Ion Cristoiu: Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebook-ul cititorilor de azi

  • Ion Cristoiu: Recitind proza lui Caragiale pentru Jurnalul meu video, bag de seamă că personajele sînt la curent cu ultimele informaţiuni. Atît în discursuri de cîrciumă, cît şi în intervenţii la judecătorie, la ghişeu, în tren sau în dormitor, personajele invocă întîmplări din politica internă, dar şi din cea externă.
  • Ion Cristoiu: Lumea lui Caragiale e una a funcţionărimii. S-a zis, mai ales în proletcultism, că marele scriitor a neglijat lumea rurală, dar mai ales lumea proletară. Caragiale trece cu vederea şi lumea capitalismului românesc. Personajele sale trăncănitoare lucrează la stat.
  • Ion Cristoiu: Personajele lui Caragiale nu reţin toate întîmplările de politică externă din vremea lor. Le reţin şi le invocă pe cele care le-au impresionat printr-un amănunt ieşit din comun. Fără nici o legătură cu esenţa evenimentului. E ceea ce se întîmplă azi cu cititorii de pe reţelele sociale.
2189 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebook-ul cititorilor de azi

Recitind proza lui Caragiale pentru Jurnalul meu video, bag de seamă că personajele sînt la curent cu ultimele informaţiuni. Atît în discursuri de cîrciumă, cît şi în intervenţii la judecătorie, la ghişeu, în tren sau în dormitor, personajele invocă întîmplări din politica internă, dar şi din cea externă. Personajele lui Caragiale, gata să piardă timpul cu flecăreli de bodegă sau de cafenea, sînt funcţionari. Am mai observat în scris, cred, că lumea lui Caragiale e una a funcţionărimii. S-a zis, mai ales în proletcultism, că marele scriitor a neglijat lumea rurală, dar mai ales lumea proletară. Caragiale trece cu vederea şi lumea capitalismului românesc. Personajele sale trăncănitoare lucrează la stat. Nici unul nu lucrează, cum s-ar fi zis în postdecembrism, la privat. Fără să vrea, Caragiale dă seamă de marea problemă a României dinainte de Programul de economii sîngeros al Liberalilor lui Dimitrie Sturdza, aduşi la putere de Rege în 1901 tocmai pentru a rezolva, cum zice Domn Nae din Situaţiunea, una dintre cauzele crizei financiare dezastruoase:

Excesul de personal bugetar.

Recitind schiţele, mă gîndesc la un studiu mai amplu – l-aş face dacă aş fi mai tînăr – despre actualitatea social - politică din literatura lui Caragiale. De unde şi cum se inspiră personajele de mahala ale scriitorului cînd invocă fapte şi evenimente interne şi externe? De ce unele fapte şi nu altele?

Răscoală boxerilor din China e invocată de Domn Nae din Situaţiunea:

„– Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poţi pentru ca să ştii de azi pe mîine cum poate pentru ca să devie o complicaţiune... Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, şi toată Europa nu poate pentru ca să se-nţeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi aşa, îmi pare rău!”

Tarsiţa Popeasca din Articolul 214, venită la avocat să-şi „dezvorţeze” băiatul, pe care-l „suplimatără” în cadrul Politicii de severitate bugetară a Guvernului liberal din 1901, se referă la Războiul cu burii:

„Să poftească!... Iacă-i vine lui pofta să meargă unde a-nţărcat mutu iapa, tocma colo unde tot spune la Universul că se bate, zice, cu englezii... boierii ăia, (rîzînd) ce fel de boieri ai dracului or fi şi ăia! încinşi cu tei ca la Fefelei! (Rîzînd crescendo.) Să meargă după el!... să vază ea pe dracu!... război e ăla, ce? te joci, ţaţo ? nu-i caută că e fata lui popa Petcu! ”

Conu Leonida din Conu Leonida faţă cu reacţiunea se referă la Campania celor 1000 a lui Garibaldi:

„LEONIDA - Hehei! unul e Galibardi: om, o dată şi jumătate! (cu mîndrie şi siguranţă) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gîndeşti, pe toţi împăraţii şi pe Papa de la Roma?

EFIMIŢA (mirată): Şi pe Papa de la Roma? Auzi, soro?

LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut şi lui. Ce-a zis Papa – iezuit, aminteri nu-i prost! – cînd a văzut că n-o scoate la căpătîi cu el?… «Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru.» Şi de colea pînă colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.

EFIMIŢA (cu ironie): Şi-a cunoscut omul naşul!

LEONIDA: Vezi bine!… Acu ia spune, cam cîţi oameni te bate gîndul că să aibă Galibardi?

EFIMIŢA: Sumedenie!

LEONIDA: 1000, d-le, numa’ 1000.

EFIMIŢA: Ei! fugi că mor! şi adică numa’ cu 1000 să...

LEONIDA (întrerupînd-o): Da, da’ întreabă-mă să-ţi spun ce fel de oameni sunt.

EFIMIŢA: Ceva tot 1 şi 1.

LEONIDA: Ăi mai I-a, domnule, aleşi pe sprinceană, care mai de care, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut!

EFIMIŢA: Ei! aşa da.

LEONIDA: Şi toţi se-nchină la el ca la Cristos; de hatîrul lui, sunt în stare, 3 zile d-a rîndul, să nu mănînce şi să nu bea, dacă n-or avea ce.

EFIMIŢA: Ce spui, soro?

LEONIDA: Ce-ţi spui eu, şi cîte şi mai cîte altele şi mai şi.

EFIMIŢA: Bravos!”

Nu cred că voi scrie vreodată în această viaţă studiul despre politica internă şi externă la eroii lui Caragiale, deşi cîteva note despre asta aş putea include în volumul aproape gata Un şmecher – Caragiale. Pînă atunci mă opresc asupra celor trei evenimente de politică externă invocate de cele trei personaje în conversaţii curente şi nu în intervenţii la o dezbatere academică.

Revolta boxerilor e astfel prezentată de Wikipedia:

„Răscoala boxerilor (chineză: 義和團起義; pinyin: Yìhetuán Qiyi) sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mişcare xenofobă şi anticreştină violentă, petrecută în China la sfîrşitul dinastiei Qing, între anii 1898 şi 1900. A fost iniţiată de Miliţia Yìhétuán (Miliţia Unită pentru Dreptate), cunoscută în occident sub denumirea de "Boxerii", şi motivată de sentimente proto-naţionaliste şi de rezistenţa palpabilă împotriva imperialismului vestic şi japonez şi a creştinismului. Termenul de „boxer” se datorează faptului că membrii Miliţiei Yìhétuán practicau boxul şi exerciţiile calistenice, crezînd că aceste practici îi vor face impenetrabili în faţa gloanţelor. Marile puteri au intervenit şi au înfrînt forţele chineze. Ostilităţile s-au încheiat cu un protocol semnat în 1901 prin care Chinei i se cerea să plătească daune unui număr de 11 state. Ulterior, Marea Britanie şi SUA au returnat o mare parte din reparaţiile pe care le primiseră. În urma acestei violente răscoale, Biserica Ortodoxă Chineză a avut foarte mult de suferit, pierzîndu-şi aproape toţi membrii. De asemenea, în urma acestei tragice revolte, 200 de chinezi au fost martirizaţi.”

De unde a aflat Domn Nae despre Răscoala Boxerilor?

Din ziare, evident şi cred că din Universul, ziarul popular al vremii.

Evenimentul se petrece la mama dracului, în China, şi nu în jurul României sau măcar în Europa. Ce l-a impresionat atît de tare pe Domn Nae la lectura articolelor din ziare? Din cîte se vede el face trimitere la Răscoala boxerilor ca la o complicaţiune a Situaţiunii interne. Ceva asemănător alarmelor din România de azi despre pericolul revenirii comunismului sau pericolul instalării fascismului. Răscoala a dat naştere la atrocităţi împotriva creştinilor. Presa noastră de la vremea respectivă a dibuit în asta un izvor de creştere a tirajului, dat fiind că românii erau creştini. N-a fost prea greu ca aceste relatări să-i impresioneze pe simplii cititori din România, care au trăit emoţiile unor creştini ameninţaţi de o revoltă a păgînilor.

Tarsiţa Popeasca se referă la Războiul cu burii. Ce spune Wikipedia în varianta românească despre acest Război?

„Războaiele Burilor (cunoscut în Regatul Unit sub numele de Boer Wars), sau Războaiele Anglo-Bure, a fost o succesiune a două conflicte armate în care Imperiul Britanic s-a confruntat cu burii (colonişti afrikaneri care au părăsit colonia Capului, numiţi şi voortrekker), conflicte care au dus la dispariţia a două republici independente sud-africane recent fondate. Primul război a avut loc între 16 decembrie 1880 şi 23 martie 1881, iar al doilea, între 11 octombrie 1899 şi 31 mai 1902. Burii se refereau la aceste două războaie ca Vryheidsoorloë (în română, «Războaiele Libertăţii»). Deşi burii au cîştigat primul război, războaiele burilor s-au încheiat după al doilea război cu victoria Regatului Unit.”

Presa noastră scria pe larg despre acest eveniment depărtat, totuşi, de graniţele noastre, pentru că în el era implicată Anglia, ţară care fascina pe români la vremea respectivă, aşa cum acum îi fascinează azi Germania. Mai mult ca sigur ziarele, preţios fudule, consemnau varianta englezească a Războiului – Boer Wars. Cititori precum Tarsiţa Popeasca nu ştiau englezeşte. Pentru ei burii erau boieri, boieri precum cei din România. Se înţelege că Tarsiţa făcea mare caz cu prietenele de aceşti boieri, descrişi, totuşi, ca nişte sălbatici. Cum adică, boieri încinşi cu funii de tei?

Campania lui Garibaldi e astfel prezentată pe Wikipedia:

„Expediţia celor O Mie (în italiană Spedizione dei Mille) a fost o campanie militară condusă de generalul revoluţionar Giuseppe Garibaldi în 1860. O forţă de voluntari a învins Regatul celor Două Sicilii, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia şi la anexarea sa de către Regatul Sardiniei, un pas important pe calea creării unui nou regat italian unit.”

Notele de spectaculos hollywoodian vor fi atras presa noastră, care a scris pe larg despre momentele principale ale campaniei. În debutul schiţei Conu Leonida se referă la abdicarea lui Cuza, văzută ca o proclamare a Republicii. Abdicarea a avut loc în 1866. Bucata a apărut în 1880. Opinia publică de la noi era la curent cu aventurile lui Garibaldi. Ce i-a impresionat pe cititorii gen Conu Leonida? Faptele de vitejie ale lui Garibaldi. Nu altfel au fost impresionaţi românii de eroii de Western. Garibaldi a plăcut românilor şi pentru imaginea sa de patriot devotat şi de romantic.

Din cîte se vede personajele lui Caragiale nu reţin toate întîmplările de politică externă din vremea lor. Le reţin şi le invocă pe cele care le-au impresionat printr-un amănunt ieşit din comun. Fără nici o legătură cu esenţa evenimentului. E ceea ce se întîmplă azi cu cititorii de pe reţelele sociale.

Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebookul de azi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici