Americanii au opinii contradictorii privind Islamul

Americanii au opinii contradictorii asupra Islamului, potrivit unui sondaj publicat marţi, care arată o scădere a opiniilor favorabile faţă de religia musulmană, dar şi a numărului de persoane care consideră Islamul o religie violentă.

28 afișări
Imaginea articolului Americanii au opinii contradictorii privind Islamul

Americanii au opinii contradictorii privind Islamul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O mică majoritate (51 la sută) a persoanelor intervievate de institutul de cercetare Pew se declară împotriva construirii unui centru islamic în apropierea locului atentatelor de la 11 septembrie din New York.

În acelaşi timp, 62 la sută apreciază că musulmanii ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca şi celelalte grupuri în ceea ce priveşte construcţia de lăcaşuri de cult.

În iulie 2005, 41 la sută dintre persoanele intervievate aveau o opinie favorabilă Islamului. Proporţia a scăzut la 30 la sută în sondajul realizat săptămâna trecută. În cursul aceleiaşi perioade, numărul persoanelor care au o imagine defavorabilă privind Islamul nu a crescut decât puţin, de la 36 la 38 de procente. Aproape o treime dintre persoanele chestionate nu aveau nici o opinie pe această temă.

Între anul trecut şi anul acesta, procentajul celor care consideră că Islamul încurajează comportamente violente a scăzut, de la 38 la 35 de procente. Dar americanii care consideră contrariul sunt de asemenea mai puţin numeroşi (42 faţă de 45 la sută).

Dintre respondenţii care se declară republicani, 74 la sută spun că sunt împotriva proiectului controversat de construire a unui centru islamic, inclusiv o moschee, lângă Ground Zero. Acest procentaj este de 39 la sută în rândul celor care se declară democraţi.

Sondajul a fost realizat prin telefon, în perioada 19-22 august, pe un eşantion de 1.003 persoane de peste 18 ani, şi are o marjă de eroare de plus sau minus 4 puncte procentuale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici