- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Abundenţă de mesaje înşelătoare, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA
Filme împotriva musulmanilor, acuzaţii de fraudă, pliante care-i îndeamnă pe simpatizanţii democraţilor să voteze la o zi după scrutin reprezintă lovituri sub centură, farse şi propagandă înşelătoare, care se înmulţesc odată cu apropierea zilei de 4 noiembrie.

Candidatul democrat Barack Obama şi candidatul republican John McCain (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Considerate obişnuite odată cu apropierea zilei alegerilor prezidenţiale, aceste mesaje sunt permise în virtutea libertăţii de exprimare.
În Virginia, o circulară falsă menţionează că "toţi republicanii şi independenţii care îi susţin pe republicani vor vota la 4 noiembrie, aşa cum prevede legea", dar democraţii "vor vota la 5 noiembrie".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Arnold Schwarzenegger dezvăluie trecutul tatălui său nazist, într-un documentar: „Era mereu această violență bizară”
-
Contraofensiva ucraineană, ziua 2 - Trupele ucrainene avansează spre Bakhmut/ Tancurile avariate sunt reparate într-un atelier secret
-
Biden şi Sunak promit sprijin Ucrainei pentru "mulţi ani"/ S-a semnat Declaraţia Atlantică ce va acoperi domenii precum energia nucleară şi inteligenţa artificială
-
ISU Tulcea: 30-40 de ha de culturi agricole sunt afectate, după ce un dig de protecţie s-a rupt
Un alt pliant distribuit în Philadelphia avertizează că toţi cei care nu şi-au plătit amenzile riscă să fie trimişi la închisoare în momentul în care vor ajunge la secţiile de vot.
Aceste practici vizează cel mai adesea minorităţile, care îl susţin cu o majoritate covârşitoare pe democratul Barack Obama, chiar dacă informaţiile false referitoare la alegeri sunt interzise, legea fiind foarte greu de respectat.
Este o modalitate "înşelătoare" de a descuraja alegătorii să voteze şi cel mai adesea autorii rămân nepedepsiţi, subliniază un raport al Common Cause, organismul care supraveghează viaţa politică.
Adversarii candidatului democrat au vandalizat pancartele amplasate în faţa caselor înlocuind litera "B" din numele lui Obama cu "S" pentru a-l tranforma în "Osama", pentru a face aluzie la prenumele liderului reţelei al-Qaida, Osama ben Laden.
Cele două tabere s-au acuzat reciproc de fraudă în legătură cu inscripţiile de pe afişele electorale. Comitetul naţional republican a creat o listă cu aceste "cazuri de fraudă", în timp ce Comitetul naţional democrat a publicat pe Internet o listă denumită "Dezvăluirea minciunilor".
Ca urmare a faptului că mulţi alegători cred în continuare că Barack Obama este arab sau musulman, cutiile de scrisori ale alegătorilor din Statele Unite au fost umplute cu mesaje de propagandă islamofobă, mai ales un film de o oră intitulat "Obsesia: războiul islamului radical împotriva Occidentului".
Acest DVD a fost trimis la aproximativ 28 de milioane de persoane de asociaţia Clarion Fund care militează pentru "informarea opiniei publice despre pericolele privind siguranţa naţională".
Filmul înfăţişează scene cu copii care rostesc apeluri la jihad, întrerupte de imagini cu tineri nazişti.
"Legea privind finanţarea campaniilor nu se ocupă de exactitatea declaraţiilor făcute", arată Paul Ryan, consilier juridic al Comisiei electorale federale. "Primul Amendament (al Constituţiei) protejează dreptul individului de a se exprima liber în multe cazuri, dacă nu majoritatea, cu limite reduse, dacă nu inexistente", a precizat el.
Prin urmare, atacurile continuă: unele vin din partea simpatizanţilor de stânga, cum ar fi asociaţia BraveNewPAC.org, care difuzează un spot în care pune sub semnul îndoielii starea de sănătate a lui McCain, în vârstă de 72 de ani, şi avertizează femeile în legătură cu interzicerea contracepţiei în timpul administraţiei sale.
Altele, cum ar fi grupul creştin Focus on the Family, descriu Statele Unite în 2012 ca o ţară "în care revistele pornografice vor fi expuse pentru toţi".
Un spot al National Republican Trust PAC afirmă că Obama a finanţat un permis de pilot pentru unul dintre autorii atacurilor de la 11 septembrie, Mohammed Atta.
Organizaţia Factcheck.org califică acest spot drept "una dintre cele mai detestabile minciuni din campanie".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

CANCAN.RO


