Al-Qaida a preluat controlul total asupra oraşului irakian Fallujah

Guvernul irakian a pierdut controlul asupra oraşului Fallukah, aflat în prezent sub controlul unor combatanţi din cadrul mişcării teroriste Al-Qaida, a anunţat sâmbătă un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate din provincia Al-Anbar (vest).

1942 afișări
Imaginea articolului Al-Qaida a preluat controlul total asupra oraşului irakian Fallujah

Al-Qaida a preluat controlul total asupra oraşului irakian Fallujah

Oraşul "Fallujah se află sub controlul SIIL", a anunţat acest oficial, referindu-se la Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), o filială Al-Qaida în Irak. El a precizat că sectoare din jurul oraşului Fallujah (situat la 60 de kilometri vest de Bagdad) se află sub controlul poliţiei locale".

Cel puţin 32 de civili şi 71 de combatanţi din cadrul Al-Qaida au fost ucişi vineri în confruntări între reţeaua teroristă sunnită, pe de o parte, şi triburi locale şi forţe de securitate, pe de altă parte, în provincia Al-Anbar, un fief sunnit ostil premierului şiit Nuri al-Maliki.

Combatanţi din cadrul SIIL controlează de joi mai multe sectoare din oraşul Ramadi, situat la aproximativ 100 de kilometri vest de Bagdad, şi Fallujah, oraş pe care l-au declarat vineri "stat islamic".

Confruntări au izbucnit luni la Ramadi, după desfiinţarea unei tabere instalate de către protestatari antiguvernamentali, prezentate de către Guvern ca o "ascunzătoare Al-Qaida". Violenţele s-au extins ulterior la oraşul Fallujah, aflat în apropiere.

Insurgenţi din cadrul SIIL au profitat atât de abandonarea de către poliţişti a posturilor de la Fallujah şi Ramadi după atacuri, cât şi de confruntări armate între militari şi membri ai unor triburi care se opuneau desfiinţării taberei, preluând controlul asupra unor sectoare din cele două oraşe.

Provincia Al-Anbar a devenit de peste un an centrul contestării premierului al-Maliki, acuzat de acapararea puterii şi marginalizarea sunniţilor.

Fallujah şi Ramadi au fost bastioane ale insurecţiei care a urmat invaziei americane a Irakului, în 2003.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici