COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Revoluţia uitată...

Au trecut 32 de ani.

Parcă ar fi fost o clipă.

E adevărat, o clipă a istoriei care-şi măsoară curgerea în milenii devoratoare de destine cândva măreţe.

Decembrie 1989 a fost un moment astral al României şi al românilor, un flux de energie care a spulberat un sistem străin nouă şi sufletului nostru.

Dramatismul acelor zile a rămas în memoria celor care aveau vârsta suficientă pentru a-l conştientiza.

Istoria i-a atins pe umeri şi le-a copleşit existenţa pentru totdeauna prin amintirea participării la înfăptuirea ei.

Unii dintre acei oameni curajoşi au lăsat totul în urmă şi au trecut în lumea celor de dincolo.

N-ar fi vrut, sunt sigur, dar sacrificiul lor ne-a adus nouă libertatea de care nu prea am ştiut şi nici acum nu ştim, să ne bucurăm.

Am folosit timpul de-atunci şi până acum într-un mod straniu aşa încât, suntem într-o relativizare a libertăţii.

Aud tot mai des pledoarii cu privire la libertate care mă uimesc, mă intrigă şi mă întristează.

Libertatea nu mai e un ţel, ea a devenit negociabilă, aproximativă, laxă, subiect de teoretizare a limitării dincolo de lege.

Pare că am uitat frica care ne-a făcut să acceptăm libertatea ciuntită înainte de acel Decembrie 1989.

Dacă există cu adevărat cineva care să ne manipuleze, acela ne-a „ghicit” şi a ştiut cum să ne inducă o altă frică, dar cu aceleaşi efecte.

Singura deosebire e că, acum, aproape că cerem singuri să fim liberi cu împrumut.

„Vouă, celor care, mulţi sau puţini, veţi trece cândva neliniştiţi peste urmele  noastre, ale celor care am fost generaţia lui Decembrie 1989, un singur gând-România.”

Asta stă scris pe o placă comemorativă.

Să nu uiţi, Darie...