Secretarul de stat Levente Magyar a numit evenimentele „o provocare anti-maghiară”. Ministerul a emis o notă diplomatică de protest şi a convocat ambasadorul. Refuzul de a răspunde la convocare a fost „sub orice curtoazie şi prietenie.România a refuzat o oportunitate de dialog.”
”Ungaria este interesată de o relaţie corectă şi bună cu România pentru a asigura coexistenţa paşnică a maghiarilor şi a românilor”, a afirmat Magyar.
”Ultimele evenimente ridică întrebări cu privire la buna credinţă a României în susţinerea acestor legături”, a spus el.
”Ungaria aşteaptă ca România să analizeze cu atenţie acest „incident ruşinos”, a adăugat acesta.
Peste 1000 de maghiari au format un lanţ uman în faţa Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, Korodi Attila declarând, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii stăteau unii lângă alţii, iar pentru că erau foarte mulţi, nu a trebuit să se ţină de mână pentru a bloca accesul.
Ulterior, mai mulţi cetăţeni români aflaţi în preajma Cimitirului Eroilor din Valea Uzului pentru a sărbători Ziua Eroilor au rupt cordonul de jandarmi şi au pătruns în cimitir, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Alexandra Dănculea.
Jandarmeria a transmis, joi seară, referitor la incidentele petrecute la Cimitirul Valea Uzului, că nu au existat violenţe între participanţi sau între participanţi şi forţele de ordine, precizând însă ca jandarmii vor verifica dacă au fost distruse cruci. a fi necesare intervenţii externe neconstructive în acest sens”, se mai arată în comunicatul MAE.
Ministrul Teodor Meleşcanu a avut joi o convorbire telefonică cu omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó, despre situaţia cimitirului din Valea Uzului, căruia i-a cerut să transmită un mesaj foarte foarte clar comunităţii maghiare de a evita confruntările şi escaladarea tensiunilor.
”Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut astăzi, 6 iunie 2019, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó”, a anunţat MAE, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.