135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

Cel puţin 135 de persoane, printre care şi cinci membri ai echipajului, de la bordul vasului de croazieră Diamond Princess au avut rezultatele pozitive de infectare cu noul coronavirus, în urma testelor medicale, anunţă CNN.

2615 afișări
Imaginea articolului 135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

Cele 3.700 de persoane aflate pe vas se află, de peste o săptămână, în carantină. Pasagerii sunt închişi în cabinele lor, iar personalul medical susţine că a testat toţi pasagerii şi, până în prezent, 135 au fost depistaţi pozitiv.

Între timp, mai mulţi cetăţeni străini au făcut apeluri către guvernele lor pentru a fi separaţi de restul pasagerilor.

„Suntem extrem de speriaţi”, spune unul dintre membrii indieni ai echipajului într-o înregistrare video transmisă guvernului de la New Delhi.

Binay Kumar Sarkar susţine că nici el, nici colegii săi indieni de la bordul navei nu au fost testaţi pentru coronavirus deoarece „Li se fac teste doar persoanelor care prezintă febră de peste 37,5 grade”.

„Vă rugăm să interveniţi pentru a-i salva pe cei care încă nu au fost infectaţi. La bord sunt 160 de membri ai echipajului indian şi 8 pasageri indieni. Vă rugăm să ne salvaţi. Ajută-ne să ne evacuăm înainte să contractăm virusul. 90% dintre noi suntem sănătoşi deocamdată”, a mai precizat bărbatul în apelul său.

La bordul navei de croazieră japoneze Diamond Princess se află şi 17 români, 15 membri ai echipajului şi doi turişti.

Ministerul Afacerilor Externe român a transmis, luni, că printre persoanele diagnosticate cu noul coronavirus nu sunt români.

Potrivit informaţiilor obţinute de către reprezentanţii misiunii diplomatice, până la acest moment nu au fost identificaţi cetăţeni români printre persoanele ale căror rezultate medicale au confirmat prezenţa coronavirusului, au informat reprezentanţii MAE.

sursa foto: profimedia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici