Marius Oprea: Destine pe un petic de hîrtie de sac. Cine au fost deţinuţii al căror nume a fost descoperit pe biletul zidit în tencuiala Cazionului din Constanţa (II)

4103 afișări
Imaginea articolului Marius Oprea: Destine pe un petic de hîrtie de sac. Cine au fost deţinuţii al căror nume a fost descoperit pe biletul zidit în tencuiala Cazionului din Constanţa (II)

COMENTARIU Marius Oprea: Destine pe un petic de hîrtie de sac. Cine au fost deţinuţii al căror nume a fost descoperit pe biletul zidit în tencuiala Cazionului din Constanţa (II)

Numele a 15 oameni, un arhitect, un şef de echipă şi alţi 13 deţinuţi apar scrise cu creionul pe o bucăţică de hîrtie de la un sac de ciment, care a fost zidită pe 31 decembrie 1951 într-un perete al Cazinoului din Constanţa. Ei sînt cei care lucrau la realizarea stucaturilor din interiorul clădirii şi numele lor au acum şi o istorie. Citeşte aici episodul anterior.
 
”Echipa de stucatori”: ţărani, un ceferist, un medic şi un fost ţapinar
 
Singurul zidar ”calificat” din echipa de ”stucatori”- deţinuţi politici de la Cazinoul din Constanţa condusă de arhitectul Constantin Joja, al căror nume apare pe fîşia de hîrtie de sac găsită în fereastra zidită de la Cazinoul din Constanţa cu prilejul lucrărilor de restaurare, în afara şefului echipei de stucatori, era Iuliu Marton, născut la 7 mai 1902 în Aldorf, raionul Bistriţa, din părinţii Pantelimon şi Ana, domicliat la data arestării în Cisnădie – Sibiu, ”de profesie zidar”. Era căsătorit cu Ermina, aveau împreună o casă, unde îl aşteptau să se întoarcă un băiat şi patru fete. În fişa matricolă penitenciară se specifică înălţimea lui, 1,69, faţa ”smeadă”. ”ochi albaşti, păr castaniu”. Deţinutul cu numărul matricol 3245 fusese arestat în 24 februarie 1949 şi condamnat la 3 ani (prin sentinţa 496/1949 a Tribunalului Sibiu) pentru ”trecere frauduloasă a frontierei”, fiind probabil un repatriat clandestin din lagărele de prizonieri din vest, ca mulţi în situaţia lui. În 24 mai, după ce a mai lucrat şi pe un şantier la Taşaul, în acelaşi an era deja în lagărul de la Poarta Albă. Reiese că în timpul lucrului s-a încadrat ”în normă”, comportarea lui fiind bună. A fost eliberat la 23 februarie 1952. 
 
Pe Ştefan Anastasiu din Ploieşti l-am identificat drept absolvent de medicină şi printre cei mai tineri membri ai echipei de ”stucatori”. Avea 27 de ani în 1951, fiind născut în ianuarie 1924. Ajunsese deţinut la Poarta Albă cu matricola 6127 la 18 august 1950, în special pentru că făcuse aceeaşi politică liberală ca şi tatăl său, avocatul  Nicolae Atanasiu. Era necăsătorit, cu o înălţime medie (ca toţi membri echipei), de 1,70 m, avea ochi căprui, păr castaniu, faţa şi bărbia rase, fără semne particulare. Arestat în 13 august 1949, a fost condamnat la 3 ani pentru ”uneltire contra ordinii sociale” (în baza art.209 Cod Penal, care a ”produs” în acei ani cele mai multe victime, fiind foarte ”generos„ interpretat de anchetatorii Securităţii), prin sentinţa 445/1950 a Tribunalului Militar Bucureşti. La 16 noiembrie 1952, a fost transferat la Galeşu, iar la 2 februarie 1953 înapoi la Poarta Albă. La 14 februarie a fost eliberat, în urma deciziei Comisiei de verificare. Purtarea sa a fost considerată ”satisfăcătoare”.
 
Ilie Vlădescu, zis ”Frîncu” a ajuns la Poarta Albă pe 5 iunie 1950, matricola 4388, şi a avut norocul să fie selectat ca ”stucator” la şantierul Cazinoului, fiind inapt pentru o altă muncă – avea ”mîna dreaptă fracturată”, poate ca urmare a ”anchetei” la Securitate. Născut în 25 iulie 1910 la Mehadia, din ţărani săraci, fiul lui Petru şi Maria, era fost ceferist, căsătorit cu Călina; aveau o fată. Averea sa era un iugăr de pămînt şi o casă ”cu 2 camere”. Nu făcuse politică, avea înălţimea 1,68, ochi căprui, păr şaten, ”fruntea înaltă”, ”mustaţă castanie”. Pînă la arestarea lui în 8 aprilie 1949 ”n-a mai fost condamnat”. Primise 3 ani de închisoare şi 5.000 lei amendă, tot pentru ”uneltire”, în baza articolului 209, prin sentinţa 39/1950 a Tribunalului Militar Teritorial Timiş. 
 
La 16 noiembrie 1952, ”Frîncu” a fost transferat la Galeşu, de unde a fost eliberat în 22 februarie 1953, în urma unei decizii a unei comisii de verificare. În fişa lui matricolă penală se arată că s-a încadrat ”în normă” şi a avut o comportare bună, în timpul detenţiei în lagăr. Nici despre destinul său nu mai ştim altceva, în afara dorinţei de a nu fi uitat, trecîndu-şi numele pe acea bucăţică de hîrtie de sac, care a făcut ca să pot găsi şi aceste cîteva date despre unul dintre ”duşmanii de clasă”, care au lucrat la stucaturile interioare ale Cazioului din Constanţa. 
 
Nume greşite, nume cu destin posibil şi nume pe veci fără istorie
 
Cum arătam în articolul de ieri, transcrierea numelor de pe bucata de hîrtie de sac nu poate fi făcută cu exactitate, atîta vreme cît nu o am în faţa ochilor; apoi, deseori numele celor  arestaţi este şi el în multe cazuri trecut greşit pe fişele matricole penitenciare de către gardienii de la grefa lagărelor şi închisorilor, pe care şcoala nu-i dăduse afară din casă. Am făcut însă o corelare între numele celor din echipa de stucatori-deţinuţi de la Cazinoul Constanţa care apar pe bucata de hîrtie de sac zidită într-o fereastră a acestuia în ziua de 31 decembrie a anului 1951 cu un nume cît mai apropiat, corespondent al celui de pe listă, cu cele din fişele matricole şi, respectînd rigoarea istorică, i-am căutat pe deţinuţii politici care la data respectivă se aflau într-unul din lagărele de muncă din Dobrogea, ori care ar fi putut să fie transferaţi aici, înaintea anului nou 1951/1952. 
 
În fişele matricole penitenciare nu există niciun ”Jercău Constantin”, dar l-am identificat pe Jercan Constantin, născut la 27 octombrie 1913 în Măneciu-Ungureni, raionul Vălenii de Munte, fiul lui Constantin şi Alexandra, cu originea socială ţăran mijlocaş, avînd în proprietate o jumătate de hectar de pămînt. Era căsătorit cu Rodica, avea doi băieţi şi fusese membru al ”Partidului Agrarian”. Nici el nu era înalt, avea 1,65 m, ochii căprui şi părul castaniu. În libertate, lucrase ca muncitor forestier, ca şi părinţii săi, calificîndu-se şi ca dulgher – ceea ce i-a fost de folos în lagăr, pentru că nu a fost pus la spart piatră. Fişa matricolă penală din 8 iunie 1950 arată că a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni pentru ”uneltire contra ordinii sociale”, fiind arestat la 30 mai 1949 şi condamnat prin sentinţa 100250/1950 a Tribunalului Militar Braşov. 
 
La expirarea pedepsei, ”s-a dat ordin de încadrare în U.M. (”unităţi de muncă”, denumire eufemistică pentru lagăre – n.n.) pentru încă 60 de luni”. A trecut pe la Galeşu (transferat în 16 septembrie 1952), Poarta Albă (26 septembrie 1953). În 3 noiembrie 1953 a ajuns la Peninsula. Purtarea în detenţie a fost ”bună”. A fost eliberat abia în 11 mai 1954. Nu a stat însă mult în libertate.  Ca şi arhitectul Joja, coordonatorul echipei de stucatori, Jercău a fost rearestat în 31 octombrie 1959, sub acuzaţia de a fi fost legionar şi a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, la 15 ani pentru uneltire. După ce iniţial a fost depus în penitenciarul Ploieşti,  la 17 februarie 1962 a fost transferat la Aiud, marea temniţă în care erau concentraţi de către regim ”duşmanii cei mai periculoşi ai poporului”. Spre deosebire de ceilalţi din echipa de stucatori, a fost urmărit de ghinion, făcînd în total peste 10 ani de temniţă. A fost eliberat la 31 iulie 1964, fiind graţiat prin Decretul 411 de restul pedepsei (care i-ar fi încetat în 1 octombrie 1974). A declarat, după cei zece ani staţi în lagăre şi temniţe, că se întoarce la ”acelaşi domiciliu” din Măneciu-Ungureni.
 
Pe lista echipei de stucatori apare şi numele unui Pop Ioan. Nume destul de comun, în fişele matricole penitenciare am identificat 81 de personae care corespund acestuia. Dar numai unul se potriveşte şi criteriului de a se fi aflat într-o colonie de muncă din apropierea Constanţei, în preajma sfîrşitului anului 1951: e vorba de Ioan Pop zis ”Mîţu”, deţinut din 1 noiembrie 1950 la Valea Neagră. În libertate fost ” plugar”, născut în 8 octombrie în Văleni, raionul Jibou, regiunea Cluj, fiul natural al Anastasiei ( mama sa ”agricultoare” fiind decedată la data arestării lui). Avea un metru şaizeci şi şase înălţime, faţa smeadă, ochii negri. Absolvise şapte clase şi era membru al Frontului Plugarilor. A fost arestat la 1 iulie 1949 şi condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 7 ani închisoare şi 2.000 lei amendă, pentru ”uneltire”. În 20 iulie 1953 a fost transferat la Gherla, de unde a fost eliberat în 26 iunie 1956, la expirarea pedepsei. 
 
Am identificat în fişe şi pe Hosu Petru (nu Petre, cum apare în transcriere), născut în 15 iunie 1895, care a fost arestat la 10 iunie 1951 şi din arestul Secţiei Raionale a Securităţii Poporului Satu Mare, de către care a fost ”predat Securităţii” (se înţelege că eşalonului superior) în 21 iunie, spre ”internare” (termenul folosit în genere pentru trimiterea în lagăr). Născut în Ciumeşti, raionul Carei, era căsătorit cu Terezia, cu care avea doi băieţi şi două fete; era socotit chiabur, fiind proprietarul a opt hectare de pămînt. Avea 1,59, părul încă negru, ”faţa ovală rasă”; la ”semne particulare”, se consemna: ”lipseşte ochiul stîng”. Dreptul, cel rămas, era căprui. Dacă într-adevăr acest Petru Hosu a făcut parte şi el din echipa de stucatori a arhitectului Joja de la Cazinoul din Constanţa, atunci era cel mai în vîrstă membru al acesteia, căci majoritatea erau în jur de 40 de ani, iar el avea 56. 
 
Nu am găsit în fişe niciun deţinut cu numele de Coraş Ionel, dar în aceeaşi perioadă, un anume Covaci Ion, poate Ionel, din judeţul Arad, născut în 20 aprilie 1930 era deţinut chiar la Constanţa (i se face fişă matricolă în 22 august 1951). Fusese arestat în 26 iunie 1951 pentru ”crimă de uneltire”, făcînd parte ”dintr-o organizaţie subversivă”, deşi se consemnează că era ”membru UTM”. În 22 august 1951 se afla în Penitenciarul Constanţa A fost transferat în 28 august 1951 la Valea Neagră, de aici a stat o vreme în areiar din 3 decembrie 1954 la Poarta Albă. În 12 martie 1956 era transferat la Ocnele Mari, iar în 29 noiembrie acelaşi an s-a ”dat ordin de eliberare anticipată şi predare Miliţiei pentru D.O. (domiciliu obligatoriu – n.n.) în comuna Lăţeşti – Feteşti, raionul Constanţa, pe 24 de luni”. Poate la o analiză mai atentă a ”hîrtiei de sac”, dacă o voi avea vreodată în mînă, să pot confirma sau infirma că Ion Covaci era într-adevăr acel ”Ionel”, unul dintre ultimele nume de pe listă – fapt posibil, pentru că ar fi fost, la cei 21 de ani ai săi, mezinul echipei de stucatori coordonată de arhitectul Constantin Joja, care a amenajat interioarele Cazinoului din Constanţa.   
 
La fel, în fişe nu există niciun ”Hosu Gheorghe”, ci un Hoza Gheorghe, care în 29 octombrie 1951 se afla deţinut în penitenciarul Dej. Ca şi în cazul lui Petru Hosu, nu există o menţiune clară a transferului său în lagărele din Dobrogea, în cursul acelui an. Era născut în 1910 în Gîrbăul Dejului, regiunea Cluj, avea un hectar de pămînt ”din reforma agrară”, un băiat şi o fată cu soţia lui Ruxandra şi era de meserie tinichigiu. Avea un metru şi şaptezeci şi patru înălţime, părul căprui, ochi albaştri şi ”degetul mijlociu de la mîna dreaptă anchilozat”. E posibil ca după predarea lui către Securitate să fi fost totuşi transferat într-un lagăr, întrucît, cu excepţia degetului ”anchilozat” era apt de muncă şi avea o condamnare mică – criterii avute în vedere la o asemenea ”selecţie” pentru ”internare” la muncă forţată.       
 
”Duşmanul de clasă” din lagărele Securităţii erau tocmai ţăranii şi muncitorii
 
Restul numelor de pe hîrtia care a fost ascunsă în acea fereastră zidită a Cazinoului din Constanţa nu mai dezvăluie destine despre care să putem pomeni ceva. Nu am găsit niciun deţinut cu numele de Botoş Dumitru ”din judeţul Arad”, cum apare al treilea de pe bucata ruptă din sacul de ciment: în fişele matricole penale există 19 fişe matricole penale pe numele Botoş, 18 bărbaţi şi o femeie. Sînt doi cu prenumele Dumitru, dar niciunul din judeţul Arad şi cu condamnări corespunzătoare anilor 1950-1951, care să fi fost deţinut atunci în lagăre din Dobrogea. Pe numele Sava Nicolae sînt patru fişe matricole penale. Niciunul în perioada respectivă, în lagăre de muncă din apropierea Constanţei. Nu am identificat niciun ”Ciscău Gheorghe”, niciun ”Gorbovan Gheorghe” şi niciun ”Bamer Fidel”. E posibil să nu fie trascrise numele lor corect în preluarea făcută de presă. Fotografia publicată nu ajută nici ea, iar în lipsa posibilităţii consultării originalului, am căutat şi variante apropiate. Dar nu am găsit.
 
Şi e posibil ca nicio urmă privid trecerea lor prin lagăr, şi prin echipa de ”stucatori”-deţinuţi de la Cazinoul din Constanţa să nu mai existe pe undeva. În 1967-1968, Consiliul Securităţii Statului a făcut o analiză, pentru a reconstitui numărul celor trimişi, prin ”măsuri administrative”, în ”unităţi, colonii şi locuri de muncă obligatorie”. Au fost identificate peste 29.000 persoane, dintre care cei mai mulţi au fost trimişi la Canal şi în coloniile de muncă din Dobrogea, ori la minele de plumb din nordul ţării. Cifra totală a victimelor lagărelor a fost însă mult mai mare, întrucît chiar un document intern, strict secret al Securităţii din acei ani arăta că “posibilităţile de a stabili în mod cît mai complet” acest număr sînt limitate de faptul că în arhivele Securităţii ”nu se mai pot identifica multe documente. Din relatările unor ofiţeri ce muncesc în prezent în acest sector, rezultă că în anul 1954, fostul şef al Serviciului de evidenţă, colonel Popescu Gheorghe (Gogu), în prezent ambasador în Birmania, a ordonat distrugerea fişelor de evidenţă pentru aproximativ 17.000 persoane ce au fost internate administrativ”. 
 
Se ştergeau astfel toate dovezile care ar fi putut demonstra ceea ce se vede şi din acest ”eşantion” al echipei de stucatori de la Cazinoul din Constanţa: şi anume că ”duşmanii clasei muncitoare” care ticseau lagărele şi închisorile României în numele ”luptei de clasă” erau, în marea lor majoritate, muncitori şi ţărani. Dar zece oameni din ”echipa de stucatori” de la Cazinoul din Constanţa au, de acum, totuşi, mica lor istorie şi pomenire – 10 destine, dintr-o listă de 15 nume, toate pentru eternitate. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici