Al-Qaida va cere militanţilor să utilizeze arme de distrugere în masă

Organizaţiile care monitorizează site-urile islamiste au anunţat că gruparea al-Qaida va cere militanţilor să recurgă la arme biologice, chimice şi nucleare pentru a ataca Occidentul, într-o nouă înregistrare video care va fi dată publicităţii în curând, a anunţat, marţi, FBI.

57 afișări
Imaginea articolului Al-Qaida va cere militanţilor să utilizeze arme de distrugere în masă

Al-Qaida va cere militanţilor să utilizeze arme de distrugere în masă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nu există încă dovezi privind existenţa unei ameninţări directe sau achiziţia de către gruparea islamistă a armelor de distrugere în masă, au precizat oficialii din cadrul serviciilor de informaţii americane.

Richard Kolko, purtătorul de cuvânt al FBI, a declarat că agenţia a alertat celelalte instituţii de securitate în legătură cu respectiva înregistrare video, care ar putea fi difuzată în următoarele 24 de ore.

"Am primit informaţii potrivit cărora înregistrarea urmează să fie făcută publică", a declarat Kolko. "Am alertat agenţiile de securitate pentru a-i informa ca înregistrarea va fi dată publicităţii", a adăugat acesta.

Alerta reprezintă o măsură de precauţie şi a fost trimisă unui număr de 1.800 de filiale ale agenţiilor americane de securitate, a subliniat Kolko.

Nu există însă dovezi privind achiziţia de către al-Qaida de arme de distrugere în masă, a explicat marţi seară un oficial din cadrul serviciilor americane de informaţii.

"În acest moment nu există dovezi că le-ar fi obţinut", a declarat oficialul, sub protecţia anonimatului. "Dar este clar că au această intenţie şi reprezintă o ameninţare de care trebuie să fim conştienţi şi să ne îngrijorăm", a adăugat acesta.

Oficialul a refuzat să comenteze în privinţa alertei lansate de FBI.

Kolko a declarat că informaţiile despre apelul pe care al-Qaida îl va lansa militanţilor au fost transmise de organizaţiile care monitorizează site-urile islamiste.

IntelCenter, un centru american de monitorizare, a precizat însă că înregistrarea la care face referire FBI a fost dată publicităţii luni sub denumirea "Jihadul nuclear, teroarea finală".

Organizaţia a descris înregistrarea drept o "compilaţie video realizată de un susţinător al jihadului", subliniind că aceasta nu aparţine unei grupări islamiste anume.

"Aceste înregistrări conţin în general segmente din vechile înregistrări video puse cap la cap pentru a realiza una nouă", a explicat IntelCenter. "Materialul format din acest tip de înregistrări nu reprezintă un mesaj oficial de la al-Qaida sau de la oricare altă grupare", a adăugat sursa citată.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici