Ion Cristoiu: De ce a lipsit Nicuşor Dan de la ospăţul electoral care a fost inaugurarea liniei de Metrou numărul 5?

Publicistul Ion Cristoiu remarcă absenţa candidatului USR-PLUS-PNL la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, de la inaugurarea liniei 5 a metrolului bucureştean, realizare trecută în contul regimului Iohannis, amintind de discursurile politicianiste de la Cuza încoace, prin care se promiteau mari realizări, dar în realitate nu se întâmpla nimic.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Inaugurarea liniei 5 a Metroului bucureştean a fost comparată pe Internet cu solemnităţile de tromboane de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Au fost mustrate măsurile de protejare a Înaltelor urechi prezidenţiale (o protestatară antiIohannis, corespondentul lui Dide în partea Stîngă a opiniei publice, a fost luată pe sus de jandarmi, aceiaşi care îi înşfăcau pe protestatarii anti-Dragnea), căutările cu orice preţ a ipostazelor fotogenice, lungul şir de secvenţe teatrale (cine a zis că politica nu e actorie?), între care s-a numărat călătoria cu Metroul.

Pentru adversarii Regimului Iohannis mustrările şi ironiile de pe Internet vor fi trecut drept concluzia unui eşec al loviturii electorale.
În realitate, inaugurarea a fost o lovitură, o mare lovitură electorală. Fireşte, festivitatea asta trebuia să aibă loc cu anii în urmă. Lucrările la metroul Drumul Taberei au toate datele unui fapt de legendă. Pînă şi mânăstirea Meşterului Manole a durat mai puţin decît lucrările la Metroul Drumul Taberei. Pentru locuitorii din zonă, pentru Bucureşti, important rămîne că, în fine, se poate circula în zonă cu Metroul. Iar pentru cei din întreaga ţară, important e că, în fine, postdecembrismul a reuşit să desăvîrşească o lucrare măreaţă.

Şi în chip inevitabil, date fiind încurcatele căi ale psihologiei colective, reuşita e atribuită regimului Iohannis. Dacă inaugurarea ar fi avut loc pe vremea Guvernului PSD, românii puneau desăvîrşirea lucrării pe seama regimului PSD. Cum ea a avut loc în septembrie 2020, în plină campanie electorală, nu doar inaugurarea, dar şi construcţia au fost trecute în contul regimului Iohannis. Acestui regim i s-a atribuit ridicarea unei construcţii măreţe, menite a contrazice teza că în postdecembrism nu s-a făcut nimic.

Strălucirea ceremoniei bine pregătite nu ne împiedică să observăm un fapt:
Absenţa de la paranghelie a lui Nicuşor Dan, candidatul PNL la primăria Capitalei. Dacă tot fost ditamai ospăţul electoral, nu se găsea un loc la masă şi pentru Nicuşor Dan?

*

Scriam într-un eseu publicat în 2006:

<Spune Alexandru Ioan Cuza în Mesajul către Cameră din 6 decembrie 1859:

«Avem totul de creat. Avem a întemeia creditul nostru public, a deschide drumuri, a face poduri, a împodobi şi a însănătoşi oraşele, a lărgi porturile, a înflori comerţul, a încuraja industria, a întări armata, a săpa canaluri, a întinde linii de drumuri de fier pe suprafaţa pămîntului nostru pentru înlesnirea comunicărilor şi, într-un cuvânt, a dezvolta toate stabilimentele publice».

Peste exact 130 de ani, în decembrie 1989, noii conducători ai României puteau spune în chip asemănător: avem tot de creat: a europeniza ţara, a făuri instituţiile statului de drept, a instaura şi consolida democraţia, a duce ţara între ţările europene.

Şi-au spus ei aşa, judecând după ce s-a întîmplat timp de 16 ani?

Am serioase îndoieli!>

Scriu acum în septembrie 2020:

<În decembrie 2020, vor avea loc alegeri parlamentare. Vor spune noi puternici ai zilei ca şi Alexandru Ioan Cuza în decembrie 1859: Avem atîtea de făcut?>

*

Scriam în Naţional din 9 noiembrie 1997 sub titlul Bordelul politic funcţionează non-stop:

<Mulţumesc lui Dumnezeu c-am apucat să trăiesc prăbuşirea comunismului! Fac această afirmaţie referindu-mă nu atît la posibilitatea de a scrie ce-mi trece prin cap, oferită de garantarea libertăţii de expresie, cît mai ales la nesperatul prilej de a cunoaşte pe viu haznaua politicianismului românesc interbelic. Despre acest politicianism de Podul Mogoşoaiei, unic în Europa, ca şi sarmalele şi ţuica, aflasem din lectura marilor scriitori dintre cele două războaie mondiale. Remarcasem dezgustul lui Arghezi, Camil Petrescu, Sadoveanu faţă de democraţia noastră originală, democraţie de tîrguieli făcute la colţ de stradă, pe întuneric, unde se oferă prostituatele. La vremea respectivă, înainte de 1989, îi suspectasem niţel de comunism pe marii scriitori. De altfel, denunţarea scriitoricească a politicianismului nostru de mujdei fusese folosită de comunişti, sub eticheta de realism critic, în cadrul propagandei pe tema demascării trecutului burghez. De şapte ani însă, de cînd pe meleagurile noastre de deal-vale s-a instaurat democraţia, am avut numeroase prilejuri să-mi dau seama că scîrba marilor scriitori nu-şi avea temeiul în bolşevism, ci în bunul simţ. Aceasta deoarece, repetîndu-le experienţa, am beneficiat şi eu de ocazia de a vedea cît de tare poate mirosi nespălatul pe picioare politicianism dîmboviţean.>

Scriu azi, 16 septembrie 2020:

<Şi de atunci funcţionează într-una. Tot non stop.>”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro