Ambasada Suediei din Bagdad, luată cu asalt şi incendiată din cauza arderii Coranului

Sute de protestatari au luat cu asalt ambasada Suediei din centrul Bagdadului la primele ore ale dimineţii de joi, escaladând zidurile acesteia şi dându-i foc, în semn de protest faţă de arderea unei copii a Coranului.

1764 afișări
Imaginea articolului Ambasada Suediei din Bagdad, luată cu asalt şi incendiată din cauza arderii Coranului

Toţi angajaţii ambasadei din Bagdad sunt în siguranţă, a anunţat într-un comunicat biroul de presă al Ministerului suedez de Externe, care a condamnat atacul şi a subliniat faptul că este nevoie ca autorităţile irakiene să protejeze misiunile diplomatice, relatează Reuters.

Demonstraţia de joi a fost convocată de susţinătorii clericului şiit Muqtada al-Sadr pentru a protesta faţă de cea de-a doua ardere planificată a Coranului în Suedia în ultimele săptămâni.

Sadr, una dintre cele mai puternice figuri irakiene, comandă sute de mii de adepţi pe care i-a chemat uneori în stradă, inclusiv vara trecută, când aceştia au ocupat Zona Verde din Bagdad, puternic fortificată, şi s-au implicat în ciocniri mortale.

Agenţia suedeză de ştiri TT a relatat miercuri că poliţia suedeză a aprobat o cerere pentru o întâlnire publică în faţa ambasadei irakiene din Stockholm, joi.

În cerere se spune că solicitantul urmăreşte să ardă Coranul şi steagul irakian, a relatat TT.

O serie de înregistrări video postate pe un grup Telegram arată cum oamenii se adună în jurul ambasadei joi, în jurul orei 1.00 dimineaţa (22.00 GMT miercuri), scandând sloganuri pro-Sadr şi luând cu asalt ambasada aproximativ o oră mai târziu.

"Da, da Coranului", au scandat protestatarii.

Imaginile mai arată fumul care se ridica dintr-o clădire din ambasadă şi protestatari care stăteau pe acoperişul acesteia.

Reuters nu a putut verifica în mod independent autenticitatea înregistrărilor video.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici