COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Vieţuind în aşteptarea celor ce-am fost...

Da, de un an de zile vieţuim doar, pentru că a trăi înseamnă cu mult mai mult decât ceea ce am făcut noi.

Ştim asta din proprie experienţă.

Cu bune, cu rele, am trăit cu adevărat pân-acum un an şi sper să o facem din nou.

Nu de alta, dar merităm.

De fapt, până la urmă, asta e treaba noastră, să trăim.

Omul este un animal social, „zoon politikon”, ne zice Aristotel.

Mai spune el că omul are nevoie de alţi oameni, pentru că asta e în firea conştientă a umanităţii, e chiar esenţa sa.

Acum, logica din etica lui Aristotel, ne-a fost îndepărtată şi am exersat despărţirea de ceilalţi oameni.

Ne vom îndepărta oare şi de umanitate ?!

Ceea ce ne caracteriza, apropierea, interacţiunea dintre noi a devenit o întâmplare ascunsă, stingheră, derulată cu teamă.

N-am fi înţeles deloc înainte de apariţia nemernicului cel mic, ce ar putea să însemne „distanţare socială”.

Distanţarea socială ca asociere de cuvinte, ca sintagmă, este un non-sens.

Acum am înţeles în ce constă, dar cred că nu poate exista o exprimare mai nefericită.

Că din punct de vedere al profilaxiei medicale ea are acum un sens, pot înţelege.

La fel cu blestemata asta de mască.

Înţeleg că trebuie purtată pentru că diminuează riscul infectării, dar asta nu mă împiedică să constat că am devenit o planetă de indivizi bipezi, fugind de semenii lor.

Acoperirea faciesului ne ia expresia umanităţii pe care anterior o cunoşteam după zâmbet, măcar.

Îmbrăţişarea a fost şi ea interzisă.

Am ascuns astfel, nevoia noastră de afecţiune şi ne-am supus regulatorilor de circumstanţă sau propriei frici.

Mă întreb doar, cât de mari vor fi pagubele asupra propriului Eu, nu dacă ele vor exista.

Social, sper să ne revenim deşi sunt convins că va dura mult, pentru că sechelele sunt mai mult asupra personalităţii în formare, a puştilor de azi.

Experienţa lor este cu atât mai traumatizantă, cu cât au deschis ochii conştienţi mai mult asupra vieţuirii, decât asupra vieţii.

M-aş bucura să ştiu că viitorul îi va scoate din formatul neîmpărtăşit de mulţi, al acestei vieţuiri, un „fake” al vieţii.

Ne-am bucura cu toţii să ne vedem trăind prin ei, aşa cum ştim că ne-a fost propriu...