Adunarea Naţională din Franţa aprobă o iniţiativă privind mediul / Emmanuel Macron vrea referendum

  • Adunarea Naţională din Franţa a aprobat introducerea în Constituţie a unor prevederi pentru protejarea mediului.
  • Senatul urmează să se pronunţe asupra iniţiativei, iar Emmanuel Macron ar putea convoca un referendum.
  • Opoziţia din Franţa consideră că votul parlamentar este "mai degrabă simbolic", o "acţiune de relaţii publice" a preşedintelui.
1214 afișări
Imaginea articolului Adunarea Naţională din Franţa aprobă o iniţiativă privind mediul / Emmanuel Macron vrea referendum

Adunarea Naţională din Franţa aprobă o iniţiativă privind mediul / Emmanuel Macron vrea referendum

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a aprobat, marţi seară, introducerea în Constituţie a unor prevederi pentru protejarea mediului, un subiect care va ajunge în Senat, înainte ca preşedintele Emmanuel Macron să îl supună unui eventual referendum.
 
Iniţiativa legislativă a fost aprobată cu 391 de voturi pentru, 47 împotrivă şi 115 abţineri în Adunarea Naţională, conform Agenţiei France-Presse şi postului Francetvinfo.
 
Articolul legislativ, elaborat pe baza recomandărilor Convenţiei Cetăţeneşti privind Climatul, are următorul conţinut: Franţa "garantează protejarea mediului şi a diversităţii biologice, precum şi lupta împotriva dereglărilor climatice".
 
"Este un avans major", a reacţionat, prin Twitter, ministrul francez al Tranziţiei Ecologice, Barbara Pompili.
 
Senatul Franţei se va pronunţa în luna mai asupra oportunităţii introducerii acestui articol în Constituţie.
 
"Vom avea referendumul promis de preşedintele Republicii", a declarat Eric Dupond-Moretti, ministrul francez al Justiţiei, deşi unii parlamentari au dubii că va fi organizat plebiscitul.
 
Opoziţia consideră că iniţiativa este "simbolică"
 
Opoziţia din Franţa consideră că votul parlamentar este "mai degrabă simbolic", o "acţiune de relaţii publice" a preşedintelui, pentru a "ascunde renunţarea la unele măsuri ecologice".
 
Textul legislativ ar putea suferi modificări în Senat. Preşedintele Senatului, Gérard Larcher, membru al formaţiunii Republicanii (LR), vrea înlocuirea cuvântului "garantează" cu "acţionează", pledând pentru acţiuni clare în scopul protejării mediului. Disensiunile riscă să genereze un impas politic în aprobarea definitivă a textului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici