"Am fost alertaţi la începutul după-amiezii, către ora 14.50 (15.50, ora României), că au fost văzuţi doi peşti de talie mare în zona pentru baie numită Le Sardinal. Am mers acolo şi era vorba, într-adevăr, de rechini", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.
Pompierii trimişi la locul respectiv au văzut doi rechini, unul de doi metri şi celălalt de un metru, fără să determine din ce specie fac parte, apoi i-au izgonit către larg.
Steagul roşu a fost arborat imediat, iar jandarmii i-au scos pe turişti din apă.
Baia a rămas interzisă joi pe această plajă, dar nu şi pe celelalte plaje ale staţiunii balneare, generând nemulţumirea turiştilor care voiau să înoate.
Rechini albaştri au fost observaţi frecvent în largul coastelor din regiune.
Plaja urma să fie deschisă din nou pentru baie vineri.