Ameninţarea al-Qaida continuă să existe, apreciază experţii

Ameninţarea al-Qaida, subliniată marţi de preşedintele Barack Obama, continuă să existe deoarece, pe lângă organizarea de atacuri, organizaţia lui Osama ben Laden are şi capacitatea de a inspira asemenea acte, apreciază experţii.

10 afișări
Imaginea articolului Ameninţarea al-Qaida continuă să existe, apreciază experţii

Ameninţarea al-Qaida continuă să existe, apreciază experţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Şi, fie că au intrat în contact direct cu membrii organizaţiei lui Osama ben Laden ascunşi în zonele tribale pakistaneze, fie că s-au radicalizat prin intermediul Internetului, fără a pune vreodată piciorul în aceste regiuni, sute de islamişti radicali rămân în continuare dispuşi să treacă la acţiune în numele lui ben Laden, adaugă ei.

Pentru francezul Jean-Pierre Filiu, profesor la institutul Science Po-Paris şi autor al recentei lucrări "Cele nouă vieţi ale al-Qaida", "periculozitatea conducerii al-Qaida, cea pe care o numim «al-Qaida Central», rămâne, fără îndoială".

"Cu atât mai mult cu cât al-Qaida, ameninţată, încolţită, la capătul puterilor, îşi concentrează toate eforturile pentru că are nevoie disperată să comită un atentat major", a declarat el, adăugând că "o organizaţie care pierde din viteză este în mod paradoxal mai periculoasă decât atunci când se află în ritm de croazieră".

Într-un inventar realizat recent, americanul Marc Sageman, psihiatru, fost agent al CIA în Afganistan şi fin cunoscător al reţelelor jihadiste, a numărat în cursul ultimilor cinci ani 33 de comploturi ale islamiştilor radicali în Occident: şase ar putea fi atribuite al-Qaida Central şi două grupărilor care îi sunt afiliate.

Iar dacă celelalte 25 au fost concepute de "autori locali, care nu au nicio legătură cu o organizaţie teroristă transnaţională", ele au fost cel puţin "inspirate" de principiile lui Osama ben Laden, asigură Marc Sageman.

Pentru Jean-Pierre Filiu, al-Qaida păstrează, "din adăpostul său din zonele tribale pakistaneze, o capacitate considerabilă de a face rău. A dovedit acest lucru prin conspiraţiile teroriste reuşite într-o măsură mai mică sau mai mare, din numeroase ţări, care pot fi reeditate fără niciun dubiu în alte regiuni".

"Nu trebuie să mai fie mai mult de 100 de membri ai al-Qaida în Afganistan, însă inima al-Qaida bate în zonele tribale pakistaneze", adaugă el. "De acolo pornesc impulsurile, inspiraţia şi stimulii mişcării teroriste".

Astfel, Najibullah Zazi, un şofer de autobuz de 24 de ani care trăieşte la Denver, bănuit că a planificat un atentat la New York, s-a deplasat anul trecut în zonele tribale pakistaneze, unde ar fi fost antrenat să folosească explozibili.

Dar datorită Internetului, acest tip de deplasări nu mai sunt indispensabile, subliniază Magnus Ranstorp, de la centrul de studiere a ameninţărilor asimetrice al Colegiului suedez de Apărare.

"Ameninţarea al-Qaida Central există în continuare, dar în acelaşi timp devine mai difuză", arată el. "Nu este nevoie decât de două persoane pentru a organiza un atentat. Şi există multe imitaţii, idei noi. Să luăm atacul de la Bombay: vor trage învăţăminte, îl vor repeta în altă parte? Învaţă şi din reuşite şi din eşecuri".

"Poate fi un atentat major, dar în acelaşi timp şi un atac împotriva turiştilor, un simplu cuţit este suficient. Ei gândesc la nivel global. Se întreabă: «Cum vom putea să îi surprindem?»"

"Numeroase comploturi, mari sau mici, au legături cu regiunea Afganistan-Pakistan", adaugă Ranstorp, care concluzionează: "Obama are dreptate să afirme că acolo trebuie concentrate eforturile. Rămâne însă de văzut dacă noua strategie americană va da roade... Pentru că al-Qaida îşi păstrează capacitatea de a se regrupa..."

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici