de plămâni !

Un spital al municipalităţii Bucureşti, „Sfânta Maria”, s-a specializat în acest tip de intervenţii complexe şi a realizat deja câteva transplanturi.

Există chiar şi o listă de aşteptare.

Păi, ce s-a-ntâmplat ?!

De ce trebuie să apelăm la italieni ?!

De ce trebuie să decontăm banii la ei, când avem şi noi aici, acasă, doctorii noştri deştepţi şi pricepuţi în treaba asta?!

Profesorul Narcis Copcă şi echipa sa au demonstrat asta cu prisosinţă.

Cu vocea şi figura sa de pionier fruntaş, senin şi suav, domnul Voiculescu ne-a spus că spitalului „Sfânta Maria” i-a expirat acreditarea în domeniu.

I-auzi !

De când e lumea şi pământul, minciuna se împlineşte şi prin omisiune.

Cred că domnul ministru Voiculescu o ştie şi domnia sa, dar s-a făcut că plouă şi ne-a servit o minciună de acest tip, prin omisiune.

Nu ne-a spus că spitalul respectiv a fost inclus în combaterea Covid-19 şi că paturile sale ATI sunt destinate acestui scop.

Păi, cum s-ar mai fi putut solicita atestarea în transplant de plămâni, în condiţiile astea ?!

Nicicum, pentru un om normal.

Domnul Voiculescu ne-a zis jumătate de adevăr, cu aerul că domne’, asta e, le-a expirat hârtia aia şi a trebuit să apelez la soluţii „de-afară”.

Aiurea !

Acelaşi dom’ ministru, în mandatul său anterior, s-a opus din răsputeri proiectului de realizare a transplantului de plămâni în România.

A făcut plângeri, a dat din coate, s-a dat cu fundu’ de pământ şi la vremea respectivă a reuşit să oprească proiectul.

Atunci, norocul bolnavilor şi al nostru a fost că domnia sa a părăsit fără glorie postul ministerial, iar transplantul s-a realizat şi la noi.

Poate, nu ne-o fi părăsit norocul chiar de tot...