Acord de principiu în UE privind condiţiile de primire a deţinuţilor de la Guantanamo

Ţările europene au ajuns, joi, la un acord de principiu privind condiţiile de preluare a foştilor deţinuţi de la Guantanamo, acceptând posibilitatea de a limita libertatea de circulaţie a acestora, au declarat surse diplomatice.

11 afișări
Imaginea articolului Acord de principiu în UE privind condiţiile de primire a deţinuţilor de la Guantanamo

Acord de principiu în UE privind condiţiile de primire a deţinuţilor de la Guantanamo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştrii de Interne din cele 27 de state membre UE, reuniţi la Luxemburg, au aprobat un compromis în acest sens, elaborat miercuri, au precizat sursele citate.

Textul impune guvernelor care vor prelua foşti deţinuţi "să ia măsurile adecvate pentru a evita ca aceştia să compromită ordinea publică şi securitatea internă" în alte state membre.

Titlurile de sejur acordate foştilor deţinuţi vor putea conţine limitări, au adăugat sursele citate. Foştii deţinuţi de la Guantanamo care vor fi preluaţi de ţări europene au fost declaraţi nevinovaţi de autorităţile americane şi, în principiu, ar putea circula liber în interiorul spaţiului Schengen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici