COMENTARIU Ion Cristoiu:„Primul cuvînt din vocabularul electoral este: Fraţilor! Al doilea cuvînt este: Hoţii!”

  • Ion Cristoiu: Aurelian Bădulescu a venit la faţa locului chitit să-l provoace pe Nicuşor Dan.Nu cred că a fost vreun cîştig pentru Nicuşor Dan
  • Ion Cristoiu: Nicuşor Dan a surprins. Pe mine cel puţin, neplăcut, pentru că el este pentru mine reprezentantul unui altfel de a face politică în România postdecembristă
  • Ion Cristoiu: Momentul Gâlcevei de Ghencea,un prilej de a reaminti despre ce scria presa interbelică în legătură cu alegerile şi cu campania electorală.
5747 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Ion Cristoiu:„Primul cuvînt din vocabularul electoral este: Fraţilor! Al doilea cuvînt este: Hoţii!”

Ion Cristoiu:„Primul cuvînt din vocabularul electoral este: Fraţilor! Al doilea cuvînt este: Hoţii!”

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu analizează conflictul de vineri, din Prelungirea Ghencea dintre candidatul PNL Nicuşor Dan şi viceprimarul PSD al Capitalei, Aurelian Bădulescu, arătând că o astfel de confruntare electorală nu este o noutate, ci o tradiţie a găunoasei democraţii româneşti. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

 

“Spre finele emisiunii de sîmbătă, 6 iunie 2020, de la Antena 3, Ana Maria Roman m-a invitat să comentez Gîlceava, îndelung mediatizată, dintre Nicuşor Dan, candidatul PNL la primăria Bucureştilor şi Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei.

Nu văzusem pînă atunci succesiunea de trasu-npinsu dintre cei doi.
Graţie moderatoarei mi-am putut face o imagine asupra Întîmplării.

Am observat:

  1. Surprinzătoarea disponibilitate a doctorului în matematică la Universitatea Paris XIII de a da ghionturi.
  2. Aurelian Bădulescu a venit la faţa locului chitit să-l provoace pe Nicuşor Dan. Unii spun că Nicuşor Dan a văzut în împrejurare un moment de cîştig în materie de notorietate. Nu cred că a fost vreun cîştig pentru Nicuşor Dan. Imaginea sa publică e cea de politician de tip european, care evită scandalurile moldo-valahe de mahala. Aurelian Bădulescu n-a surprins pe nimeni. A acţionat potrivit unei imagini publice deja tradiţionale a domniei sale. Nicuşor Dan a surprins. Pe mine cel puţin, neplăcut. Pentru că Nicuşor Dan a fost şi este pentru mine reprezentantul unui altfel de a face politică în România postdecembristă. Prin altfel de a face politică se înţelege şi evitarea pe cît posibil a implicării în Scandaluri care fac deliciul presei de cancan.
  3. Cei doi n-au ajuns însă la scena de care se plînge Costăchel Gudurău în schiţa Telegrame a lui Caragiale:
    <Onor. Prim-Ministru
    Bucureşti.
    Directoru prefecturi locale Raul Grigoraşcu insultat grav dumnezeu mami şi palme cafiné central. Ameninţat moarte. Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchetaţi urgent faptu.
    Costăchel Gudurău
    Avocat, aleg. coleg. I, fost deputat.>

    Poate de aceea nici unul dintre ei n-a trimis o telegramă sau, mă rog, un e-mail primului ministru al României Ludovic Orban

 

Ana Maria Roman a prefaţat filmul cu observaţia <A început campania electorală!>, sugerînd că Gîlceava de la Ghencea se înscrie în tradiţia postdecembristă a scandalurilor ca esenţă a campaniilor electorale. Timpul prea scurt care-mi rămăsese pentru a comenta mai pe larg momentul a făcut să nu pot reaminti ce-am notat în eseul Tradiţia democraţiei gănunoase din volumul Un pesimist la sfîrşit de mileniu despre ce scria presa interbelică în legătură cu alegerile şi cu campania electorală.

Citez, profitînd de spaţiul generos al site-ului cristoiublog.ro:

<Scrutinul din 1926 a fost organizat de Partidul Poporului al generalului Averescu. Blocul Naţional-Tărănesc (Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc) e învins. Oficiosul BNŢ, «Patria», din 20 mai 1926 publică Memoriul opoziţiei către Rege:

«Noi în lupta electorală nu mai întîlnim în calea noastră adversari politici. Pretutindeni numai armata şi jandarmeria duc campania împotriva partidelor noastre – jandarmeria activă, care face parte şi ea din oastea ţării.

Un ordin îndrăzneţ al d-lui general Ştefănescu, comandantul jandarmeriei, ne scoate de sub protecţia legilor, ne interzice circulaţia, propaganda, tipărirea şi răspîndirea de manifeste, chiar publicarea listelor de candidaţi, iar pe alocurea depunerea listelor la tribunal.

Jandarmul este transformat în arbitrul libertăţilor constituţionale şi aplicării legii electorale».

Cel din 1932 e organizat de PNŢ, aflat la guvernare. E rîndul opoziţiei să strige că alegerile se desfăşoară aiurea: Octavian Goga scrie în «Universul» din 7 iulie 1932 despre campania electorală:

«Cît priveşte alegerile libere, eu ce să vă spun? Am verificat personal lucrurile zilele trecute în Romanaţi. În toate comunele prin care am trecut am fost aşteptat în capul satului de bătăuşi care mă opreau să intru în sat».

În 1933, vine rîndul PNL să patroneze alegerile. Oficiosul ţărănist «Dreptatea» hăuleşte în 11 decembrie 1933:

«Alegători, păziţi urnele împotriva hoţilor!… După cinci ani de opoziţie, în cursul cărora două alegeri generale cinstite, libere şi curate păreau a fi îngropat pe veci practicile mizerabile ale trecutului, partidul liberal, revenind la guvern, le reîntronează… O bandă de briganzi politici, furişîndu-se la putere prin conspiraţie şi felonie, vrea să se menţie prin violenţă şi furt de urne»”.

„Aceeaşi presă independentă sesizează sarabanda făgăduielilor electorale. Tudor Teodorescu-Branişte notează în «Curentul» din 7 decembrie 1928:

«Campania electorală! Risipă de făgăduieli şi de ameninţări, de învinuiri şi de apărări, risipă de patimă şi descătuşare de ură. Dar mai ales o năvalnică revărsare de trivialitate.

Ca întotdeauna, campania electorală este şi de data aceasta o supralicitare de demagogie, o întrecere pasionantă în arta înşelătoriei politice. Toate partidele o practică la fel. Nu pentru că aşa vor conducătorii partidelor, ci pentru că aşa s-au deprins oamenii – candidaţii, propagandiştii, agenţii, toţi oamenii».

Zaharia Stancu remarcă, în «Lumea românească» din 1 decembrie 1937, înşelarea maselor în campania electorală:

«În general, conducătorii politici sau aspiranţii la conducere sînt optimişti. Masele cărora li se cere sau li se smulge din cînd în cînd votul sînt altfel. Masele îşi dau o dată cu votul consimţămîntul să fie jupuite cu impozitele cele mai împovorătoare, să fie terorizate, batjocorite şi lipsite de cele mai elementare libertăţi. Masele nu pot fi optimiste. Ele ştiu că sînt mereu minţite, că sînt mereu înşelate, că sînt mereu stoarse de vlagă de ceva care poartă numele de guvern».

O asemenea realitate îl face pe Pamfil Şeicaru să remarce amar în «Curentul» din 18 iunie 1932:

«Democraţia electorală – s-a spus de atîtea ori – este regimul în care cetăţenii ispăşesc în calitate de contribuabili greşelile săvîrşite de ei în calitate de alegători. Pînă acum am dormit aşa cum ne-am aşternut; mîine – ne vom spînzura aşa cum singuri ne vom fi ştrangulat».

În aceste condiţii, alegerile n-aduc schimbări de guvern, ci înlocuirea unor cohorte de lăcuste cu altele. Prof. univ. Eugen Heroveanu scrie în «Adevărul» din 14 mai 1931:

«Cel ce se înscrie într-un partid politic e condus de interesul său personal de a-şi asigura un sprijin în viaţă, de a-şi satisface unele ambiţiuni, legitimi sau nu, de a parveni, de a ocupa demnităţi publice, de a se îmbogăţi într-un fel sau altul (…).

– Am venit la putere! e strigătul sincer de uşurare, de satisfacţie, de fericire, cu care acesta salută schimbarea de regim (…).

Pentru unul sau pentru altul, el înseamnă: Voi fi numit în slujbă; sau voi putea asigura întreprinderile mele; sau voi fi deputat; sau încă voi fi ministru, în fine.

Iată ce sînt partidele noastre».

  1. Batzaria constată cu amărăciunea în «Adevărul» din 21 iunie 1932:

«O schimbare de guvern – de orişicare guvern român – poate fi asemuită unei furtuni care produce o adîncă răsturnare în toate ramurile de administraţie şi în toate domeniile de activitate a statului şi particularilor.

Trînteşte la pămînt sute şi mii de oameni, prăvălindu-i din situaţii dătătoare de vază, de autoritate şi de frumoase avantagii materiale, iar în locul lor ridică tot atîţia alţii, cari pînă atunci aveau toate motivele să privească viaţa ca un adevărat calvar (…).

Asta înseamnă la noi o schimbare de guvern – repetăm oricare ar fi guvernul. Aceasta e tradiţia».

Bătălia electorală e nu numai o confruntare între făgăduieli deşarte, demagogice răsunătoare şi bîte administrate reciproc, dar şi o întrecere între etichetările cele mai absurde. Beligeranţii se acuză reciproc de hoţie. Iată ce notează Geo Bogza în «Lumea românească» din 19 decembrie 1937:

«Primul cuvînt din vocabularul electoral este: Fraţilor. Al doilea cuvînt este: Hoţii (…). Fraţii sînt întotdeauna oamenii din faţa candidatului cărora li se adresează acesta. Hoţii sînt oamenii partidului advers care au nenorocit ţara sau ar nenoroci-o dacă ar mai veni la putere (…).

Şi din campanie electorală în campanie electorală, din Fraţi în Hoţi şi din Hoţi în Fraţi, viaţa românului trece».

Se practică pe scară largă acuzaţiile cele mai absurde. Liberalii nu obosesc a-i denunţa pe ţărănişti ca fiind agenţi ai Moscovei. Oficiosul PNL din 9 mai 1926 strigă:

«Ţărăniştii de azi n-au încredere în însuşirile strămoşeşti ale ţărănimii, nici în viitorul neamului. Ei nu văd mîntuirea în noi înşine, ci în pomană. Cînd vor să ia cuvînt politic şi îndrumare se întorc cu ochii spre Moscova, spre bolşevici, iar cînd vor să dea dezlegări nevoilor neamului cerşesc bani peste hotare. Fac o politică de pomanagii. Ţărăniştii sînt întocmai ca boierii de altădată care nu vedeau dezrobirea ţării decît în mila consulului rusesc sau a bancherului de la Viena».

Ţărăniştii îi acuză pe liberali de exploatatori. «Manifestul ţărăniştilor către Ardeleni», reprodus în «Dimineaţa» din 10 aprilie 1926 pare a fi redactat de comunişti:

«În ţara noastră nu e loc decît pentru două partide politice principale, reprezentînd cele două pături – burghezia şi ţărănimea, partidul liberal, de-o parte, şi partidul ţărănesc, de cealaltă parte.

Partidul liberal se reazimă pe burghezie, îndeosbi pe aceea născută din exploatarea bugetului statului şi avuţiei naţionale. Puterea sa stă în monopolizarea aşezămintelor financiare şi economice şi în special în stăpînirea exclusivă asupra Băncii Naţionale.

Năzuinţa acestui partid, care confundă interesele sale cu interesele statului, este să subjuge statul băncilor, sub pretextul primejdiei înstrăinărilor.

Metoda sa de guvernare este pumnul şi baioneta.

Partidul ţărănesc se reazimă pe ţărănimea producătoare şi în genere pe toate clasele producătoare şi muncitoreşti şi urmăreşte dezrobirea lor economică, fie prin mijlocul cooperativelor, fie prin lupta contra monopolizării aşezămintelor financiare.

Metoda sa este guvernamentarea prin legalitate, prin întronarea regimului constituţional şi parlamentar»>”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici