Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Stat Islamic despre care se credea că a murit, îndeamnă teroriştii să atace grupuri de presă şi instituţii: Cetăţenii din ţări europene şi din SUA sunt "înspăimântaţi"

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă, într-o înregistrare audio, că cetăţenii din ţări europene şi din Statele Unite "trăiesc înspăimântaţi" de atentate, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

10778 afișări
Imaginea articolului Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Stat Islamic despre care se credea că a murit, îndeamnă teroriştii să atace grupuri de presă şi instituţii: Cetăţenii din ţări europene şi din SUA sunt "înspăimântaţi"

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Stat Islamic despre care se credea că a murit, transmite noi ameninşări: Cetăţenii din ţări europene şi din SUA sunt "înspăimântaţi" de atentate

Înregistrarea atribuită lui Abu Bakr al-Baghdadi a fost difuzată de grupul media Al-Furqan, aparţinând reţelei teroriste Stat Islamic. Este vorba de primul mesaj transmis de liderul organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic după zvonurile conform cărora ar fi fost ucis într-un raid aerian rus.

"Nord-coreenii au început să ameninţe America şi Japonia cu forţa nucleară, iar americanii, ruşii şi europenii trăiesc înspăimântaţi de atacurile mujahedinilor", afirmă Al-Baghdadi.

Referirea la criza nord-coreeană pare să demonstreze că teroristul este în viaţă. Ministerul rus de Externe anunţa în iunie că Abu Bakr al-Baghdadi probabil fusese ucis într-un raid aerian efectuat în mai la periferia oraşului sirian Raqqa. Moartea teroristului nu a putut fi confirmată de serviciile secrete din Statele Unite.

"Sunt convins că vărsarea sângelui în oraşele Mosul, Raqqa, Sirt, Ramadi şi Hama va conduce eventual la căderea tiranilor", afirmă liderul reţelei Stat Islamic, potrivit revistei Newsweek.

"Rusia profită de slăbiciunile Statelor Unite pentru a prelua controlul asupra conflictului din Siria", subliniază al-Baghdadi.

Abu Bakr al-Baghdadi îndeamnă teroriştii să atace grupuri de presă şi instituţii

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul reţelei Stat Islamic, a îndemnat simpatizanţii organizaţiei teroriste să atace grupurile de presă şi instituţii din ţările occidentale.

În înregistrarea audio difuzată joi, Abu Bakr al-Baghdadi a lansat un apel adresat membrilor şi simpatizanţilor reţelei Stat Islamic, cerându-le să atace "centrele media ale necredincioşilor şi sediile războaielor lor ideologice", conform Institutului american SITE.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici