Alegerile prezidenţiale din Franţa: Principalele puncte ale programelor candidaţilor

François Hollande, Nicolas Sarkozy şi trei outsideri sunt principalii candidaţi, în această ordine potrivit sondajelor, la alegerile prezidenţiale franceze prevăzute pentru duminică şi pentru 6 mai, relatează AFP, care prezintă punctele principale ale programelor celor cinci aspiranţi.

203 afișări
Imaginea articolului Alegerile prezidenţiale din Franţa: Principalele puncte ale programelor candidaţilor

Alegerile prezidenţiale din Franţa: Principalele puncte ale programelor candidaţilor (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

François HOLLANDE (socialist)

Nicolas SARKOZY (dreapta)

  • - Economie: echilibrarea conturilor publice încă din 2016, creşterea TVA de la 19,6 la 21,2 la sută în vederea finanţării unor scăderi a cheltuielilor patronatelor destinate stimulării competitivităţii industriei, impozitarea "exilaţilor fiscal", interzicerea primelor de concediere în contractele de management ("parachutes dorés"), continuarea aplicării unei măsuri ce prevede ca postul unuia din doi funcţionari care se pensionează să fie desfiinţat.

  • - Societate: înjumătăţirea numărului imigranţilor clandestini (la 100.000) şi înăsprirea condiţiilor de reîntregire a familiei, consolidarea politicii penale vizând minorii şi a arsenalului de luptă împotriva apologiei terorismului, etichetarea cărnii în funcţie de modul de sacrificare, o reformă a formării profesionale.

  • - Instituţii: introducerea în Constituţie a obiectivului revenirii la echilibrul finanţelor publice (regula de aur), introducerea unei "doze" de reprezentare proporţională în alegerile legislative, diminuarea cu aproximativ 10% a numărului de parlamentari.

  • - Politică externă: revizuirea Acordurilor Schengen în vederea consolidării controlului la frontiere şi aplicarea unui Buy European Act (după modelul unei legi americane care obligă statul să utilizeze produse fabricate intern în contractele publice), o retragere a trupelor din Afganistan devansată la sfârşitul lui 2013.

Jean-Luc MELENCHON (stânga radicală)

  • - Economie: anularea puterii de delocalizare şi de speculare a băncilor şi pieţelor financiare, suprimarea "scutului fiscal" ce limitează impozitarea celor mai bogaţi, impozitarea veniturilor financiare şi ale întrepinderilor, controlul circulaţiei capitalurilor la frontierele UE, salariu minim (brut) de 1.700 de euro pe lună, venit plafonat la maximum 360.000 de euro pe an.

  • - Societate: regularizarea situaţiei imigranţilor fără documente, dublarea bugetului cercetării, angajări în domeniul educaţiei.

  • - Instituţii: convocarea unei Adunări Constituante în vederea introducerii celei de a VI-a Republici parlamentare, reprezentare proporţională în toate tipurile de alegeri

  • - Politică externă: referendum asupra proiectului de tratat bugetar, refacerea statutului şi misiunii BCE - care trebuie să împrumute statele în mod direct, la dobânzi mici -, retragerea trupelor franceze din Afganistan şi a Franţei din NATO.

Marine LE PEN (extremă dreapta)

  • - Economie: echilibru bugetar în 2018, ieşirea din zona euro şi revenirea la franc, monetizarea datoriei publice - ceea ce ar determina Banca Franţei să tipărească monedă şi să se substituie pieţelor cu scopul de a împrumuta statul.

  • - Societate: reducerea la 10.000 a numărului de noi imigranţi admişi anual în Franţa, suprimarea reîntregirii familiei şi a dreptului de a obţine cetăţenia franceză în baza naşterii pe teritoriul francez, expulzarea sistematică a imigranţilor "ilegali", acordarea de responsabilitate penală minorilor în vârstă de peste 13 ani, interzicerea "semnelor ostentative" religioase utilizatorilor de servicii publice, acordarea de prioritate francezilor în accesul la locuri de muncă şi ajutoare sociale, un referendum privind pedeapsa cu moartea.

  • - Instituţii: ieşirea din UE, revenirea la frontierele naţionale, retragerea imediată a forţelor prezente în Afganistan.

François BAYROU (centru)

  • - Economie: restabilirea echilibrului bugetar în 2016, creşterea TVA-ului cu un punct procentual încă din 2012, reformă fiscală pentru impozitarea veniturilor mari, diminuarea scutirii fiscale, crearea unui "Comisariat pentru Strategii de Producţie", diminuarea constrângerilor impuse întreprinderilor, introducerea unei etichete "Made in France", crearea unui contract de muncă unic.

  • - Societate: controlarea fluxurilor migratorii - fără un obiectiv cuantificat, dezvoltarea uceniciei şi alternanţei, contract de muncă unic, votarea în 2012 a unei legi privind egalitatea bărbaţi-femei, lupta împotriva traficului de arme, 40% energie regenerabilă în 2030, crearea unei "uniuni civile" pentru homosexuali.

  • - Instituţii: referendum privind moralizarea vieţii publice, scăderea numărului de deputaţi, introducerea unei cote de reprezentare proporţională de 25%.

  • - Politică externă: alegerea preşedintelui UE prin sufragiu universal.

(Material realizat de Valentin Vidu, valentin.vidu@mediafax.ro).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici