Ion Cristoiu: Două femei de rasă se bat pe Alexandru Ioan Cuza

Triunghiul. Elena Cuza acceptă toate umilinţele impuse de condiţia triunghiului conjugal.

E de acord ca Maria Obrenovici să stea în Palatul de la Bucureşti. După ce se întoarce de la Paris, unde şezuse mult timp, pentru ca bărbatu-său, Alexandru Ioan Cuza să-şi poată face de cap cu amanta, Principesa Domnitoare cade la învoială ca soţul să-şi continue relaţia sa extraconjugală.

Pentru a respecta, totuşi, convenienţele, Elena Cuza impune un soi de teatru al căsniciei normale.

Scrie Lucia Borş în eseul Doamna Elena Cuza, publicat în 1940 la Naţionala Ciornei:

„Se stabilise anumite ore pe care Principii trebuiau să le petreacă împreună, fie singuri, fie în tovărăşia prietenilor sau oamenilor politicii ai timpului“.

Nici această convenţie nu rezistă prea mult.

Conştientă de puterea sa asupra bărbatului, Maria Obrenovici umblă acum nestingherită prin Palat.

Reacţia Elenei Doamna?

„... nu mai îndrăznea să dea prin odăile soţului în orice oră ar fi voit“.

Concesiile Principesei Domnitoare cresc de la o zi la alta.

Ajunge să accepte, ca şi cum ar fi fost ai ei, pe cei doi băieţi ai lui Cuza cu Maria Obrenovici.

Lumea bună din Bucureşti se amuză la început.

După care o compătimeşte pe biata nevastă.

Sfîrşind prin a o acuza.

Lucia Borş, autoarea eseului, e femeie. Asta explică, poate, de ce nu încearcă să găsească temeiurile de comportament al Elenei Cuza.

Autoarea se mulţumeşte să consemneze lungul şir de umilinţe căruia îi cade victimă Principesa Domnitoare şi să exclame:

„Ce adîncimi de nepătruns cuprindea dragostea acestei fiinţe plăpînde, care ierta în fiecare clipă fapte ce o umileau şi care se repetau sub ochii săi“.

Pînă şi pe mine, bărbat şi soţ, m-a scos din sărite miasmele morale în care accepta Elena Cuza să-şi vadă căsnicia.

Intrigat, am căutat o explicaţie. Dînd deoparte considerentele sociale, morale, psihologice şi chiar sexologice, am scris, la un moment dat, că Elenei Doamna îi plăcea nespus condiţia de Prima Doamnă a ţării. Părea o explicaţie nimerită, într-adevăr. Bătălia angajată de Elena Doamna viza nu păstrarea soţului, ci păstrarea Domnitorului.

Recitind eseul Luciei Borş mă văd obligat însă la o dezminţire.

Exilul Domnitorului nu pune capăt triunghiului conjugal.

Maria Obrenovici stă în acelaşi hotel cu ei, dă buzna în menaj sub pretext că vrea să-şi vadă copiii.

Deşi nu numai fraţii ei, dar şi toată lumea o blamau pentru asta, Elena Doamna continuă să suporte viaţa în trei.

Ce-o lega de Alexandru Ioan Cuza?

Răspunsul ni-l dă Maria Obrenovici.

Să zicem că Elena Cuza nu era atît de ispititoare încît să-şi găsească un alt bărbat.

Dar Maria Obrenovici?

Ea de ce nu pune piciorul în prag, pentru ca fostul Domnitor să divorţeze şi s-o ia de nevastă?

Ar fi fost un prilej şi de reîntregire a familiei, dat fiind că băieţii erau făcuţi cu ea?

Să fi fost moarte după masculul Cuza amîndouă muierile?

Dacă da, cum se explică prestaţia bărbatului?

El de ce preferă triunghiul?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro