Activiştii Pussy Riot care au pătruns pe teren în timpul finalei CM 2018, reţinuţi din nou, imediat după eliberarea din penitenciare

Poliţia rusă i-a reţinut din nou pe activiştii grupului punk Pussy Riot care au pătruns pe teren în timpul finalei Campionatului Mondial 2018, chiar când aceştia părăseau penitenciarele unde şi-au ispăşit pedepsele pentru această acţiune, a comunicat grupul pe pagina sa de Facebook.

3479 afișări
Imaginea articolului Activiştii Pussy Riot care au pătruns pe teren în timpul finalei CM 2018, reţinuţi din nou, imediat după eliberarea din penitenciare

Activiştii Pussy Riot care au pătruns pe teren în timpul finalei CM 2018, reţinuţi din nou

Grupul susţine că cei patru activişti, care au primit fiecare 15 zile de închisoare pentru acţiunea din timpul finalei Campionatului Mondial, au fost reţinuţi imediat după ce au părăsit centrele de detenţie unde şi-au ispăşit sentinţele, informează agenţia de ştiri Dpa

Motivul reţinerii lor nu este clar, însă grupul susţine că cei patru sunt acuzaţi că ar fi organizat evenimente publice fără aprobare, astfel că ar putea să fie amendaţi ori condamnaţi la încă zece zile de închisoarea.

O sursă guvernamentală rusă a confirmat reţinerea lor, însă nu a precizat motivul acestei măsuri, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Patru membri ai grupului feminist Pussy Riot au pătruns pe gazon în timpul finalei CM 2018 dintre Franţa şi Croaţia, îmbrăcaţi în uniforme de poliţie, ei dorind să atragă atenţia asupra situaţiei regizorului ucrainean Oleg Sentsov, închis în Rusia pentru fapte de terorism şi care de aproape 80 de zile a intrat în greva foamei.

Grupul Pussy Riot a devenit faimos după ce trei membre ale grupului au fost condamnate la doi ani de închisoare fiecare, fiind găsite de "huliganism" şi "incitare la ură religioasă" în legătură cu interpretarea "unei rugăciuni punk" anti-Putin într-o catedrală din Moscova.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici