380.000 de persoane manifestează în Franţa împotriva reformei pensiilor

"Aproape 380.000" de persoane manifestau, sâmbătă la prânz, în Franţa, pentru apărarea sistemului de pensii, potrivit Ministerului de Interne, care "observă o participare inferioară" celei de la 23 septembrie, când 410.000 de persoane au manifestat, potrivit aceleiaşi surse.

12 afișări
Imaginea articolului 380.000 de persoane manifestează în Franţa împotriva reformei pensiilor

380.000 de persoane manifestează în Franţa împotriva reformei pensiilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această estimare în scădere se observă "în condiţiile în care numărul mitingurilor în cursul dimineţii era mai important decât la 23 septembrie", a comentat Ministerul de Interne.

Potrivit aceleiaşi surse, 150 de mitinguri au fost numărate sâmbătă la prânz, faţă de 110 la 23 septembrie, în acelaşi moment al zilei.

Cea mai mare manifestaţie urma să înceapă la Paris, sâmbătă după-amiază, la ora locală 14.30 (15.30, ora României).

Precedenta zi de mobilizare a dat naştere la o confruntare privind cifrele, sindicatele estimând mobilizarea între 2,9 şi trei milioane de persoane, iar Guvernul apreciind că au fost un milion.

Sindicatele speră să obţină concesii de la Guvern privind proiectul de lege, deja votat de deputaţi, care prevede, între altele, ridicarea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani. Textul va începe să fie examinat de Senat, Camera superioară a Parlamentului, începând din 5 octombrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici