Ion Cristoiu: De la Dan Deşliu la Robert Negoiţă

  • Ion Cristoiu: În ultimii ani ai domniei lui Nicolae Ceauşescu, din multe motive, Dan Deşliu devine din sinistra vedetă a anilor 50, din scriitorul stalinist, un scriitor anticomunist, un model de verticalitate, de intelectual de tip european.
  • Ion Cristoiu: Asemenea lui Dan Deşliu, Divizia Presă a SRI, în frunte cu DigiTv, vrea să facă din Robert Negoiţă un fel de Nicolae Bălcescu al Bucureştiului condus de Gabriela Firea
  • Ion Cristoiu: Că Robert Negoiţă a devenit din PSD-ist de lungă carieră un fan al PNL şi USR mai e de înţeles. E mai greu de înţeles că pentru presa de Dreapta el a devenit modelul politicianului european, erou al luptei pentru înnoirea clasei politice
4203 afişări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: De la Dan Deşliu la Robert Negoiţă

Publicistul Ion Cristoiu remarcă efortul Diviziei de presă a SRI de a-l transforma pe Robert Negoiţă din baronul pesedist, cu zeci de afaceri controversate, în întruchiparea politicianului european, după modelul scriitorului stalinist Dan Deşliu, devenit peste noapte dizident anticomunist şi anticeauşist. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Pe 22 decembrie 1989, printre cei care dau fuga la TVR ca să-l condamne pe Tiran (ce clişeu din caţavencismul de tip Caragiale!) se numără şi Dumitru Popescu. Nu mai ţin minte cum şi-a motivat el datul buzna în instituţia cucerită de Revoluţionari. Teodor Brateş notează în volumul unu al cărţii Trilogia Revoluţiei Române în direct că Dumitru Popescu n-a fost lăsat să vorbească de el, Teodor Brateş, şi că a venit imediat un episod ciudat:

<La puţin timp după episodul Dumitru Popescu, m-a sunat la telefon Dan Deşliu. Mi-a spus textual: «Am aflat că Adrian Păunescu vine să vorbească – şi el – din Studioul 4. Dacă-l bagi în emisie, te belim, te scalpăm!» N-a fost cazul, deoarece Adrian Păunescu n-a apărut (atunci) în Studioul 5. Cam atît despre interdicţii. În rest, numai cine n-a dorit n-a vorbit din Studioul 4.>

Dan Deşliu nu va rămîne în istoria literaturii române nici măcar cu un vers. N-avea pic de talent în anii proletcultismului. Alţii, care au scris şi publicat năzbîtiile comandate de semidocţii de la Partid, mai aveau talent. Dan Deşliu, totalmente fără har, a devenit cel mai bine plătit autor al anilor stalinişti. E autorul celor mai comice texte literare din vremea respectivă: Minerii din Maramureş, Lazăr de la Rusca, Cîntec pentru Tovarăşul Plan.

Iată-l pe lista Premiilor de Stat pe 1949, anunţate în 11 martie 1951:

<Clasa I-a: M. Sadoveanu, «Mitea Cocor», A. Toma, «Cîntul vieţii» (1894-1949); clasa a II-a: Asztalos Istvan «Vîntul nu se stîrneşte din senin», Petru Dumitriu, «Nopţile din iunie» (nuvelă), D. Deşliu, «Lazăr de la Rusca» (poem), M. Banuş, «Ziua cea mare» (piesă de teatru), Camil Petrescu, «Bălcescu» (piesă de teatru).

Premiile pe 1950 şi 1951 anunţate în 25 noiembrie 1952: Proză: clasa I-a: Petru Dumitriu, «Drum fără pulbere»; clasa a II-a: Al. Jar, «Sfîrşitul jalbelor», Kovacs Gyorgy, «Cu ghiarele şi cu dinţii», E. Camilar, «Temelia», V. Em. Galan, «Zorii robilor», I. Călugăru, «Oţel şi pîine»; clasa a III-a: Horvath Istvan, «Brazdă peste haturi», Nicolae Jianu, «Cumpăna luminilor»; Poezie: clasa I-a: Dan Deşliu pentru volumul «În numele vieţii» şi poemul «Minerii din Maramureş», M. Beniuc pentru poeziile publicate în 1950 şi 1951.>

Sumele primite pentru premii erau uriaşe prin raportare la cîştigul marii majorităţi a populaţiei, mai ales că multe texte, precum cele semnate de Dan Deşliu, nu presupuneau un minim efort. Scriam în Istoria literaturii române proletcultiste:

<Pentru a înţelege efectul stimulator al noilor măsuri să mai precizăm că sumele de bani pentru Premiile Academiei şi, începînd cu 1950, Premiile de Stat, erau considerabile faţă de veniturile altor categorii ale populaţiei. În timp ce salariul mediu al unui muncitor era în 1949 de aproximativ 5500 lei lunar (la valoarea de atunci a leului), cel mai mare salariu din mediul muncitoresc (grupa I, categoria a 8-a, grupa celor mai dificile sectoare, siderurgie, minerit şi cea mai înaltă categorie de calificare) era de 9.776 lei lunar, Premiul Academiei era de 200.000 lei, iar Premiul de Stat, conform Decretului de instituire al Premiului M.A.N. nr. 447 din 23 decembrie 1949, publicat în Buletinul Oficial al R.P.R., an I, nr. 84 din 29 decembrie 1949, de 500.000 lei pentru clasa I şi 200.000 lei pentru clasa a II-a. Şi alte premii de mai mică importanţă prevedeau sume de bani însemnate la acel moment. Premiul I la concursul anunţat de Ministerul Artelor şi Informaţiilor în 20 aprilie 1949, concurs adresat cu precădere debutanţilor, era de 50.000 lei pentru o nuvelă premiată şi de 30.000 lei pentru o poezie premiată, de 5 ori şi respectiv 3 ori salariul unui miner.>

Citez din Istoria literaturii române proletcultiste despre cultul de care se bucura Dan Deşliu:

<Cauza unei astfel de întîmplări constă în identificarea exagerată a operei lui Dan Deşliu cu realismul socialist, monopolul principialităţii în creaţia literar-artistică. Sub acest semn, orice efort de a analiza critic poezia lui Dan Deşliu e etichetată politic. Posibila punere la îndoială a valorii lui Dan Deşliu e astfel demascată de Mihai Novicov în studiul «În numele vieţii», Viaţa românească nr. 1, ianuarie 1950:

«Opera lui Dan Deşliu este o poziţie înaintată în dezvoltarea poeziei noastre tocmai prin aceea că – inspirîndu-se bogat din viaţa, lupta şi munca poporului – reuşeşte să fie în mare măsură purtătoarea celor mai caracteristice calităţi şi tendinţe ale poeziei noi, legată de lupta cea mare a poporului. Iar acei care-i contestă calităţile, dovedesc – fie că-şi dau sau nu seama – că se aşază pe aceeaşi poziţie cu duşmanii acestei poezii noi, revoluţionare»>.

Aşadar, în istoria literaturii române şi chiar a României moderne, Dan Deşliu întruchipează tipul scriitorului colaboraţionist fără pic de talent. Prin urmare dacă Mihail Sadoveanu, A. E. Bakonski, Eugen Jebeleanu mai au cît de cît justificarea în talent a producţiilor lor proletculstiste, Dan Deşliu e pur şi simplu un versificator de duzină, ba chiar uneori nici măcar un versificator.

De ce-şi permite să sune la TVR după plecarea lui Ceauşescu sinonimă cu prăbuşirea comunismului pentru a-i ameninţa pe redactori că le face şi drege dacă-l lasă pe Adrian Păunescu? Adrian Păunescu a avut momente în care l-a cîntat pe Nicolae Ceauşescu. Da, dar nu numai că aceste momente au fost ale unui poet de mare talent, dar în rest opera sa strict literară justifica trecerea cu vederea a rătăcirilor. Judecînd după ceea ce a fost în anii cumpliţi ai stalinismului – un poet fără pic de talent, dar de care era interzis să te atingi – ar fi fost normal ca Dan Deşliu s-o ia la fugă şi să se ascundă într-o gaură de şobolan numai la vestea că s-a prăbuşit comunismul. El nu numai că nu se ascunde, dar mai mult îşi permite şi să ameninţe pe cei de la TVR

De ce?

În ultimii ani ai domniei lui Nicolae Ceauşescu, din multe motive, între care se numără şi faptul că nu mai avea privilegiile din anii proletcultismului, pentru că pe scena literară apăruseră talente precum Nichita Stănescu, Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Dan Deşliu devine dizident. Trimite scrisori la Europa liberă, publică poezii prin reviste precum Agora lui Dorin Tudoran. Stalinistul Dan Deşliu ajunge peste noapte anticeauşist. Pe măsură ce relaţiile dintre regim şi grupul de scriitori condus de Nicolae Manolescu, văzut drept dizident se înrăutăţeşte, Dan Deşliu devine pentru aceştia un scriitor anticomunist, un model de verticalitate, de intelectual de tip european. Nici un cuvînt despre sinistra vedetă a anilor 50 dată de partid drept exemplu de felul în care trebuie să scrie poeţii vieţii noi.

 De ce mi-am amintit de Dan Deşliu şi de efortul diabolic de spălare a trecutului său cumplit de către presa dizidentă în anii Ceauşescu?

Pentru că asist în ultima vreme la uriaşul, incredibilul efort al Diviziei Presă a SRI, în frunte cu DigiTv, de a face din Robert Negoiţă un fel de Nicolae Bălcescu al Bucureştiului condus de Gabriela Firea. Robert Negoiţă a fost pînă nu demult pentru presa TeFeListă întruchiparea baronului local PSD-ist. S-au scris camionete de articole despre afacerile lui Robert Negoiţă, despre firmele căpuşă prin care a spoliat bugetul sectorului 3, despre gudurările sale pe lîngă Liviu Dragnea dintr-o anumită perioadă. Robert Negoiţă a devenit dizident în PSD. La început împotriva lui Liviu Dragnea. Apoi împotriva conducerii actuale a partidului. Ba mai mult el a început să înjure PSD mai ceva ca un USR-ist de pe vremea lui Cosette Chichirău. Presa TeFeListă şi Divizia Presă au început să-l ridice în slăvi. Trecutul de baron local a fost dat uitării. Mai nou Robert Negoiţă a anunţat că n-o mai sprijină pe Gabriela Firea, deoarece primarul Capitalei e PSD-istă, iar el consideră PSD o mare nenorocire pentru România. Îl sprijină pe USR-istul Nicuşor Dan, deoarece el a fost dintotdeauna un admirator al Dreptei. Că Robert Negoiţă a devenit din PSD-ist de lungă carieră un fan al PNL şi USR e mai de înţeles. În definitiv, aviatorismul e o realitate de esenţă a politicii româneşti din totdeauna. Dar că pentru presa de Dreapta el a devenit întruchiparea politicianului european, ars de idealul statului de drept, un erou al luptei pentru înnoirea clasei politice, asta e mai greu de înţeles. Pentru cei care nu ştiu ca mine năpîrlirea lui Dan Deşliu”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici