Alegeri parlamentare în Franţa: Partidul lui Emmanuel Macron obţine locul întâi în cadrul primului tur de scrutin/ Ce mesaj i-a transmis Merkel preşedintelui francez

Partidul preşedintelui francez, Emmanuel Macron, împreună cu aliaţii săi, a obţinut primul loc în cadrul primului tur al alegerilor parlamentare, cu 32,32% dintre voturi, partidele de dreapta (Republicanii, alături de aliaţii acestora) având 21, 56 %.

1505 afișări
Imaginea articolului Alegeri parlamentare în Franţa: Partidul lui Emmanuel Macron obţine locul întâi în cadrul primului tur de scrutin/ Ce mesaj i-a transmis Merkel preşedintelui francez

Alegeri parlamentare în Franţa: Partidul lui Emmanuel Macron obţine locul întâi în cadrul primului tur de scrutin

Potrivit unor rezultatele finale ale ministerului de Interne, citate de Le Figaro, Partidul Republica în mişcare (REM), împreună cu aliatul său Mişcarea democrată (MoDem) au obţinut 32,32% dintre voturi, partidele de dreapta (Republicanii alături de aliaţii acestora) având 21, 56 %.

Potrivit unor proiecţii, REM şi MoDem ar putea obţine săptămâna viitoare între 400 şi 455 de locuri în cadrul Adunării Naţionale.

Premierul Edouard Philippe a afirmat că votanţii au confirmat în urma votului ”ataşamentul faţă de ”proiectul reînnoirii, adunării şi cuceririi” al lui Macron.

Dreapta, ce spera să-l priveze pe Macron de majoritatea parlamentară, a obţinut ”un scor dezamăgitor pentru familia politică”, potrivit preşedintelui Adunării generale, Bernard Accoyer.

Deputaţii din Adunarea Naţională sunt aleşi prin sistem electoral majoritar uninominal în două tururi de scrutin, alegerile desfăşurându-se în cele 577 de circumscripţii electorale din Franţa.

Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să transmită o reformă privind reglementările în domeniul muncii până la sfârşitul lunii septembrie, înainte de a aborda schemele de pensii, în 2018.

Merkel îl felicită pe Macron,numind rezultatele alegerilor ”un vot important în favoarea reformelor”

Angela Merkel, cancelarul german, l-a felicitat pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru victoria obţinută de partidul său în cadrul primului tur al alegerilor parlamentare, catalogând rezultatele scrutinului drept ”un vot important în favoarea reformelor”, informează Reuters.

Proiecţiile primului tur al scrutinului parlamentar arată că Republica în mişcare va zdrobi în alegeri restul partidelor importante, asigurând astfel majoritatea parlamentară pentru ca Macron să înainteze reformele sale.

Cancelarul german a postat pe Twitter un mesaj de felicitare pentru preşedintele Macron.

Partidul preşedintelui francez, Emmanuel Macron, împreună cu aliaţii săi, a obţinut primul loc în cadrul primului tur al alegerilor parlamentare, cu 32,32% dintre voturi, partidele de dreapta (Republicanii, alături de aliaţii acestora) având 21, 56 %.

Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să transmită o reformă privind reglementările în domeniul muncii până la sfârşitul lunii septembrie, înainte de a aborda schemele de pensii, în 2018.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici