PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Înaintînd în vîrstă şi călcînd în străchini, fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, se dă de gol ca om al ruşilor

Generalul Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe în vremurile de glorie ale lui Ion Iliescu şi ale ”Firului Roşu” cu Moscova a îmbătrînit şi probabil că aceia care i-au fost în trecut ”comanditari” ar trebui să-I mai scurteze lanţul şi să nu-l mai lase la televizor, unde începe să-şi dea arama pe faţă. Nu-şi mai ascunde opţiunile sale ”geostrategice” explicit pro-ruse, dar riscă să ”dea din casă” şi să vorbească şi ce nu trebuie să ştim, dar cu toţii bănuim: că a a fost ”omul lor”.

16613 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Înaintînd în vîrstă şi călcînd în străchini, fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, se dă de gol ca om al ruşilor

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Înaintînd în vîrstă şi călcînd în străchini, fostul şef al SIE Ioan Talpeş se dă de gol ca om al ruşilor

”Stai, mă, dar ce ne-au făcut nouă ruşii?”

Fost redactor şef al Editurii Militare şi apropiat al generalului Ilie Ceauşescu, fratele ”militar” dictatorului, Ioan Talpeş a avut o ascensiune fulgerătoare, în lumea ”serviciilor”, cu care, a căutat el întodeauna să ne asigure, n-a avut nicio legătură înainte de 1989 (în afară de acelea cu Contrainformaţiile militare, Direcţia a IV-a a Securităţii – ca şi ”Petrov”, dar despre care nu e locul să vorbesc aici).

Prin decret prezidenţial, lui Talpeş i s-a acordat de către Iliescu la ”superexcepţional” gradul de general-maior şi comanda, din 9 aprilie 1992, Serviciului de Informaţii Externe, funcţie ocupată pînă în 31 iulie 1997, de unde a fost scos de Emil Constantinescu. I-a luat loc în funcţie lui Mihai Caraman, super-spionul român (decorat şi cu grad inclusiv în KGB), care a realizat la finele anilor ’60 – începutul anilor ’70 cea mai amplă penetrare a secretelor NATO. În ultiul mandat al lui Iliescu, a revenit pe ”cai mari”, fiind Consilier Prezidenţial, Şef al Departamentului Securităţii Naţionale, Şef al Administraţiei Prezidenţiale şi, între martie şi decembrie 2004, inclusiv Ministru de Stat pentru Coordonarea Activităţilor din Domeniile Apărării Naţionale, Integrării Europene şi Justiţiei. Deşi, ca şi predecesorul său Caraman, şi despre Talpeş s-a scris adesea că un ”cordon ombilical” secret îl leagă mai degrabă de Moscova, decît de cancelariile occidentale unde trebuia să ”integreze” România, sau de Casa Albă.

Invitat duminica trecută în ”Culisele statului paralel”, în care s-a simţit atît de bine (mai bine în realitate, decît în emisiunea de la Realitatea TV, unde a avut un loc limitat spre a-şi expune teoriile sale stranii, în care amestecă geopolitica cu divinitatea), Ioan Talpeş a realizat şi o altă performanţă, în afară de aceea de a-l revedea, la fel de incoerent şi abscons. A avut şi cîteva momente, în care şi-a expus cu claritate ideile. Vorbind despre istoria opţiunii istorice a României pentru NATO şi UE, el a ţinut să precizeze că, în aceste alianţe, România a intrat şi a rămas ca o Cenuşăreasă: ”Inclusiv SUA , nu mai vorbesc de Germania, Franţa oarecum mai puţin , dar şi ea conveniseră că România face parte din geografia geostrategică a fostului pact de la Varşovia şi a Uniunii Sovietice, la fel Serbia. De ce nu vedem că Serbia şi la ora actuală are jocul pe care îl are pe acest proiect? Mie îmi spunea (cine?? – n.n.) de fiecare dată cînd mă duceam la Belgrad, oare noi ăştia de la Bucureşti nu înţelegem că e bine să ţinem această geopolitică, ruşii sînt mult mai cinstiţi decît occidentalii? Era o chestie de recuagulare a estului, pe fonduri a recuagulare a Europei cum spuneam, iar noi ziceam că sîntem în Europa. Pentru nici unii dintre occidentalii aceia, noi nu eram în Europa. Din nefericire, şi Moscova se prăbuşise”.

”Din nefericire”, pentru domnul Talpeş, care în aceeaşi emisiune ţine să puncteze, cu satisfacţie răutăcioasă: ”Trebuie să închidem tot. Odată ce aţi vrut să mergeţi în UE, aceasta a fost consecinţa. Mai se putea negocia pe la margine, cîte ceva”. E simplu de înţeles de aici, care a fost opţiunea lui Ioan Talpeş, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, vicepremier, coordonator al activităţii ”serviciilor secrete” şi el însuşi şef, pentru o lungă perioadă de timp, şef al spionajului românesc, într-o perioadă în care România se afla în orbita unei Moscove muribunde şi înecate în vodcă şi corupţie, în timpul finalului administraţiei Elţîn.

Regretul lui Talpeş că ”n-a prins” aceste noi vremuri, în funcţia veche e unul care se face simţit, în toate consideraţiile sale ”geopolitice”. Şi simte nevoia chiar să avertizeze că nu sîntem mai condescendenţi faţă de Rusia, o ţară care, simţim toţi acum, are la îndemînă Gazpromul, cu care ţine în şah Europa: ”Credeţi-mă că cea mai mare problemă a noastră internă va fi atunci cînd amarîţii ăştia de pe străzi, care nu vor şti de ce sînt aşa şi de ce ei sînt tot aşa, adică nu mai mult decat li s-a promis mereu că ar fi cu UE şi cu NATO… asta vor întreba, stai, mă, dar ce ne-au făcut nouă ruşii?”

Ioan Talpeş spune că e istoric, şi mai presus de toate, patriot. Chiar să nu ştie el ce ne-au făcut nouă ruşii? Bineînţeles că ştie, dar dacă e ordin să se uite, se execută şi asta. În schimb, aceste momente din intervenţiile lui Talpeş la emisiunea ”Culisele statului paralel” mi-au adus aminte de ceea ce a făcut el pentru ruşi, în vremea în care era şef al spionajului românesc şi consiler de taină al lui Ion Iliescu, pe probleme de ”Securitate naţională”, care pe atunci nu era prea mult deosebită de Securitatea tradiţională – renunţase numai la baston, pus în mîna minerilor.

Şi anume, că generalul Ioan Talpeş a ajutat, cu toată ”expertiza” şi entuziasmul, la montarea unui fir discret şi roşu, de comunicaţii secrete cu Moscova, taman cînd România semnase parteneriatul cu NATO şi ruşii îşi frecau palmele, gîndindu-se că iarăşi pot băga cîrtiţa românească în bîrlogul euro-atlantic.

”Firul roşu” – tentativă eşuată de a strecura ”cîrtiţa” românească în bîrlogul euro-atlantic

La 27 mai 1994, primul ministru Nicolae Văcăroiu, ministrul de Externe Teodor Melescanu şi directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ştefan Coman au adresat Preşedintelui Ion Iliescu un Memorandum secret, referitor la negocierea unui acord interguvernamental româno-rus privind legăturile telefonice internaţionale criptate speciale. Se propunea aprobarea ”Acordului între Guvernul României si Guvernul Federaţiei Ruse privind legăturile telefonice internaţionale criptate speciale”. Acordul prevedea: "Părţile Contractante (Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse) sînt de acord ca între Bucureşti si Moscova să funcţioneze o legătură telefonică criptată specială. Prin legatură telefonică criptată specială se înţeleg telecomunicaţii realizate pentru şeful statului, şeful guvernului (asimilaţii acestora), agenţii diplomatici sau consulari şi, respectiv, şefii unor instituţii militare din cele două ţări. Posturile telefonice se vor realiza de către părţile contractante pentru autorităţile publice ale României şi ale Federaţiei Ruse, interesate în utilizarea acestei legături pentru schimbul de date şi informaţii. Acordul se încheie pe o periodă de trei ani şi se va prelungi, în mod automat, pe noi perioade de un an, dacă una dintre părţi nu renunţă la prelungire”.

Prin Hotărîrea CSAT din 19 iulie 1994 se aproba negocierea acordului. Hotărîrea era semnată de Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Mircea Coşea, Teodor Meleşcanu, Vasile Ionel, Gheorghe Tinca, Ioan Doru Tărăcilă, Virgil Măgureanu, Dumitru Cioflină, Ioan Talpeş, Ion Magdalena.

Unul şi unul, oameni ai ruşilor. Trecuseră cinci luni de când România semnase Parteneriatul strategic cu NATO. Desfăşurarea primelor discuţii pentru montarea ”Firului Roşu” cu Rusia a avut loc între 12-16 septembrie 1994, la nivel de experţi. ”Delegaţia rusă a propus ca legătura directă şi secretă între Bucureşti şi Moscova să fie nu numai telefonică, ci şi telgrafică, în care scop a pus la dispoziţia părţii române, în mod gratuit, trei complete de echipamente de secretizare”. Din partea rusă a participat Iuri Pavlovici Kornev, seful directiei de legaturi prezidenţiale, adjuncţii săi şi Iurievici Oleg Astahov, Secretar 1 al Ambasadei Ruse. Se propune continuarea tratativelor şi obţinerea aprobării ca textul final al Acordului să fie semnat de directorul STS, cu mandat al Ministrului de externe.

În 27 septembrie 1994, Ion Iliescu aproba propunerea în termenii următori: ”Da. Vă rog să urmăriţi în continuare” (la propunerea făcută de Vasile Ionel, consilierul prezidenţial pe problem de apărare şi siguranţă naţională). După semnarea Acordului, în termen de 6 săptămîni, ”părţile organizează două circuite a 4 fire cu funcţionare permanentă. Pentru organizarea legăturii telefonice secretizate, părţile au convenit să folosească pentru echiparea circuitelor telefonice aparatură de secretizare de producţie rusească”. Şi proiectul regulilor de deservire şi exploatare urma să fie propus de ruşi şi să fie transmis la Bucureşti pe canale diplomatice. Se convine să fie instalată pe linia telegrafică o ”aparatură de secretizare mai perfecţionată”. Atmosfera discuţiilor, raporta şeful STS Coman, a fost de întelegere si colaborare reciprocă. 

Între 16 şi 20 ianuarie 1995 s-au desfăşurat la Bucureşti negocierile între partea română şi partea rusă, la nivel de experţi. Rezultatul negocierilor a fost un Proiect de Acord. Acesta prevedea că părţile contractante vor menţine între capitalele propriilor state o legătură telefonică guvernamentală internaţională criptată specială, cu funcţionare permanentă, destinată efectuării convorbirilor telefonice între oficialităţile ambelor state. Acordul se încheia pe o perioada de 5 ani. Tot ca urmare a negocierilor s-au stabilit şi Normele de exploatare şi întreţinere tehnică a legăturii.

Se prevedea, între altele, că fiecare din părţi are dreptul să stabilească prioritatea convorbirilor pentru abonaţii de importanţă deosebită. Pentru o asemenea categorie de abonaţi fiecare parte stabileşte parola ”FULGERUL”. Operatorul de serviciu e obligat sa stabilească imediat legătura pentru abonaţii cu această parole, întrerupînd, dacă e cazul, legătura altor abonaţi care ocupă canalul şi nu au parola ”FULGERUL”. Aparatura de comunicare criptată era furnizată de Rusia.  Negorcierile pentru implementarea liniei criptate Moscova-Bucureşti au continuat în anul următor: ”Discuţiile vor avea un caracter confidenţial pentru ambele părţi”, dispunea Ion Iliescu.

Numai rezultatul alegerilor din 1996 şi instalarea la Cotroceni a preşedintelui Emil Constantinescu au făcut ca aceste negocieri să fie sistate definitiv. Când în anul 2000 s-au făcut publice acţiunile autorităţilor lui Ion Iliescu, în fond un act de trădare faţă de NATO, reacţiile celor implicaţi au fost virulente. Le-am urmărit cu atenţie, în calitatea mea de consilier pe probleme de analiză politică, al preşedinelui Constantinescu şi, între alţii, responsabil de demantelarea acestei tentative de spionaj împotriva ţărilor NATO şi UE – la care a participat inclusive ”analistul” şi ”istoricul” Ioan Talpeş.

În 3 martie, imediat după publicarea primelor informaţii, preluate de dezvăluiri din presa rusă, Ion Iliescu reacţiona vehement: “Este o măgărie, n-a existat aşa ceva”. Îl susţinea şi fostul său consilier, Ioan Mircea Paşcu; acesta afirma după o săptămână că firul scurt cu Kremlinul este “o făcătură neprofesionist elaborată”; variant diversiunii era acreditată şi de fostul ministru de interne, Doru Ioan Tărăcilă. Declaraţiile au continuat: la 15 martie 2000  Ion Iliescu afirma că ”n-au existat asemenea discuţii şi chiar dacă au fost, eu nu le cunosc”, iar Virgil Măgureanu, fostu director SRI susţinea că “totul e o speculaţie nenorocită, o tendinţă a cuiva de a pune la cale o diversiune”.

Alt fost personaj cu legături ”neordooxe” cu Moscova, Gheorghe Tinca, fostul ministru al Apărării, arăta şi el că “este o diversiune ordinară, un scenariu de cea mai proastă calitate”. Vasile Ionel, despre care s-a spus că a fost cel puţin colonel al GRU (serviciile secrete militare ruse) cel mai fervent susţinător al legăturii telefonice secrete cu Kremlinul, declara senin: “cred că nu poate fi vorba decît de o diversiune. Nu s-a pus niciodată problema instalării unui asemenea fir cu Moscova”.

Ioan Talpeş, fostul şef al SIE, actualul pensionar care nu-şi mai poate ascunde simpatiile pro-ruse, socotea că ”firul roşu” este “o aberaţie, o aberaţie de principiu. Este o diversiune de campanie, aşa cum au mai fost şi cum, din păcate, vor mai fi cu siguranţă. Un joc murdar”. Jocul murdar a fost însă al lui Talpeş şi al celor din echipa sa, ”echipa Kremlinului”. Şi jocul continuă, aşa cum vor continua şi dezvăluirile mele.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici